zăpezile vor acoperi luminile orașului

un poem simplu, viu, fara artificii verbale, curat ca o zapada asteptata undeva in munti, un mesaj pe cat de evident pe atat de verosimil despre trecerea noastra prin viata

salut, mă bucur să văd că mi-ai citit textul și nu ți-a displăcut sau nu te-a lăsat indiferent.

"o singură și continuă seară.
dincolo de ea nesfârșit și tandru"

asa esti tu
mereu pe drumuri
cu mantaua pe umeri
privind intr-o parte

o elipsa
fara focare
in cautarea lui elian

de crăciunul ăsta mă gândeam că s-ar putea să ajung la constanța dar am renunțat în cele din urmă. ne reîntâlnim totuși aici și asta e bine. drumurile dintre oameni nu se închid cu una cu două.
salut, iann. ai grijă de tine și de Singurătatea ta. sărbători fericite :)

& foarte frumos, Dana!
un text care curge natural, usor si lin, ca un rau de la ses. o poezie fara strop de sclipici, artificii sau alte dragalasenii inutile.
o poezie faina, de la cap la coada.
numa' titlul mi se pare mie un pic cam lung... adica neproportional cu textu'...na, acuma fiecare cu piticii lui... :)
incantata sa te citesc, danutz!

salut, Anca :)

am să mă gândesc la un alt titlu mai scurt

Căutarea începe intrând în casă? ori ieșind din oraș?
Seara aceea care s-a întâmplat, da, a fost reușită, și e cel mai mare dezastru, pentru că se va repeta, oprindu-ne să căutăm dimineața, se va repeta în amintirea searbădă și suficientă sieși atât de mult încât va justifica acel somn etern, încât nu mai e nevoie să gândești la altceva ca să poți uita.
Pe drumuri mergând, singurul care merită uitat este drumul.

Mi-a plăcut, Dana, rătăcirea ta prin împliniri! F.

mulțumesc, florian, pentru semnul lăsat aici :)

cu siguranță o casă fără uși înseamnă o continuă căutare.
scriem lungi scrisori la lumina unor stele tăcute.
un drum un singur drum eliberat de anotimpuri de oameni de serpentine.
o singură seară se-ntâmplă o singură și continuă seară.
dincolo de ea nesfârșit și tandru somnul nostru cel de toate zilele.
zăpezile vor acoperi luminile orașului și vor trăi împreună fericite până la sfârșitul lumii.
cu umerii aduși înainte undeva în munți
sunt chiar eu într-un trecut îndepărtat.

caut ușa casei fără de uși
apoi mă gândesc la altceva și încep să uit.