Poezie
cu genunchii la gură
o pasăre înaltă îmi răspunde câteodată
2 min lectură·
Mediu
o pasăre lungă îmi ciugulește călcâiul în somn
dimineața mă trezesc chircită în colțul camerei
cum am ajuns cu genunchii la gură?
ai crezut că trupul tău e o scară pe care te cațeri până la dumnezeu să îl întrebi de ce pleoapele ți se zbat în noroaie când din palme ți se deșiră lumile
și mi-a răspuns?
ți-a răspuns
am auzit?
n-ai ascultat. ai dus palmele înainte și ți-a lins urmele cuielor.
în fiecare răstignire e un răspuns.
eu nu știu de ce am atâtea întrebări când iubesc
nici eu nu știu cum aripa mea stângă a crescut atât de înaltă
de ce îmi cad pene când ies în lumină
de ce te umbresc când taci
dar nu-mi răspunzi
tu pui întodeauna întrebări, dar nu mai crezi în răspunsuri. când mă întind peste tine, spui că sunt un somn negru, te scufunzi în mine, dar nu mai crezi.
de ce nu-mi răspunzi?!
ți-am răspuns. iubirea locuiește în călcâie, te gâdilă în tălpi când mergi pe alt drum, îți pune un picior în fața altuia când ostenești.
eu nu știu ce culoare au ochii mei când ostenesc
niciuna. e un timp în care vântul nu mai știe să întoarcă ceasul lumii.
de ce îmi vorbești despre lumi? vorbește-mi despre mine. tu știi când mă doare.
de fiecare dată nu ți-am vorbit decât despre tine.
de ce locuiești cu mine?
pentru că nimeni nu vrea să știe cum îți sângerează buricul degetelor când înveți să citești chipul somnului tău.
doar atunci?
doar atunci îți sângerază buricul degetelor. în rest ești o rană. eu te ling. nimănui nu-i plac rănile.
tu nu te temi de mine? nu pleci?
diminețile îți sângerează călcâiul. schiopătezi toată ziua, doar ca să mă hrănești. înghit animăluțe mici ce colcăie în tine. se dau pe leagănele din stomacul meu. mă chircesc.
spaimele au teamă de mine. mai demult am prins una și i-am dat gluga jos. s-a rușinat.
atunci sigur era a mea. spaimele mele sunt niște copii deghizați. mi se ascund după inimă. au dinți ascuțiți.
dar iubirea nu poate respira în inimă. nu mai contează ce rod.
apoi pasărea înaltă m-a luat de o mâna și mi-a arătat.
dimineața mă trezesc chircită în colțul camerei
cum am ajuns cu genunchii la gură?
ai crezut că trupul tău e o scară pe care te cațeri până la dumnezeu să îl întrebi de ce pleoapele ți se zbat în noroaie când din palme ți se deșiră lumile
și mi-a răspuns?
ți-a răspuns
am auzit?
n-ai ascultat. ai dus palmele înainte și ți-a lins urmele cuielor.
în fiecare răstignire e un răspuns.
eu nu știu de ce am atâtea întrebări când iubesc
nici eu nu știu cum aripa mea stângă a crescut atât de înaltă
de ce îmi cad pene când ies în lumină
de ce te umbresc când taci
dar nu-mi răspunzi
tu pui întodeauna întrebări, dar nu mai crezi în răspunsuri. când mă întind peste tine, spui că sunt un somn negru, te scufunzi în mine, dar nu mai crezi.
de ce nu-mi răspunzi?!
ți-am răspuns. iubirea locuiește în călcâie, te gâdilă în tălpi când mergi pe alt drum, îți pune un picior în fața altuia când ostenești.
eu nu știu ce culoare au ochii mei când ostenesc
niciuna. e un timp în care vântul nu mai știe să întoarcă ceasul lumii.
de ce îmi vorbești despre lumi? vorbește-mi despre mine. tu știi când mă doare.
de fiecare dată nu ți-am vorbit decât despre tine.
de ce locuiești cu mine?
pentru că nimeni nu vrea să știe cum îți sângerează buricul degetelor când înveți să citești chipul somnului tău.
doar atunci?
doar atunci îți sângerază buricul degetelor. în rest ești o rană. eu te ling. nimănui nu-i plac rănile.
tu nu te temi de mine? nu pleci?
diminețile îți sângerează călcâiul. schiopătezi toată ziua, doar ca să mă hrănești. înghit animăluțe mici ce colcăie în tine. se dau pe leagănele din stomacul meu. mă chircesc.
spaimele au teamă de mine. mai demult am prins una și i-am dat gluga jos. s-a rușinat.
atunci sigur era a mea. spaimele mele sunt niște copii deghizați. mi se ascund după inimă. au dinți ascuțiți.
dar iubirea nu poate respira în inimă. nu mai contează ce rod.
apoi pasărea înaltă m-a luat de o mâna și mi-a arătat.
0145.586
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- elis ioan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 363
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
elis ioan. “cu genunchii la gură.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elis-ioan/poezie/198755/cu-genunchii-la-guraComentarii (14)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DBDBDana Banu✓cred eu că textul acesta depășește stadiul unei confesiuni spontane a unui sentiment, o lucrătură ce plasticizează poeticul, semne și simboluri caligrafiate sugestiv, un lirism extrovertit edificându-se prin versificație amplă, o suită impecabilă, bogată în notații ce duc treptat spre final, fără abateri de la sensul inițial și fără artificialitate, o poezie ce se cere citită și gândită cu atenție
0
EPDistincție acordată
In primul rind apreciez dialogul de o sinceritate maxima, care m-a pus sa aleg pe cine trebuie sa ascult, cui sa dau dreptate: lui Elis ori pasarii inalte. Un poem al abandonului spus firesc intr-o pozitie de ingenunchiere, o cautare stranie de raspunsuri si autovindecare a unor rani absente. Doua mici obiectii, daca imi permiti:
\"daca o sa te dor atit de crunt...\" mi se pare o constructie facila si des uzitata, iar finalul e putin diluat. Asta cel putin in opinia mea. Prima parte pina la \"de ce imi vorbesti despre lumi\" e cea mai puternica, urmeaza apoi o trecere, probabil voita, spre un real cu angoase si absente. Pe mine nu mai deranjeaza in contextul acesta. Un poem vibrant, puternic.
Cu apreciere
Emil
\"daca o sa te dor atit de crunt...\" mi se pare o constructie facila si des uzitata, iar finalul e putin diluat. Asta cel putin in opinia mea. Prima parte pina la \"de ce imi vorbesti despre lumi\" e cea mai puternica, urmeaza apoi o trecere, probabil voita, spre un real cu angoase si absente. Pe mine nu mai deranjeaza in contextul acesta. Un poem vibrant, puternic.
Cu apreciere
Emil
0
EPObiectia mea era mai intemeiata la \"cind te dor\", ca am intilnit-o in foarte multe poeme. Cit despre final, poate altora li se pare bun, deci e posibil ca numai eu sa am senzatia de diluare.
Multumesc si eu.
Emil
Multumesc si eu.
Emil
0
MLimi place imaginea care o creaza acets text, dar(vesnicul \"dar\"), nu mi-a placut faptul ca acea spaima este conturata tipic (copil cu colti/dinti ascutiti) si ca textul se incheie ca multe ale lui Stanescu!! in rest, foarte foarte bun, textul!!
0
CVhttp://www.agonia.ro/index.php/poetry/197778/index.html.
Revin
Revin
0
NMpentru ochii aceia care nu au nicio culoare cand ostenesc, asemenea aerului cand umple plamanii si pentru copiii spaime, pentru inima lipsita de oxigen, pentru lumile a caror descriere este neimportanta deseori cand vrem sa ne intelegem, las si eu semn ca acest dialog l-am simtit ca pe o demarare a zborului, indiferent de pozitionarea celei ce intreaba si dincolo de dimensiunile pasarii, pe care am vazut-o amenintator de linistitoare.
sa ne scindam dara, sa pendulam sau sa ne rotim in jurul semnului de intrebare. arcuiti, fireste, noi insine. ce arata pasarea nu se zice, altfel ar deveni mult prea inalta (cu alte cuvinte imi placu finalul deschis, desi ai fi zis ca pasarea deja aratase)
sa ne scindam dara, sa pendulam sau sa ne rotim in jurul semnului de intrebare. arcuiti, fireste, noi insine. ce arata pasarea nu se zice, altfel ar deveni mult prea inalta (cu alte cuvinte imi placu finalul deschis, desi ai fi zis ca pasarea deja aratase)
0
EIcarmen,
cândva, cel mai în siguranță mă simțeam când stăteam cu genunchii la gură în colțul patului/camerei. în orice colț. și așa îmi spunea cineva anume. să nu mai mă zbat \"cu genunchii la gură\" în colțul camerei. nimic nu s-a schimbat.
mulți oameni percep lumea la fel sau cam pe acolo, dar redau în moduri diferite. și asta e bine.
și trecerea ta onorantă.
mădălina,
îți mulțumesc pentru semn și pentru felul în care vezi. așa este, finalul rămâne deschis.
cândva, cel mai în siguranță mă simțeam când stăteam cu genunchii la gură în colțul patului/camerei. în orice colț. și așa îmi spunea cineva anume. să nu mai mă zbat \"cu genunchii la gură\" în colțul camerei. nimic nu s-a schimbat.
mulți oameni percep lumea la fel sau cam pe acolo, dar redau în moduri diferite. și asta e bine.
și trecerea ta onorantă.
mădălina,
îți mulțumesc pentru semn și pentru felul în care vezi. așa este, finalul rămâne deschis.
0
CVDistincție acordată
Am reusit sa revin si bine am facut. Poezia este un dialog introspectiv pe fasii glisante de lacrima muta. Partea in care apare personajul schiop mi-a placut cel mai mult, pentru ca mi-a amintit de vindecarea prin cruce a tuturor celor cazuti. Pasarea care naparleste in lumina poate sa sufere de gripa luciferica, dar, trezirea brusca in colt de camera o vindeca.
Spaima roade, dar vai de cel caruia nu-i este frica de nimic.
Am o singura intrebare: Dumnezeu este un substantiv comun?
Spaima roade, dar vai de cel caruia nu-i este frica de nimic.
Am o singura intrebare: Dumnezeu este un substantiv comun?
0
EIce să mai zic?! m-ai lăsat fără cuvinte.
și ca să-ți răspund: dumnezeu este cel mai comun substantiv dintre toate, pentru că propriu fiind mie îmi pare departe, intangibil; comun este parte din mine, din pasărea înaltă, din durere, din singurătate, din disperare, din amăgire, din zâmbet, din credință, din luptă, din adevăr, din promisiune. din toate. în cel mai simplu și mai curat fel. și dacă nu aș fi trăit un miracol, l-aș fi scris cu D mare. dar în orice cruce poți vedea și miracolul ei. și vindecarea, așa cum zici.
dar cred că știai și răspunsul meu la întrebare :)
îți mulțumesc
elis
și ca să-ți răspund: dumnezeu este cel mai comun substantiv dintre toate, pentru că propriu fiind mie îmi pare departe, intangibil; comun este parte din mine, din pasărea înaltă, din durere, din singurătate, din disperare, din amăgire, din zâmbet, din credință, din luptă, din adevăr, din promisiune. din toate. în cel mai simplu și mai curat fel. și dacă nu aș fi trăit un miracol, l-aș fi scris cu D mare. dar în orice cruce poți vedea și miracolul ei. și vindecarea, așa cum zici.
dar cred că știai și răspunsul meu la întrebare :)
îți mulțumesc
elis
0
CVAi dreptate, Dumnezeu este cel mai comnun dintre substantive, sau, mai exect singurul substantiv comun, pentru ca el este Alpha si Omega si alpha nu este inceputul si Omega nu este sfarsitul. Si totusi...de-a lungul timpului, toti marii mistici, au slavit numele lui. Rabinii si imanii, care nu puteau/pot sa-I scrie numele cu majuscule, dupa ce-l invocau/invoca, nu uita sa spuna: binecuvantat fie numele lui. Noi, ortadocsii si catolicii, folosim majuscula, etc.etc. Iata un argument scurt, asupra caruia mi-ar place sa reflectezi.
Mai departe alegerea iti aparitine.
PS: Alegerea fiind deja facuta, iar aduc in discutie textul Nastiei, la care ti-am lasat link.
(intuitia bat-o vina:)
Mai departe alegerea iti aparitine.
PS: Alegerea fiind deja facuta, iar aduc in discutie textul Nastiei, la care ti-am lasat link.
(intuitia bat-o vina:)
0