apa câinelui

nu stiu de ce imaginea pe care ai proiectat-o aici, Elis, mi-a amintit de Cartea fiintelor imaginare a lui Borges, poate ca personajul de aici ar putea sta intr-o astfel de galerie. In fapt, chipul de animal (ciine, si aici simbolistica e chiar generoasa) se rezuma doar la suprafata. In launtru lucrurile se asaza foarte uman, si cred ca aici sta esenta. Exemple sunt multe: \"rod pantofii, sa stii ca exist\", \" iti lind mina / dar nu mai pling\", \"vidul imi stafideste plaminii / chiarcita sunt\" - citatele nu sunt exacte dar am vrut sa arat ca ideea iti apartine in intregime :)
pe de alta parte, imaginea asta e aproape sado \"pornesc cu o lesă bine strânsă un spațiu mort în care miros teritoriile marcate de alții\" - instrainarea e certa, durerea e acolo, quasi-tragica, iar finalul puncteaza ca o definitie: \"nimic nu mai e al meu\" si pare a sta intr-un prezent in care trecutul e doar o umbra \"nu mai e\".

acord steluta pentru imagistica bine echilibrata din aceasta poezie, pentru evolutia frumoasa pe care o are elis.

(elis, imi plac tare mult fotografiile tale)