Jurnale

când îndrepți aparatul spre mine îndrepti o armă timpul se comprimă și mă târăște înapoi tot mai adânc nu mai rămâne decât carnea acoperită de sânge încerc să nu respir de teamă că mă vei auzi nu

EIelis ioan

0

5

nu mai știu nimic de mine de multă vreme. mi-am tot dorit să te urmez. plângeam chircită pe scările spitalului și nu credeam. nu ți-am mai știut trăsăturile. m-ai lăsat rătăcind repetându-mă la

EIelis ioan

0

4

aici ar fi trebuit să locuiesc îmi plac blocurile vechi scările lor încolăcind liftul ușile lui de fier. niște oameni împietriți cărora le intru pe gură. mersul vertical este întâmplarea. aici

EIelis ioan

0

5

sunt doar un câine care îți roade pantofii preferați să știi că există lumea mi se concentrează într-o așteptare o seară în plus una în minus nu mai contează diminețile nu te trezești niciodată

EIelis ioan

0

2

iubite, nu mai sunt decât o nălucă. linia vieții e mai subțire decât o dâră de sânge. îmi lipesc palma stângă de ochi. rana asta înseamnă că sub ea o durere mai mare strânge cu dinții. infectează.

EIelis ioan

0

0

noaptea mă iubește un coșmar. îmi deschide larg ochiul. mi se strecoară sub pleoapă. arde. desface irisul ca pe o nucă verde. își înnegrește mâinile și înghite miezul. din burta lui văd mai

EIelis ioan

0

2

lumina se deșiră ființă în sac de întuneric pe urma pasului meu înfloresc cuiele smulse din palma stânga nici o zbatere, nici o așteptare, nici o cruce nu mai are chip și nume linia

EIelis ioan

0

4

Iubesc orașul nostru așa cum te iubesc și pe tine. Noi suntem unicii lui locuitori. Din când în când cineva ne trece strada. Atunci învățăm să adunăm tăceri și să i le șuierăm cu buzele țuguiate.

EIelis ioan

0

2

Începusem cu rafturile de jos ale bibliotecii. Atingeam cărțile cu grijă de parcă între fiecare copertă era o parte din viața mea. La un moment dat am văzut ceva strălucind sub pat. M-am întins

EIelis ioan

0

0

Dimineața soarele răsărea din tigaia ta îl aruncai de trei ori peste cap eu râdeam, speram să se lipească de tavan și să mă bronzeze de acolo sunt doar clătite cu dulceață de cireșe amare mă

EIelis ioan

0

4

mergeam până nu mai vedeam decât cruci albe îmi deschideai poarta ruginită eu alergam pe alei, tu râdeai și mă cocoțai în copacul ei de acolo îți priveam mâinile care au înălțat biserici au ținut

EIelis ioan

0

0

Știu că nu sunt frumoasă îmi cresc doar tristețile ca pe urșii de pluș tu mă mai recunoști doar după copilăria umbrelor noastre când dădeam foc corbilor

EIelis ioan

0

0

Umbrele mă învăluie în tăcerile brațelor tale în ochii tăi aproape verzi învăț pasul furnicii și povara ei mă plimbi pe aleile cimitirului cu mâinile înghețate îmi povestești despre

EIelis ioan

0

2