Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Presă

Ștefan Doru Dăncuș – Premiul I la Festivalul „George Coșbuc”, Bistrița, 2010

1 min lectură·
Mediu
Cea de-a 26-a ediție a Concursului Național de Poezie „George Coșbuc” și-a desemnat câștigătorii. Juriul, format din Petru Poantă – președinte, Cornel Udrea, Ion Moise, Olimpiu Nușfelean, Virgil Rațiu, Al. C. Miloș, a hotărât ca premiul I la volume publicate să fie acordat scriitorului Ștefan Doru Dăncuș pentru volumul „Scrum”, Ed. Grinta Cluj. Premiul II i-a revenit lui Daniel D. Marin pentru volumul „L-am luat deoparte și i-am spus”, Ed. Brumar Timișoara și Ofeliei Prodan pentru volumul „În trei zile lumea va fi devorată”, Editura Paralela 45 Pitești. Premiul III a mers la Iași, la Editura Opera Magna și scriitorului Valentin Tălpalaru, cu volumul „Ultimul vorbitor de umbră”. La secțiunea manuscrise nu au fost acordate premiile I-III ci doar premii speciale ale juriului pentru Alexandru Olteanu, Andra Maria Cotoc și Georgiana Ilinca Mare, toți din Bistrița.
0116.543
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Presă
Cuvinte
136
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Dana Banu. “Ștefan Doru Dăncuș – Premiul I la Festivalul „George Coșbuc”, Bistrița, 2010.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-banu/presa/13961145/stefan-doru-dancus-premiul-i-la-festivalul-george-cosbuc-bistrita-2010

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
să aud că SDD a obținut premiul I la Bistrița. Felicitări! E un juriu destul de sever și foarte obiectiv.
0
@nache-mamier-angelaNANache Mamier Angela
sincere felicitari câstigatorului acestui premiu si celorlalti autori premiati

0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
Felicitări, Doru!
Felicitări premianților și organizatorilor!

Ottilia Ardeleanu
0
@nicolae-bunduriNBnicolae bunduri
Dana Banu

Fata asta m-a uimit
C-un așa imens atu
Da\' rămân nedumerit:
Nu e ea?...Ba da, Ba nu!
0
Sincere felicitări, Doru Dăncuș !
Felicitări premianților și organizatorilor!
cun stima si consideratie gabriel baetan
0
Ma mir ca un asemenea anunt la un asemenea premiu are asa de putine comentarii. Stefan Dancus este de departe cel mai percutant poet care inca mai sta pe Agonia, bucurandu-si prietenii. M-as bucura sa vad mai multe stele si comentarii din partea celor care iubesc cu adevarat poezia, ca doar valoarea trebuie recunoscuta atunci cand e cazul. Felicitari si celorlalti castigatori
0
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Felicitări premiaților și în primul rînd poetului Ștefan Doru Dăncuș de care mă leagă amintiri plăcute. Mulțumim Dana pentru informație.
0
@dana-banuDBDana Banu
ziceam că e bine să afle toată lumea de isprava lui și văd că bine ziceam
dovadă că oamenii s-au adunat aici și l-au pupat felicitat admirat

ce mi-a trimis am postat
că doar suntem oameni care au trecut munții

vă salut respectuos

domnule Bunduri
mulțumesc pentru epigramă :)
0
@mihai-amaradiaMAmihai amaradia
dana cred ca pe valentin talparu il cheama talpalaru de fapt
ai sarit o nota muzicala - la
0
@dana-banuDBDana Banu
gata, am pus la-ul

salve, santiago de amaradia:)
0
@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka
asta da ispravi cu scrieri si premii!
ma bucura acum si mai tare ptr. ca i-am cunoscut cum vorbesc si cum striga si cum beau bere....

pe curind dragi scriitori si scriitoare si festivale multe si frumoase in 2011...
0