corăbii în larg

dana banu continua investigatiile interioare în domeniul mortii care sosesc dintr-o durere muta,paralizanta
viziunea pleaca de la un concret tragic spre metafizic,spre general-uman
cuvintele sunt pansamente pe rani sufletesti de nevindecat,sângerânde
poeta are un univers complex,deloc simplist ,temele sunt originale ,surprind la tot pasul,dau de gândit
registrul e grav,emotiile grele si vocabularul inspirat (\"benevolenta\"e cam crispant)bazat mai ales pe constructia de imagini,fara a abuza de \"metaforita\"
o poeta talentata,mereu interesanta,plina de consistenta
uneori ,unele versuri (de altfel foarte reusite) mi se par cam lungi,poate textul ar mai trebui decantat

un text magnetizant, de o naturalețe rară și o seninătate uimitoare.
e dificil să scrii despre durerea mută cu inimă senină, lucru care s-a înfăptuit cu iscusință aici.
o anxiomă a lumilor care se precedează.
mi-a plăcut cum ați vorbit despre frumusețea oamenilor care pleacă, oamenilor care vin.
benevolență solidaritate umană iertare
și dragoste pentru aproapele nostru cel de departe - versuri pentru veșnicie.

Asta e un poem marca danabanu pur, bun de inceput de an. Bineinteles ca imbatrinesti, chiar nestiut, ca fiecare dintre noi. Poezia, insa, care se foloseste de noi ca de niste vehicule de carne si singe, nu imbatrineste. Poezia pur si simplu traieste, metaforele sint vii sau nu sint, imaginile se sustin sau nu. Iar poemul asta are forta lirica a tinerei poete fara virsta Dana Banu, inconjurata de dragoste si ura deopotriva, sigura si nesigura pe ea in masuri egale, bintuita de pitici purtind felinare aprinse, de fantasme si monstri, uneori toate astea in acelasi timp incrucisindu-se prin zile si poeme. Cum crede poeta, noi nu vom muri niciodata. Nici n-avem cum. Pentru ca, asa cum spune un vers memorabil din poemul de mai sus, oamenii care pleaca sint atit de frumosi!

“debandada” produce și de data asta cumplite digresiuni: “/... un hohot de râs le acoperă pe toate.../, fără a lua în considerațiune că: “/ și apele prind a străluci limpede fără de teamă
cât de frumoși sunt oamenii când devin strălucitoare corăbii în larg/”
…
“departe și demult”

Personaj enigmatic compozit(precum Denys van Alsloot, ratacit prin marile lui Canaletto), Elian are intotdeauna un arsenal de imagini-poveste in fiecare din tablourile aduse in sala oglinzilor interioare dintr-\"o lume care se termina la capătul nostru/mereu aceeași lume cu ceasornicul oprit la jumătatea nopții\".
Finalul dezvaluie esenta intregului \"cât de frumoși sunt oamenii care pleacă/în urma lor se ridică mereu o lumină/și apele prind a străluci limpede fără de teamă/cât de frumoși sunt oamenii când devin strălucitoare corăbii în larg\" precum lagunele inocentei noastre.