Dacian Constantin

Răzvan Duncan, nu știu unde sesizezi tu cotidian imediat aici. Poate nu-mi dau io seama.

Ioana Matei, sentimentul fraternității?! uel, uat can ai sei?

Tamara Zub, pentru mine \"descătușate\" e important pentru că am vrut să fie FORȚÃ.

Mihai Robea, redată și construită, în același timp. Interesant io ce zic și tu la ce te gânești. :)

Draga mea Mariana,

Cred că ești confuză rău de tot. Nu te atacă nimeni și nu trebuie \"să reziști\" în fața nimănui.

Ți-a fost sugerat, mai în glumă, mai în serios, să ai bunul simț al uzului limbii române. Mai ales când ții cu dinții de o eroare de vocabular, proclamând-o licența ta. Limba ta.

Nu te toacă nimeni. Te asigur.
Știm cu toții că nu ai vrut să spui nimic.
Am fi vrut însă să faci nimicul corect românesc măcar.
Era doar o sugestie.

Altfel, e treaba ta.

\"Planitate\" nu există în limba română. Atât.
Și de la el și până la \"trimbulinzi\" e cale lungă.

Oricum, chiar și cu folosirea corectă a termenului, meditația asta sforăie de nonsens. Noi știm asta deja. Nu trebuie să aperi nimic. Zău.

prietenesc totuși,
li

Daniel,

Desigur că nu am spus doar ca să fie spus. Reiau, ca să nu fii confuzat, într-o formulă mai limpede, sper:

- dacă nu aș fi simțit că ai fi putut scrie MULT MAI BINE acest text, această idee, nu aș fi lăsat semn
- s-a tot scris poezie care cuprinde cuvântul \"poezie\" în text. încearcă să eviți asta. optzeciștii fix asta au făcut. suntem în 2006. de aceea, prima strofă e aproape nulă, deși se poate vedea un exercițiu imagistic destul de bun. mă refer la dinții vecinului, de exemplu. dar nu rime, nu cuvinte, nu poezii.
- \"pentru frigul ăsta am o unghie în minus
dar o mână în plus sau doar mi se pare\" - aici ai încercat un joc de cuvinte drăgălaș, dar doar atât, pentru că este forțat. s-ar fi putut spune mai simplu (și, deci, de preferat) - pentru frigul ăsta am găsit o mână / sau / acestui frig îi lipsește o unghie. Ce zici!? Cum sună așa?!
- \"am șepci pentru toată lumea\" - chiar promite. Dar vii iar cu \"versuri\". Încearcă acest minim exercițiu. Scoate abstractizările astea și vezi ce senzație ai. Ai senzația de viață. Încearcă!
- strofa cu vioara e iar gratuită și nu ar fi fost așa dacă nu aminteai de frig, iar frig. să nu mă înțelegi greșit. dacă ai o problemă cu frigul și vrei să vorbești despre asta, e ok. dar fă-o cu diferite cuvinte, nu uzitând mereu cuvântul FRIG și POEZIE. apoi :
\"am o obsesie pentru o vioară
nu știu să cânt și nici nu aș vrea\" - aceste versuri sfidează logica, fii atent, există o obsesie, dar nu pentru cântatul la vioară pentru că nu-l știi și, de fapt, nici nu ai nevoie să știi. atunci e doar o obsesie pentru obiectul VIOARÃ în sine?! Ok, perfect. Atunci arată asta. Zi-mi de ea. De forma ei, ce te obsedează. Du-mă în obsesia aia. Mi-ai trecut pe sub nas cuvântul OBSESIE și vrei să te cred?! Fă-mă să văd obsesia asta!
- prezența fularului la sfârșitul strofei, cu nicio legătură cu vioara (dar cu frigul, evident) e drăguță. fragmentează și aduce cititorul în real.
- finalul e groaznic, Daniel. Bați fularul!? Să ne înțelegem: dacă nu aș fi citit și alte lucruri ale tale, acest comentariu, precum și precendentul (PE CARE MÃ BUCUR CÃ L-AI ÎNȚELES CORECT!) nu ar fi existat. Uite, dacă vrei, fă-o pentru tine: încearcă să rescrii despre frig, despre vioară și despre fularul tău. într-un mod simplu și după ce te gândești mult de ce vrei să scrii despre asta. ce vrei să transmiți. o să iasă mai bine. crede-mă.

altfel,
știi ce-ar spune li, nu?!

aiureli!

Exact cum ai spus tu (\"daca ti-ai pierdut umerii inseamna ca nu mai trebuie sa cari vreo povara de acum inainte?\") spunea și jivina mea aseară, dar m-am prefăcut că nu e adevărat, ca să nu creadă că pot fi înțeleasă, așa, oricum.

Ție însă îți spun că da, este cum ai văzut, și mă cam oftic că ai dat sensul ăsta - de mine dorit - scrierii. :) Dar mă și bucur. (e însă și un soi de pierdere de sine, recunoașterea unui handicap aici. lucruri pe care nu știu să le exprim pentru că eu chiar nu pot să vorbesc despre textele mele)

\"bis la aripi\" și la pace, Ionuț.

prietenesc,
li

Acum, Claudine, la primul cenaclu agonia, Ela Luca m-a învățat că acest \"ca un cuvânt căzut\" are prea mulți c-uri la început de cuvânt! Eu nu zic însă nimic acum despre asta.

Doar că imaginea porumbelului călător și a mesajului se leagă întru tăcere, ceea ce este extrem de extrem de de de trist.

Ceea ce iar nu vreau să aud pentru că,
nu-i așa?
LA MULȚI ANI,CLAUDINE!

cu brățișel poetic și prietensc și pătimaș (să moară dușmanii de ciudă),
li

alăturarea \"negustor\" și \"desăvârșit\" e una dintre cele mai prost inspirate
pe care le-am auzit până acum.

cine caută desăvârșirea într-o chestie atât de prozaică?

ok, negustorul de succes, negustorul remarcabil, negustorul-care-a-atins-piatra-filosofală,

dar

DESÃVÂRȘIT?

și de ce?

pentru că eu, chiar eu sunt acela când mă privesc (în oglindă sau nu)?

chiar nu înțeleg de ce nu se oprește omul să-și dea seama când aberează. de ce nu își dă seama omul că io poate o să-mi dau seama că a încercat ceva artificial, un COMERȚ fals, să-mi vândă mine poezie, simțire, cuvinte PRODUSE la comandă, doar de dragul de a mai scrie ceva?!

nu vreau să te superi, Andrei, că știu că ești sensibil, toți suntem, dar gândește-te o clipă dacă spui CEVA prin textul ăsta, CEVA de care să-mi amintesc și săptămâna viitoare. numai oprește-te, așa. nu e nevoie să-mi răspunzi.

Punct urmărit, punct țintit. :)
E important și subtitlul, evident.

Ți-am lăsat semn pentru ca să știi că am văzut mesajul tău mai târziu și ca să îți mulțumesc că ai tocit tastatură/amprentă/nerv/iris, scriindu-mi :)

li

Textul de mai jos aparține lui Bogdan Lazăr (nici o legătură de rubedenie cu mine) și este la atelier:

\"Mă întreb câteodată.... cât de tare m-ar durea dacă, un fluture de molie, ar lovi cu aripile, gândurile mele ascunse într-un cotlon... Cât de tare aș suferi dacă oamenii m-ar vedea în pielea goală alergând printr-un câmp de noroi, fără orizont... Cât de mult aș plânge, rătăcit pe străzi întunecoase cu un cuțit înfipt în spate.\"

De ce acest text de mai sus, al lui Cornel Ghica, nu e și el la atelier, pentru că e mult mai searbăd decât cel citat mai sus?!

Subliniez că în textul de atelier al lui Bogdan am găsit cel puțin două imagini puternice.

Aici, Cornel Ștefan Ghica s-a trezit din somn și a scris câteva cuvinte la cafea. Nu m-ar fi interesat și nu mi-ar fi ridicat un mare semn de întrebare până în tavan, dacă nu aș fi citit acest text, al lui Bogdan Lazăr, ieri, la atelier, și care, repet, mi se pare MULT MAI PLIN DE SUBSTANȚÃ, decât acesta.

Bobah,

Eu mereu am scris ce simt - ca fiecare, cred. Recunosc că în ultima vreme (ceea ce înseamnă că mâine poate să îmi treacă) mă interesează să scriu ce simt CEILALȚI. Adică să găsesc un numitor comun al simțirii. De ce mă interesează să fac asta?! Pentru că acum cred că e momentul să mă dedic cumva cititorului, nepierzându-mă pe mine. E enorm de greu. Sper că am exprimat bine. Mulțumesc pentru semn(al). Știi că mă impulsionează mereu, indiferent cine l-ar scrie sau cum l-ar scrie.

Senin.

li

am văzut că ești nostalgic, oldies but goldies, am vrut să îți las semn, dar văzui că-i personală, și, deh... am respectat venirea toamnei peste corazon de Balanță romanticoasă:) așadar, nu de struguri e vorba aici, ci despre SCARA SPRE TINE ÎNSUȚI care nu ar trebui, oh, nu, nu ar trebui să ducă în podul altcuiva.

Adică, în traducere, Mihai, înainte de toate ai nevoie de tine însuți.
De strugurii tăi, dacă vrei.
Dacă nu reușești asta, adios!

Dar nu îți mai explic eu ție din astea, că tu ești nostalgicos acum și mândru că ai valizele pline!

Dar încotro, ha?!

însă, pe alocuri, vine ca dinspre mintea unui om mare, deci atenție:

\"burta cerului\" --- părerea mea, că nu. adică e deja o metaforă. nu știu, tu cum vezi?

însă \"moriștile cu burțile lor mari\" -- parcă e altceva, e mai aproape de copilul.

am zâmbit bine la bibeloul \"ȚÃRAN OBOSIT LÂNGÃ FÂNTÂNÃ\" :) minunat.

armonica se referă la acordeonul acela mai micuț sau la vreo armonie pe care trebuie s-o găsesc eu în acest text?

trag spații peste întuneric mai banal decât zborul
ATENȚIE
mai banal decât zborul
mai banal decât zborul
de care ne ținem sprijinind zăpada

nu încerca să mă convingi că astea nu-s versuri de umplutură că nu pot să cred.

pur și simplu, nu reușesc să conturez nici idee, nici imagine, nici stare, nimic.
zero absolut.

doamne, cât de vorbăreață poți fi.

și, deci, cât de obositoare.

să încercăm altfel: taie verbele abstracte,lasă-le pe cele care imprimă cititorului ACȚIUNE sau STARE, lasă mărturisirile și dulcegăriile și vezi ce iese. lasă adjectivele să fie adjective (\"recele\") ca să nu suni a nichita stănescu. nu ne distruge imaginația (\"o vidră în nuanțe roz\"), dormi liniștită și află că nu visezi în culori și ABIA APOI.

și lasă sinonimele astea pseudo sau enumerații, ce-or fi, că înțelegem din prima (\"în fiecare cîștig decizie corectă om greșeală pierdere\").

multe, prea multe cuvinte, din păcate, inutile.

când un poem are viață, îl simte și mama. care n-are nicio legătură cu poezia și care nu are cine știe ce lecturi de gen la activ. și e minunat ca o poezie să ajungă la oricine. și ajunge la oricine, tocmai dacă vine dinspre oricine - înțelegând prin asta, VIAȚÃ.

este aiurea să scriem numai pentru cei care ne pot înțelege metaforele.

în fond, poezia trebuie să fie un soi de catalizator universal și să se adapteze și ea vremurilor prezente, ca să zic așa. poate ar trebui să vorbim pe mail:)

iartă-mă. :)

tu nu crezi la fel? nu vezi că ești refractar și-mi trânești \"noapte bună\"?
stilul rămâne clar la latitudinea ta, dar încerc să-ți spun că NU AI UN STIL pentru că nu te spui pe tine. și, hai să fim serioși, de STIL vorbim mult mai încolo. deocamdată vorbim cel puțin de onestitate în fața noastră înșine. înțelegi? să știi că nu am făcut fixație pe textul tău sau pe tine. pur și simplu, ca și coleg de site, te rog să mă ajuți să înțeleg de unde îți vin exprimările astea la 20 de ani. adică, da, știu de unde îți vin, din LECTURI. dar nu știu în ce măsură ți le-ai însușit cum trebuie. \"călăreț sarcastic\" nu spune nimic, Ionuț. \"crăpând de schije vântul\" se scria hăăăăăt cu mult timp în urmă, deci nici măcar nu îți aparține formularea asta. uite, dacă vrei, fă un mic exercițiu. ține un jurnal. scrie în el ce simți vis-a-vis de ORICE LUCRU de orice întâmplare. apoi, vezi POEZIA DIN VIAȚA TA. încearcă un alt fel de comunicare cu mine, cititorul. ca și cum aș fi prietenul tău. pe baza acestui tip de comunicare, folosește ce figuri de stil vrei tu. dar fă exercițiul ăsta de comunicare. tu ai zis că dacă am ceva constructiv, să-ți zic. asta îți zic. CAUTÃ-TE PE TINE și apoi lasă-mă și pe mine să te văd. sunt convinsă că ai de spus lucruri faine. nu să reiterezi ce au spus alții pentru că așa ai văzut că se face. să nu te superi pe mine. EU SUNT DOAR UIMITÃ CÃ AI 20 DE ANI ȘI VREI SÃ SCRII ȘI O FACI AȘA. CAPTIV.

sunt cu tine:)
mimăm împreună soarele

tu o rază eu o rază
întrezărim lumina
și
mai ales
USCÃM ORICE PRESIMȚIRE
DE ÎNLÃCRIMARE

(li nu scrie cu caps niciodată. azi da!)

:) brățișelos, Moșule!

peseu: ce e aia proseco - mi-e lene să caut și vreau să îți las plăcerea de a-mi explica!

Să fim exacți, Dmitri:

1. #clocotește periodic o poftă
de zgârciurile tale molicioase
și de apa ta# - pofta este cu articol nehotărât pentru că este o poftă oarecare, pe când zgârciurile - au semnătură. nu văd de ce ar suna ca la clasele primare, e destul de coerent în limba română.

2. \"lovesc în mine așa cum
o limbă de clopot lovește tăcerea\" - ai spus că e o comparație nefericită pentru că un termen e autoreferențial și altul nu. crede-mă, că acest motiv nu mă poate convinge că este o comparație nefericită. dacă nu ai văzut cum un clopot lovește tăcerea, nu ai cum să înțelegi cum îmi trag eu mie pumni. :)

3. #și-mi zic că# / da, se poate renunța la CÃ, am ales să fie cu, tocmai pentru a ușura discursul, pentru cursivitate. dar nu țin musai la el.

4. #să fiu veselă și necesară ca o ceapă# nu e un banc, este o ironie. și un mic-mare adevăr. într/un context pe care, cel puțin la observația asta, îmi pare că nu ai vrut să îl înțelegi.

5. și deșertul și setea ca o promisiune / cred că ai observat că există un spațiu acolo, tocmai pentru demarcare. deșertul ca o promisiune, evident, și abuzez de confuzii, da, pentru că ele eliberează într/un fel cititorul. el devine liber să creeze în jurul lor. ce vrea. :) așa e și cu #isteț#.

Ți-am răspuns așa, punctual, pentru că observațiile tale sunt pertinente și exprimă o opinie clară pentru care îți mulțumesc.

Pentru mine poemul va rămâne mult mai mult. În timp.
Dar vorbim noi săptămâna viitoare despre asta.

li

Tudor,

M-a atras mai mult subtitlul, există o piesă a britanicilor Keane (pe care eu îi îndrăgesc tare mult), o piesă cu titlul acesta. Pornind de la ea, am scris și eu mai demult ceva, poate ești curios să vezi încercarea:http://www.poezie.ro/index.php/personals/124013/index.html , mai ales dacă știi melodia :)

Îmi este deosebită poezia aceasta ta, cu un final pe care îl rețin, pentru simplitate și adânc. Ție nu ți-am zis, e vremea să știi: eu nu știu să comentez poezii, dar îmi place să anunț autorii cu ce anume rezonez.
Poemul e mai mult decât o invitație la ieșirea din timp și din spațiu.
Este o evadare asumată și vie.

(vezi typo la antepenultimul vers :\"poezia astA\")

prietenesc,

Aștept sucul :)

Dacă o încadrai la VIZUALÃ era mult mai interesant interesant! Ți-aș fi văzut nasul pentru că cele mai multe răspunsuri la căutare, tot la el duc :)

prietenesc,
li

Ioan,

M-am făcut că nu pricep, dar nu zicem \"Miroase a tine, miroase a iarnă?\" :) De aici \"a\"-ul ăsta al meu bolnav. Nu știu cum e acum. :) Ioan, mulțumesc.

Daniel,

Știi tu... foamea, patima, pofta ... :)
Bucuroasă că vii. Țin cont de ce mi-ai sugerat.

li