fără să mișc lumea

dacă ar fi să mă iau după urletul din interiorul trupului...
doamne, nu începe așa povestea copilului tău
domesticește-ți murgii adu baloane clipocește o clipă
a sete în chiuvetă spală podelele dar nu începe așa
fii conștientă de potențialul deranjant al cuvintelor cu trup
desigur mie poți să îmi spui, rânji sângele
așa că
l-am băut
odată cu hapul senzațiilor interzise
mi-am aruncat capul pe spate și s-a dus
el sângele meu s-a dus dinspre mine în sus

înghițită și condamnată la tăcere e firea

cam câte perechi de palme ai lipit de obrazul ideilor îndrăznețe?
să calculăm:
mai întâi am pocnit o sprânceană
ridicată croșeta întrebări și gândea cu arma pe gene
despre cum ar putea să facă pace
în țările de pe gleznele mele
apoi am pocnit două rotule
scârțâinde mi-au adus un proiect de transformare a pasului
în zbor
și sunt singurele care au roșit
sub cojile de nuci ale renunțării la sine
la urmă am plesnit un obraz
bărbatul nu s-a mișcat și nici nu i-a tremurat, să zicem, privirea
ba chiar a râs scrântindu-mi mândria
(bărbaților nu le plac femeile inteligente)
ținându-se cu mâinile de paralele să nu-i alunece sufletul
dintre bretele

dacă ar fi să mă iau după urletul din interiorul gândului meu...

( așa da continuă zice ursitoarea amestecând destinele
fix cât să ne ajungă lumina ca să ne întâlnim)

înseamnă că azi voi murseca înăbușite vieți și vise barate

palmele mele se vor fi rupt ca două elastice
ricoșându-te către mine
pe când voi încerca să te ajung
fără să mișc lumea