Emma Greceanu

Nu am mai scris demult nimic. Am amânat momentul, fie pentru că m-am lăsat prinsă în evenimente firești, surprinse însă într-un decor nou, fie am așteptat acea stare, care să mă cheme în fața

O auzea, vag, pe Alice, rugându-l să se întindă în pat, îi zâmbi ascultător și se lăsă în voia mâinilor ei, simțind ca prin vis cum acestea îl descalță, îi ridică picioarele și-i mângâie fruntea.

- Astea sunt pentru tine, a spus Teresa și i-a întins, zâmbind un buchet de flori. S-a urcat pe bicicletă, i-a mulțumit scurt și s-a îndepărtat, fără să privească în urmă. Era nervos, privirile

ții minte, în acel an, canicula era subiectul care incita masele, era diversiunea naturii contra problemelor care frământau agresiv oamenii. eram departe de toată acea isterie, pe care noi

apatia plutește în aer ca un fum de țigară eliberat în silă după un alt fum un timp pe care mi-e lehamite să-l delimitez adorm visez un ceas și-n interiorul lui un șir nelimitat de ceasuri senzația

uneori e atâta singurătate în jurul meu, încât simt nevoia să tușesc pentru a-mi auzi vocea, nimic mai mult, doar să știu că sunt. mă așez peste pragul ușii și privesc în jur ca și cum aș inventaria

I se mai întâmplase să nu fie crezut. Era copil atunci, prima dată, apoi ruptura dintre el și comunitate s-a adâncit, Gabriel reușind să mai aducă un argument neexprimat verbal niciodată,

În amintirea lui Gabriel, faptele se înfingeau cu o îndârjire nefirească, mintea lui păstra, deopotrivă, cele mai insignifiante momente, simple flash-uri înregistrate fugitiv, la fel de bine

Gabriel se lăsă să alunece în amețitorul gol al simțurilor, descoperindu-se la fel de entuziasmat și totuși temător, ca atunci când taică-său, un om robust și volubil, un om fără nuanțe, pentru care

tot ce constituie viața mea au fost și vor fi frânturi de senzații combinate cu imagini un amalgam de idei subiective unele dizolvate în altele toate luptând în interiorul meu să iasă la

- Te temi de întuneric? Gabriel gâfâia, urcând, alături de ea, o străduță mică, pietruită. Undeva, sus, lumina zilei, ridica umbrele ca pe niște cearșafuri, de pe casele aliniate perfect, de-a

Alice adormise cu capul sprijinit de umărul lui și sforăia ușor, cu gura întredeschisă. O ajunsese probabil oboseala, se gândea Gabriel. Îi venea să zâmbească, dar se feri, bătrâna din fața lui nu

Gara e acel loc, unde e imposibil să nu simți o curiozitate stranie pentru semenii tăi. Poate datorită timpului în care adeseori ești nevoit să aștepți, poate pentru că presupusa călătorie înlesnește

- Eu trebuie să plec. N-aș vrea să te mai deranjez, am un tren peste două ore, apoi altul abia seara. E mult până seara și-apoi e riscant. Îți mulțumesc pentru ajutor. Stăteau amândoi la masa din

A mers în urma ei, lăsând-o să hotărască singură unde anume se va opri. Nu îi auzise vocea, a simțit totuși stânjeneală în gesturile ei, în felul cum își strângea paltonul, cum înainta spre interior

- Ai înnebunit! Gabriel se dădu repede înapoi, ascunzându-se după cadrul ușii, gest complet involuntar și ușor ridicol, ce ar fi trebuit s-o avertizeze despre gravitatea situației nepotrivite, poate

Caracterul exagerat de caritabil al Elenei se definea prin necesitatea de a interveni, de a lupta în permanență cu ceilalți pentru a ajuta, fără deosebire, orice formă de viață. Acea idee se născuse

Desigur se gândea ca la un clișeu la ideea de revenire, prea multe cărți au tratat acest subiect, prea multe filme în care personajele se ridicau din marasmul unei pierderi și viața devenea alta ca

Când a ieșit nu mai ploua, s-a așezat pe prima bancă pe care a găsit-o izolată, de fapt era un cadru alcătuit din bănci dispuse în patru laturi, acoperite de o vie desfrunzită. În mijloc, o fântână

Nu și-a dat seama când a început să vorbească cu adevărat, cât timp a trecut, de când el nu se mai sătura să spună și să spună cuvinte. O multitudine de fapte se îngrămădeau undeva la capătul

- Am un bilet de trimitere la doamna doctor... - În capătul holului. Străbate holul cu pași calculați, nu avea de ce să se grăbească, va privi cu această ocazie chipurile pacienților din

Cele câteva minute cât a durat traseul spre adevărata destinație, cu fruntea invadată de umezeala transpirației, provocată în parte de aglomerația din microbuz, dar pe de altă parte datorită