am descoperit în seara asta o inimioară pe umăr înspre axilă ușor pământie
am mângâiat inimioara să văd dacă se șterge am dat cu buretele peste ea să văd dacă se ia
nicio rană nu e vorba de
aș vrea să pot să omor toți oamenii pe care-i iubesc
cum venele mele se continuă în ei
cum îmi fură ei spuma
cum limbile lor îmi curăță ochii
și fiecare dimineață îmi bușește lumina de
este o zi frumoasă ca o lamă strălucitoare
las unghiile cum sunt
las tramvaiul cum este
las pulsul cum vrea
las oamenii
trebuie să îți spun asta diseară:
mi-am pierdut interesul pentru
să te întinzi în pat
să ieși cu el pe fereastră
plutind deasupra parcului
să te oprești la semafor
și să continui regulamentar
realitatea
să răsfoiești în carrefour o carte
care se cheamă
în lipsa unei alte preocupări cu murmur afectiv
o să mă iubesc
vulcănește
cu o singură pereche de buze în minte
pe creierul meu stau lipite ca niște meduze rozalii două buze nemiloase care-mi
în ciuda tuturor faptelor de până la mine
l-am iubit disperată iarna aceea
învățase să lase urme și când nu era
pentru andrei fericirea era un carusel cu mine cocoțată pe-o idee
cu mine mereu alta
elicea s-a poticnit surd în alge
lipesc ochiul de ochiul irizat al volburei
decompresie pulsândă înghesuind liniștea
între culori mișcătoare și bale
deasupra neoanele pâlpâie într-o
spinare
iubitul meu vrea de la mine ceva ce să fie numai al lui ceva ce să nu fie împărțit
între el și lumină între el și oră între el și apă între el și oho mai ales între el și el
ca-n basme
iubitul
bărbatul-A
dătătorul din aripi
stă în mine cu chirie
îmi remaiază dresurile
drept răsplată
îl las să-mi frământe sânii
de pe dinăuntru
cu mâna lui ucid
cu mâna lui adaug
încă un disc metalic
pe
elicea s-a poticnit în alge surd
lipesc ochiul de ochiul irizat al volburei
decompresie pulsândă înghesuind liniștea
între culori mișcătoare și bale
neoanele pâlpâie într-o
spinare ce-mi arată
cele mai importante zece evenimente din viața mea
sunt prinse de degetele mele cu o pieliță străvezie
unindu-le între ele
am înotătoare de elită
printre mine înfig bulbi de tine
creierului meu i-au
ridică fruntea
încă un bărbat învins nu e o noutate
eu o să fac primul pas vom ieși din tranșee
cât ai zice Nu cred Mi-e teamă Nu cred
să nu cobești pe câmp vor răsări năluci la fiecare
dacă ar fi să mă iau după urletul din interiorul trupului...
doamne, nu începe așa povestea copilului tău
domesticește-ți murgii adu baloane clipocește o clipă
a sete în chiuvetă spală podelele dar
am mințit
de fapt, sunt îndrăgostită de john
a trecut aseară pe-aici
și ne-am iubit bezmeticind lumina
atârnau zdrențele ploii la fereastră
iar noi ne furnicam poftele în răni
am ronțăit toate
A venit la mine și mi s-a plâns că nu îl lași să se joace cu tălpile în Dunăre, că Dunărea nu e a lui, că e a altuia. Femeie, bagă-ți mințile în cap că iar te bag în apa aia rece ca gheața și o să
Copila de atunci se făcu femeie sub pleoapa ta zdrențuită de alcool și sub povara pereților pe care i-a strâns, chinuit, ghemuit, în sine, odată cu tine, odată cu deraierea aceea a ta, marfare pline
în timp ce te îneci în somn
hăul se gândește la tine
își pune mâna pe o sprânceană
și te cască memoriei
încă n-am aflat dacă noi străinii
ne-ntâlnim uneori în oglinda retrovizoare
sau în linia
--------
Despre tinerețe și curaj
melcul acesta
n-are casă, nici noroc:
doar se grăbește.
---------
Lângă pervaz
suliță în cer
străjerii zilei beau gri
furia ploii
---------
Moda
a adormit timpul în cizme
pășesc cu grijă să nu trezesc vreo scânteie
să nu iau foc chiar acum în muțenia mimului
mimul cel orfan de tată de litere cu simbrie codată
biciuită secunda are gropi
din muțenie prima vocală te naște rotund
alfabetul poate să se scrie
începe cu tălpile vorbește-le ca unor copii
cu mustăți de lapte pe obraji
frânează când o iei razna drogurile se
mă vei dori îndepărtată
să te mai chinui cu mister
cu apă vie,apa plată
cu lance și cu dor de fier
mă vei dori născută-n tâmple
să te alunec până-n jos
cum mâinile-alunecă-n mâneci
și
moartea era dulce mirosea a vin îmi lingea tălpile
stârnindu-mi drumurile
fusese și tandră odată fusese și vie
soarta unei cârtițe nu mai conta
doar galeriile oho galeriile prin care fugeam
în timp ce te îneci în somn hăul se gândește la tine
își pune mâna pe o sprânceană și te cască memoriei
încă n-am aflat dacă noi străinii
ne-ntâlnim uneori în oglinda retrovizoare
în linia