Dacian Constantin

cremene de cremene rotulă și cot izbindu-se una de celălalt eu de tine cine mai citește scripturile prin biserica din pieptul tău cine mai bate toaca ținându-se în leșin de balustrada sângelui nu

cinci frenetice pliscuri croncănitoare găurind cu foamea lor pojghița tremurândă a ferestruicii din cer degetele mele împing tot mai sus tavanul aura coroana e posibil să cresc să mă lungesc să nu

dacă tot am nenorocul de a fi hărțuită de cuvânt în noaptea asta mă culc cu adevărul mihai ție nu îți plac poemele fără rime și virgule tu orbecăi forma perfectă a existării mănânci când apuci te

prin soarta cărnii globule dansează preț de o clipă electrizant este fiorul că ești ce fel de cruce preferi azi cu brațele coloană sau cu șovăiala în cerc zi-mi orice mă aflu în condiție de cuvânt

ah nu nu tăiați tăăăiați cu mai multă viață nu vă crede nimeni capul mai pe spate iar tu parcă ai uitat că ești bărbat doar dacă îți zvâcnește verde o venă sub piele tâmpla spre mine zic și gura spre

proiecte pe malaxor: să așezăm cuburi peste cuburi să ne facem o casă să o ducem pe valuri să sfidăm înecul cu aripile să scoatem sternul în afară să zdrelim cu el linia orizontului domnule cu

am o înălțime care sfidează și scot sunete de leoaică în călduri tropicale sleite resemnate vii mi-e foame de-un sânge erect cu dor de ducă dinspre copcă spre cer nu mai am de unde să mă

dacă locuiești prea mult pe lângă buturugi te trezești într-o dimineață că ai albit catifelat că ai o pălărie și că într-un fel te poate începe vânătoarea ești ciupercă alegerea naturală se petrece

cred că pentru el nimeni nu mai picase din cer ținându-se de umbrelă eu mary poppins eu over the rainbow locuiesc toată în interiorul acestui tablou în fața căruia orbii râd cu o poftă ce-mi zguduie

cred că pentru el nimeni nu mai picase din cer țindându-se de umbrelă eu mary poppins eu over the rainbow locuiesc toată în interiorul acestui tablou în fața căruia orbii râd cu o poftă ce-mi zguduie

ar fi cazul să te încordezi plugule ară-mă am atât de multe parcele încât par a fi sosia mai peticită a cerului dă-mă pe spate întoarce-mă pe o parte și pe alta șterge-ți fruntea scrâșnește

dacă ar fi să existe o unitate de măsură a intensității bătăii de inimă inginerule toți bărbații celebri care m-au iubit ar urla de rușine și-ar smulge degetele din mâini văzând gradul în care

hai să intrăm la noapte pe furiș în teatru paznicul doarme pe la trei cu fruntea pe masa lui bătrână cu radioul deschis i se mișcă mustața zici chicotim rochia mea se-agață de pervaz hopa sus mă

el face trafic cu sufletul meu doamne el chiar mă vinde neputințelor sale demonilor și fricilor tranșată sunt în sac îmi rânjește fermoarul printre cariile lui văd soarele lumina unde mă duce

cu tricoul lipit de piept alerg ploaia e un țambal izbit de epiderma bună sunt o sferă în continuă topire-rotire de sub adidași răsar zâmbete de-asfalt le strivesc brațele paralele pumnii strânși

iubirea aceasta-i în sfârșit continuu din ieri și-a făcut peste noapte atele îi plânge pe umăr sughițat neputința de a ne fi iubit și noi o oră ca oamenii cu propriul meu suflet în minte mă merge pe

ceață nesătulă la fereastra lui octombrie 16 în zori de ora cinci jurnal stelar fără coordonate binecuvântate de sens amibă ambiguă amplasată aliterat alături aievea sunt mândră c-am descoperit