o zi de toamnă ca oricare alta

cuvintele au să prindă contur liniștea lor ne va apăra
de lumina care coboară în valuri de fuioarele translucide ale toamnei
o pasăre ostenită o pasăre oarbă ne învață ce e cu moartea și cu zidirile ei

îmi spun privindu-mă în râul albastru de la marginea orașului
dragostea mea tu nu m-ai trădat niciodată
și acesta e doar începutul lumii

tot mai sumbru și mai adânc îndoiala pătrunde în pântecul zilelor noastre

până la urmă un fel de părere de rău
ca atunci când te oprești deodată în mijlocul străzii și-ți spui
uite că nimic nu s-a schimbat în viața aceasta a mea
e vorba doar despre frica de a privi peste umăr
că nu se știe ce o să vină de acolo
poate un hohot de râs poate
piatra aia pe care ai aruncat-o cu praștia în copilărie
și-ai tot așteptat-o aproape juma\' de secol să se întoarcă la tine

din când în când înspre toamnă
privești prin gaura cheii la cât de fericiți sunt oamenii împreună
așa
cuminți ușor îndepărtați

doar la tine vine o tristețe mare
te ia ocrotitor pe după umeri
apoi cu sfială pleacă și ea mai departe



ascultă acest text în lectura autoarei