abia acum pot să vorbesc despre tine
a c u m
e aproape un an de când ești miezul pământului
iar trupul meu e un mormânt în care îmi țin ascunsă inima
m-am întors aici unde oamenii își lasă
visez obsesiv că o să am un accident și nu o să apuc să-ți spun nimic din toate astea
//
sub camera noastră
se întinde orașul și vuietul acoperă străzile
oamenii umblă buimaci strigându-se unul pe
spune-mi ceva despre tine. ceva ce nu știu.
când mi-ai spus că ești foarte trist am încercat să îți organizez o petrecere. nu trebuia să fii mai bine. am fi băut vin cu scorțișoară și am fi privit
o rătăcire. o spaimă mare. mâinile noastre unele în altele. un strat de zăpadă care acoperă un alt strat de zăpadă. am știut că dimineața e tot mai aproape. tot mai aproape. dar nu s-a întâmplat
lasă-mi totul aici!
piatra. apa. copiii. umbra.
tricoul galben. zidul. câinele. cerul.
pătratele mici din care facem un șotron.
lumina scrie cifre pe inima noastră.
sari!
*nu sunt videopoeme, sunt
nu înțeleg ce îmi spui
vocea ta învăluie camera
o ninsoare într-un glob de cristal
zăpada se așterne nefiresc de încet
tremur
așa cum un pește se zbate înainte să moară
într-o zi
sunt încă fetiță cu nasul lipit de fereastra rece care își privește tatăl plecând geamul se aburește deși pare că nu mai respir...
sunt o fetiță. dau cu mana pe sticlă, lumina își face loc în
frig. fără zăpadă. ceai cald. inima desenată pe geam. inima din piept. inima unui animal încolțit. inima vulpii pe care am lovit-o într-o seară cu mașina.
acasă nu e nimeni. nu mă aud decât cum
de câteva zile te privesc. ..oamenii mă țin strâns de ambele mâini. încerc să îți vorbesc. sunetele sunt niște baloane de aer care ies repede la suprafață pe măsură ce inima îmi bate mai tare.
spune-mi ceva despre tine
într-o zi am auzit o muzică și am dansat. eram in mijlocul străzii și lumea ne privea. apoi am uitat.
și altceva?
unde locuiești?
acolo unde sunetele trec dincolo de
cobor la minimarket
mă întind după o cutie de lapte
o alta cade
laptele îmi curge pe ghete
o apă vâscoasă care mă înghite
plătesc totul
iar bărbat care îți seamănă
dă cu mopul în urma mea
click: cafe noir
la început mi-a fost teamă
lăsam în spate
lumea de cărămidă
locul meu
privirea ta întoarsă
iubirea noastră
o urmă de cretă
un joc de copii
spre care un alt ochi
facem alei prin inimile noastre. zăpada nu ne acoperă. e mai simplu așa.
am mâinile degerate. când ninge sunt un om de zăpadă prin care tu îți croiești drum.
inima mea e un fulg
drumuri paralele.
nu îmi e teamă
îți ascult respirația
degetele mele de fetiță se strâng
cu urechea lipită de pieptul tău
nu mai găsesc inima noastră
înăuntru femeia ta înaltă și slabă
se arcuiește
iubirea mea e o pasăre care moare
nu mai vede nimic
îmi lipesc obrazul de chipul tău
imi doresc să fie simplu
baloane albe se sparg pe cer
nu aud zgomotul
mii de pusti trag spre inima
inimile noastre
sunt doi copii care fură mere
alergăm
ne prindem unul de celălalt
ca peștii în plasă
abia acum știu
respirația
este primul semn
că nu vom supraviețui
ne-au
nu mă recunosc decât cu tine de mână plimbările noastre ridicau zăpezile de o parte și de alta a drumului mâna ta îmi atingea buzele
tremuram amândoi atunci am văzut pentru prima oară flori de
frânturi
o bancă în văzul lumii
răsfoiesc cartea aștept
soarele mă desface ca pe
castana
necoaptă pe care am cules-o de pe balconul nostru
te-ai îmbufnat
după câteva zile miezul ei era un iris
cântecul
un tramvai în care locurile noastre sunt ocupate. îmi înghesui mâna în a ta ca un copil care tânjește după uterul mamei. cealaltă îngheață pe bară. vocile noastre au fost perforate. așa
tăcem
tăcem
tăcem
tăcerea ne crestează ochiul dintre toate amintirile rămâne doar
sala de cinematograf prin care alergam desculți
mi-e teamă să traversez fără tine de mână
când nu te
deschid ochii
diminețile sunt din ce în ce mai lungi
mi-a trebuit prea mult timp ca să aflu
că nu sunt o femeie frumoasă
inima mi-a rămas la locul accidentului
când merg cu trenul
îți
noi suntem vidul. dorm într-un sfert de pat. e partea mea de singurătate. un pat mare în care nu am avut niciodată vreo plăcere. nici măcar pe aceea a somnului.
cu visele noastre am făcut mai
ești un balon de săpun. te umfli de fiecare dată când agit sticla. umbli aiurit după ce îmi așez chipul în lupa imensă prin care mă privesc. diformi amândoi. de data asta depinzi tu de plămânii mei.
EI