Începusem cu rafturile de jos ale bibliotecii. Atingeam cărțile cu grijă de parcă între fiecare copertă era o parte din viața mea. La un moment dat am văzut ceva strălucind sub pat. M-am întins
Zăceam întinsă pe iarbă de câteva ore bune și, de data asta, nu mă deranjase nici un gardian. Părea că pământul mă înghițise și din burta lui număram stelele. Voiam să nu mai aud vocea doctorului, ca
mă duc la dracu-n praznic să te caut
îmi compostează biletul
și mă trimite înapoi
lunea nu lucrează
stă cu burta lipită de spate
și se plânge
cumpăr două sticle de bere
(pentru el, eu nu beau
mă suflă anotimpurile floare de cireș
alunecând printre degete și împletindu-se-n
dimineți
în care îți tricotez din urzici aripi
ca în poveștile cu lebede ce m-au înălțat nesfârșită
O umbră subțire îmi taie ochiul
își îndeasă privirea în creierul meu
își suflecă mânecile, își leapădă carnea
unghiile ascuțite zgârie tăblia patului
mă croiește după reviste din care ies femei
nu
Dimineața soarele răsărea din tigaia ta
îl aruncai de trei ori peste cap
eu râdeam, speram să se lipească de tavan
și să mă bronzeze de acolo
sunt doar clătite cu dulceață de cireșe amare
mă
mergeam până nu mai vedeam decât cruci albe
îmi deschideai poarta ruginită
eu alergam pe alei, tu râdeai și mă cocoțai în copacul ei
de acolo îți priveam mâinile care au înălțat biserici
au ținut
Sub pielea mea e scufundată Atlantida
și doar un singur astronom
care rotește Luna și spumează
valurile mareelor sparte în ochiul negru
numără pe degete aure sfâșierilor
ca și când inima
În buzunarul stâng ții cheia de argint
care deschide voaluri să îți dezvăluie lemnul
înnegrit al mansardei noastre
în salon o cească de ceai aburindă
am stors o lună amară să fie atât de
Cel mai frumos poem
e zâmbetul tău vibrând argintiu
în scoicile încătușate
de nesfârșita lumină a mareelor
e zenitul ochilor tăi căzut pradă amurgului
care învie penele smulse ale
Știu că nu sunt frumoasă
îmi cresc doar tristețile
ca pe urșii de pluș
tu mă mai recunoști doar după
copilăria umbrelor noastre
când dădeam foc corbilor
Umbrele mă învăluie în
tăcerile brațelor tale
în ochii tăi aproape verzi
învăț pasul furnicii
și povara ei
mă plimbi pe aleile cimitirului
cu mâinile înghețate
îmi povestești despre
mă îmbraci în sac negru de plastic,
nu tragi fermoarul
te mai bălăcești puțin
în sângele meu
iți decupezi zâmbetul
potrivit pentru ocazie
carnea ta,
pânză de păianjen.
“Nu te mai
Încerci cu degetul inima mea și vezi cum se strîng
cercurile în același punct suficient de încăpător,
pentru a-ți depozita ghetele de iarnă
și a călători spre dimineți
în care
ea nu
Îmi povestești ce vreme frumoasă e pe strada ta,
deși noi locuim între tratate de drept penal,
Nu te mai incită puloverul meu grena
de la școala de fete,
dantelăriile mele te fac să guști
Nu uiți în nici o dimineață
să-mi spui “bună dimineața”,
să-mi deschizi ușa de la mașină
și să nu mi-o trântești peste degete,
nu arunci cu scrumiera după mine,
așa cum fac eu în
Este sezonul de solduri și promoții.
E lungă lista de cumpărături. Drumul la fel.
Mă îmbrac. Chem norii și ploile să ajung mai repede.
Mă lupt cu orbul cocoșat pentru un căruț mai încăpător.
Cu