Dana Banu

la masa ta singurătate n-am stat decât un veac și acela mort nostalgic îmbrăcat în versuri seci de nimeni înțelese chiar te-am iubit deși au fost atâția ani în care din tinerețe și inocență

ea se însera nu îmbătrânea doar se însera puțin nu foarte mult doar cam cât i-ar trebui unei păsări flamingo să treacă în zbor pe deasupra unui oraș inexistent doar cam cât i-ar trebui

iar poetul e precum un liliac alb în aprilie nu un administrator de vise nu un vânzător de păpădii frate cu norul care aleargă pe cer spre atât de străinele zări vecin de groapă comună cu

pentru el aș fi vrut să scriu ultima poezie de dragoste a lumii dar eram încă oarecum tânără încă iubitoare de bărbați cu suflet fragil bărbați cu priviri de noapte scânteietoare tandri

unde ești tu copilărie a mea în ce cartier locuiești ia-mă cu tine în zbor avion pe un cer de hârtie călător zile împăturite frumos așezate pe rafturile unor prăvălii cu clopoțel de argint la

cu siguranță o casă fără uși înseamnă o continuă căutare. scriem lungi scrisori la lumina unor stele tăcute. un drum un singur drum eliberat de anotimpuri de oameni de serpentine. o singură seară

teritorii acoperite de ceață ascunse cu tandrețe în adâncurile din noi câteva zile ploioase niște anotimpuri catifelate vreo 2 insule unde cresc florile negre ale blândei uitări mâna prin aer

Mircea Ivănescu, unul dintre cei mai importanți poeți români, a murit joi, la Sibiu, în urma unei lungi suferințe. Mircea Ivănescu s-a născut pe 26 martie 1931, a contribuit esențial la recuperarea

aici se termină pământul oamenilor liniștea- o apă neagră învolburată praful se depune încet peste gunoaie cerul- mult prea departe pentru o vreme neputința apoi ninsele și plictisitoarele

Prezentare Geo Săvulescu (fragment): „Autorul vizează ținte, uneori mișcătoare,mergând de la Kierkegaard, Nietzsche, Rorty,Baudrillard, Derrida etc. și chiar o anumită interpretare deformată a lui

încă viu. cobori apoi taci îndelung. un om și vocile nopții. blocurile devin primitoare. aproape umane. o lumină la marginea gropii comune. un câine roșu aleargă pe o câmpie albastră. cerul atât

năvoade aruncate peste marginea lumii oameni cu stigmate la vedere și teama plutind peste ape cuvintele(pânză aspră și deasă bine țesută) acoperă aburul nopții cum ai întins o mână spre soare

locuiește printre arbori cu nume exotice printre blocuri tramvaie și stele împachetate în hârtie velină traversează poduri vinde iluzii discută îndelung despre soldățeii de plastic și despre