oberlicht

li,vai ce ciudă îmi e pe bunăciunea ta de zi și pe ditamaiul ăla.
zic așa: nu da perechea de ochi triști la schimb, pt că nu o să mai fi decât \"veselă și necesară ca o ceapă\" și îi vei împlini \"salata și sosul\". or asta e prea simplu poate orișice purtătoare de părți componente care ridică tricoul în dreptul inimii (că sâni nu zic că-s rușinoasă:)) degerate sau nu, chiar dacă ai diferi cumva pt \"furia cu care sorbi de sub pleoapa de piatră o lacrimă\".
nu despre asta e vorba ?! \"tu exiști doar pentru că în mine
clocotește periodic o poftă/de zgârciurile tale molicioase
și de apa ta\" și pentru că \"într-o ultimă bunăciune de zi
un om lăcrimat lângă mine va înnoda timpul și fără să mă înțeleagă îmi va lipi de frunte inima sa\". să nu înțeleagă, când înțelege se duce naibii și deșertul și setea și promisiunea și nu mai lipește nicicând inima de nimic.

și zi-mi tu că nu-i tristețe și în poema asta pe sub tot zâmbetul și felul tău furioso-incitanto-căutăcios de a transmite starea cu supersonicul. :)
elis



că doar
doar așa

O să inventez o gară pentru supersonice.
Să se liniștească și ele undeva.
O să inventez apoi supersonice și mai supersonice
pe care o să le dirijez de la sol
către priviri ca a ta.

Îți mulțumesc, știi bine că ai zis bine
și m-am bucurat că ai văzut.

prietenesc,
li

Cred că bunăciunea asta de poezie a fost scrisă pe Podul Minciunilor. O poezie de dragoste în care violența verbală e doar un paravan ce ascunde de ochii curioși sensibilitatea autoarei.
Mamă, ce comentariu tare!

semnul de întrebare cel ridicol / e o minciună
așa cum podul mincinilor din sibiu zice-se că se va dărâma
de vei rosti un neadevăr acolo
cocoțat pe el

alinadal, știai că podul cela este primul pod din fier din România (1859)?

tare mă bucur că ai menționat de el în subsolul acestui text.

pentru că da, poemul, pe el se susține. :)
iar scenele / cele mai importante / tot pe el
se filmează.

roșînobraz, încântată de vizită,
li

Podul Minciunilor (sau al mincinoșilor) este confecționat din fontă, dar să nu crezi că-ți fac un afront precizând acest lucru:)
Nu aș îndrăzni niciodată să trec pe sub acest pod pentru că aș lăsa Sibiul fără unul dintre simbolurile lui:)
Aș mai avea ceva de spus despre poezia ta: deschide larg oberlicht-ul ca să intre lumina!

mult fier forjat / că uitasem forțoșenia! )

mincinosule, nu te cred că ești mincinos!

mulțumesc pentru.

nu m/am folosit de nicio imagine de cartoon network, dar îți înțeleg confuzia.

nici comparația aceea cu ursulețul de pluș nu îmi onorează intenția, dar mă bucur când textul meu trezește astfel de trăiri candide și înduioșătoare.

fragmentul cu ceapa e previzibil
pentru că numai o ceapă degerată
e imprevizibilă.

altfel, toșa, mulțumesc că ai deschis
oberlichtul.

de exemplu mie primul cadru mi se pare f. tare, cum il consumi
tu pe saracul consumat de patima ta arghhh, apoi vin alte imagini cum ar fi
\"și lovesc în mine așa cum
o limbă de clopot lovește tăcerea\"
care este punct de referinta in poezie,
cum se uita saracul Sibiu balbait si tremurand la tine sunt desigur ca ai fost acolo prima oara [?] deci nu neaparat el e virgin cat tu te-ai simtit astfel in el [oau ce contempativ] ,
mie imi pare o poezie totusi trista, fiindca ea prezinta fapte intamplate, prin prisma prezentului dar cu o nuanta ironica si cam trista asa, nu stiu cum, parca si fi scris cu
podul palmei in barbie privind pe geam.
iar ca o promisiune desertul este legat de sete, asa cum trecutul mereu va fi legat de viitor ..

asa-i ?

Ionuț, așa-i! :) /M-am bucurat mult că ai recunoscut versul referențial/

Andu Moldovean, oare de ce toate comentariile tale arată la fel?!

Din punctul meu de vedere, un poem puternic, un puzzle din amintiri. Remarcabil e faptul ca iamgini care ar putea soca pe unii sint imblinzite de pasaje calme, fara a cadea in desuet. Finalul insusi e o promisiune ca doar asa, intr-o ultima bunaciune de zi, Li se va trezi cu o inima lipita de frunte.
Emil

Cu inima de pe frunte încercăm să deschidem
ochiul central
să îi simțim pulsațiile și să îl orbim
cu lumina sângelui

Mulțumesc.

uite, eu n-as folosi niciodata \"clocotește periodic o poftă
de zgârciurile tale molicioase
și de apa ta\" pentru ca dupa articol nehotarat vine hotaratul si se rupe totul suna ca la clasele primare (ia citeste \"o pofta de zgarciurile - e penibil)

apoi daca spui \"lovesc în mine așa cum
o limbă de clopot lovește tăcerea\" e comparatie nefericita, unul din termeni e autoreferential si celalalt nu

\"măsor bastionul și-mi zic
că\" -- imi zicca de ce nu fara ca

\"să fiu veselă și necesară
ca o ceapă\" asta e un fel de banc dar nu vad nici veselia nici necesitatea (si tot un fel de banc e si \"moartea declară piua
într-o ultimă bunăciune de zi\" nu esti buna la bancuri taie-le din poezie)

\"și deșertul
și setea

ca o promisiune\" -- amandoua una? si mai era nu stiu unde pe la inceput cum infigi tu un pai istet adica paiul e istet sau il infigi tu istet poate e bine sa nu apelezi la confuzii de adjectiv-adverb,

scuza-ma ca m-am bagat peste acest text al tau am avut niste pareri sincere sunt sigur ca e un text bun si are imagini puternice.

\'să fiu veselă și necesară
ca o ceapă
asta-mi doresc
să-ți împlinesc salata și sosul
cu furie să-ți sorb de sub pleoapa de piatră
o lacrimă

că doar
doar așa\'
eu te văd pe tine tot timpul cu dinții strânși, cu o privire competitivă făcând totul cu furie, ca în filmul acela cu multă viteză, pentru că vrei să despachetezi totul până la ultima matriuska, pentru că așa ești tu, cu lacrimi cu tot(și lacrimile au pachetele lor pentru tine sunt sigur)
numai bine

Furia mă face mai frumoasă.
În plus, dacă e bine dirijată,
e de-a dreptul constructivă.

Lacrimile împachetate se livrează
pe sub mână pe sub ochelari pe șest
cum că, așa, nevăzute, ar fi semn de
forțoșenie!

prietenesc,
li

Să fim exacți, Dmitri:

1. #clocotește periodic o poftă
de zgârciurile tale molicioase
și de apa ta# - pofta este cu articol nehotărât pentru că este o poftă oarecare, pe când zgârciurile - au semnătură. nu văd de ce ar suna ca la clasele primare, e destul de coerent în limba română.

2. \"lovesc în mine așa cum
o limbă de clopot lovește tăcerea\" - ai spus că e o comparație nefericită pentru că un termen e autoreferențial și altul nu. crede-mă, că acest motiv nu mă poate convinge că este o comparație nefericită. dacă nu ai văzut cum un clopot lovește tăcerea, nu ai cum să înțelegi cum îmi trag eu mie pumni. :)

3. #și-mi zic că# / da, se poate renunța la CÃ, am ales să fie cu, tocmai pentru a ușura discursul, pentru cursivitate. dar nu țin musai la el.

4. #să fiu veselă și necesară ca o ceapă# nu e un banc, este o ironie. și un mic-mare adevăr. într/un context pe care, cel puțin la observația asta, îmi pare că nu ai vrut să îl înțelegi.

5. și deșertul și setea ca o promisiune / cred că ai observat că există un spațiu acolo, tocmai pentru demarcare. deșertul ca o promisiune, evident, și abuzez de confuzii, da, pentru că ele eliberează într/un fel cititorul. el devine liber să creeze în jurul lor. ce vrea. :) așa e și cu #isteț#.

Ți-am răspuns așa, punctual, pentru că observațiile tale sunt pertinente și exprimă o opinie clară pentru care îți mulțumesc.

Pentru mine poemul va rămâne mult mai mult. În timp.
Dar vorbim noi săptămâna viitoare despre asta.

li

a te convinge ca departarea si ruperea apropie, a simti asta, a trece apoi la dezvelirea fragilitatii, a nesigurantei, a pierde din luciditatea construita ca o protectie (si asta atat de rapid, caci o amintire a apucat deja sa bulverseze prezentul in care se construieste viitoarea decizie), a te intoarce la inexplicabil (cumva ca intrebarea din \"Viata ca o corida\" a lui Paler - \"de ce exista desert?\"), numai pentru ca pastreaza o caldura familiara (la fel de familiara ca si lupta de a intelege)...
si asta tocmai cand creierul trage de sine, se revolta, caci se simte inima de fapt.
nu, nu este invartit in jurul cozii, nu este lasitate, nu este nici macar lipsa de vaz, este viata in sine a unui moment in care impreuna-le nu se mai arata asa cum e stiut si cum a fost vazut si gestionat pana acum, ci de o maniera a lui, auto-disecat, cu temperatura-i proprie ca o pelicula de o culoare inca nestiuta. impreuna-le zice \"iata-ma-s, acum eu te construiesc pe tine\".
ca orice inversare de roluri, si aceasta nu poate decat sa starneasca o bunaciune de chin. in orice zi cand o asa imagine te ia pe sus. si mai ales cata vreme impreuna-le e de fapt certitudinea unui semn de intrebare. pe care se poate, da, si construi (\"promisiunea\" ceea :)...)

mai Alina, fiind si eu un exponat al celora care nu li se aproba comentarii(de exemplu ultimul era la o poezie a lui Ruse si era un comentariu cat se poate de sincer), o sa incerc sa ma bag si eu in acest text.
Incerci sa/ti aperi punct cu punct semnalarile lui Dmitri Miticov sau cine ar fi fi el, inclin sa-i dau dreptate in marea majoritate a punctelor.
Tu lovesti in tine, tu esti limba de clopot sau tacerea...sau asta vrea sa spuna poetic ca iti dai limbi singura? Eu cred ca trebuie gasita o formulare corecta, ideea limbii de clopot care loveste tacerea este totusi reusita. Faza aia cu apa ta...face trimitere la Herbert si fremeni, interesant cum transpui SF/ul in poezie, chiar daca nu esti originala, macar ai imaginatie. Iar articularile alea, intr-adevar sunt de mai mare rasul.
Sa-ti mai zic o chestie...si asta o sa te doara, poezia ta este previzibila pentru ca te legi mereu de acelasi subiect organoleptic, aceleasi organe, acelasi sange, buze, creier, virgin, ai ramas pe un nivel al plafonarii dar macar iei stele pe Agonia. Nu ai iesire in lumea poetica cu asemenea text, cum spunea si respectivul.
Cat despre oasele sclerozate...probabil te refereai la vene sau la scleroza in placi, sau la alte tesuturi conjunctive.
A ragai anatomie cu petext poetic, tradeaza numeroase lacune de exprimare si cunostinte in domeniu.
Probabil ca inca o stea ti-ar mai ridica moralul. Eu iti dau nota 5.

Împreună-le nu se rupe nicicum. Când creierul trage de sine, zic că inima are de câștigat. Pe semnul de întrebare se construiesc cele mai bune răspunsuri. :)

Mulțumesc că forțoșezi poezia! :)

li

trebuie ori să fii profesor, ori să fii în juriu!

Este prima mea intrare pe acest site si incerc sa ma actualizez cu cele mai bune poezi,sunt dezamagit...regret

Nu te speria însă dintr-atât. Se poate și mai
rău! :)
Crede-mă!

prietenesc,
li

Alinutza, sunt profesor si la facultatea care am terminat-o am invatat anatomie la greu, tocmai de aceea iti spun ca bati campii cu oase sclerozate. Iar despre juriu, considera ca fac din alt juriu, unul de competenta poetica. Ai lacune mari in ceea ce priveste forma de exprimare in limba romana si nu sunt singurul care ti-a spus-o. Ar trebui sa fii multumita cand cineva iti atrage atentia, mai poti invata cate ceva...

un text de o frumusețe ,,necesară ca o ceapă\'\', dar ce-ar fi să dispară rebarbativul ,,bunăciune\'\'?