Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

jurnal de ultimă zi

2 min lectură·
Mediu
frig. fără zăpadă. ceai cald. inima desenată pe geam. inima din piept. inima unui animal încolțit. inima vulpii pe care am lovit-o într-o seară cu mașina.
acasă nu e nimeni. nu mă aud decât cum plâng după vulpea coborâtă de frig și de foame în sat. ca și ea sunt o vulpe flămândă. nu e nimeni care să treacă în viteză.
noaptea gonim printre dealuri. la capătul drumului nu e iubirea.
doar frica.
frica e cada plină cu apă fierbinte în care intrăm degerați și ne întindem pe spate.
frica e plapuma pe care ne-o tragem peste cap deși în cameră e mult mai întuneric.
frica e acum când e atât de lumină în jur și oamenii se îmbracă frumos și pleacă lângă alți oameni. eu o să îmi pun cel mai călduros pulover pe care îl găsesc, cu reni și cu fulgi mari de zăpadă și o să cred că e crăciun. încă nu a trecut pentru că nu a venit deși am privit pe geam aproape toată noaptea.
mânile îmi tremurau, bărbia îmi tremura, lacrimile îmi sugrumau omușorul din gât. dar nu am plâns pentru că am vrut să mă creadă curajoasă.
zilele astea, doar un coș gol în care mi-am așezat tăcerile. am adormit sub brad visând. am tot visat și nu s-a întâmplat nimic.
***
ultima seară. voi dansa singură. voi mânca tort de ciocolată. voi spera să văd artificiile undeva într-o depărtare unde probabil există și oameni care se bucură. nu voi ieși în stradă. voi adormi după miezul nopții. voi visa. și poate în vis prin inima desenată pe geamul înghețat el mă va privi dormind.
0108.195
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
272
Citire
2 min
Versuri
11
Actualizat

Cum sa citezi

elis ioan. “jurnal de ultimă zi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elis-ioan/poezie/1816434/jurnal-de-ultima-zi

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@adriana-lisandru-0026649ALAdriana Lisandru
atat pot sa spun, dupa lectura.
\"frica e cada plină cu apă fierbinte în care intrăm degerați și ne întindem pe spate.\"
- un vers care te cuprinde pe de-a-ntregul.

La multi ani, Elis.
important este sa nu te opresti din dans...chiar si atunci cand esti singur.


0
@ioana-geacarIGIoana Geacăr
Mă bucur că te-am citit măcar pentru acest final ludic, super, inspirat din arta fotografică:\" prin inima desenată pe geamul înghețat el mă va privi dormind.\"(aș scoate \"și poate în vis\")
Restul poemului il vei mai aseza în timp.
La mulți ani, Elis!
0
acesta e un text care nu mi-a placut.
repetitiile alea inglobate in enumeratii cu inima e..., inima e..., inima e... si frica e..., frica e..., frica e... mi se par tehnici poetice rudimentare, banale si prin forma, si prin continut si chiar de o sonoritate suparatoare.
enumeratiile ce urmeaza, continua pe aceeasi traiectorie.

ultima propozitie mi-a placut si cred ca daca ar fi constituit ea singura un text ar fi fost mai poezie decat textul de mai sus in ansamblul sau.
0
CMCiuhurianu Marius
... e important k in gandurile acestea patetic criticate uneori sa se nasca ceva c place celor din juru-ne...daca exista ceva c a placut sau place ,nu merita sa critici, ci doar sa aduci la cunostinta;ce-i drept fiecare are modul
sau de a spune lucrurilor: caractere umane.

o sa ma regasesc...
0
@dan-v-olteanuDODan V. Olteanu
Mie îmi place stilul tău foarte personal în care îți pui pe hârtie trăirile. Și acest poem eu îl găsesc tot din ciclul „ și tot aștept să mi se întâmple ceva” sau din ciclul „waiting for a miracle to come”( Leonard Cohen). Mi-a plăcut mult:
„noaptea gonim printre dealuri. la capătul drumului nu e iubirea”

La mulți ani!
George Floarea
0
@diana-barabasDBdiana barabas
Mi-a placut tot (mai putin comentariul de la sfirsit care desi pare un fragment de jurnal, nu isi are rostul linga o poezie de sine statatoare). Povestea cu vulpea, imaginile cu care asociezi frica, pina si cosul gol in care iti aduni tacerile, toate sunt expresive, feminine, fragile, reale, delicate ca un desen in aburul de pe geam...E un poem foarte tinar (atentie, nu am spus imatur!). E un poem in asteptarea iubirii din intimitatea singuratatii. Iubirea vine tiptil, numai sa existe intimitate. A si venit, uita-te in oglinda scrisului.
0
@elis-ioanEIelis ioan
la multi ani! tuturor :)

multumesc pentru semne si treceri.

cred ca mai mult decat alte dati am scris repede, mai mult jurnal decat poezie, deci poate cu mai mult balast.

cred ca percep fragmentul final ca un soi de dedublare. atunci cand vorbim despre noi ne privim cumva din afara si in acelasi timp suntem aici simtind felul in care vietuim. nu as stii cum sa explic altfel. e un soi de interior/exterior poema asta. si asta-i motivul acelui fragmet care arata un pic diluat, dar mi l-am dorit asa cum a fost. pentru ca l-am vazut fila de jurnal din completarea poemei. ca a traducere/subtitrare a unui film/interior/cadru.

pentru un alt moment prima si ultima propozitie ar fi fost suficiente.
\"ultima seară. voi adormi după miezul nopții. și poate în vis prin inima desenată pe geamul înghețat el mă va privi dormind\"


Adriana, multumesc pentru versul acela ales.

Ioana, ai dreptate si eu as scoate \'in vis\'.

Alexandru, este posibil sa ai dreptate, nu prea dau 2 bani pe tehnici poetice pentru ca asta e felul in care cineva ne spune care e tiparul in care ar trebui sa intram...or asta-i felul meu de a percepe, nu mi-am propus sa revolutionez cu ceva poezia :), dar repetitiile alea ar fi trebuit sa fie agasante. asta-i sensul lor. in alt context probabil nu as mai fi scris nimic dupa \"ne intindem pe spate\" , excluzand ultimul fragment scurtat si el, cum am spus. dar nu acum.
in rest, e bine ca ai gasit ceva pe care sa il iei in considerare. multumesc.

Marius, multumesc de regasiri :)

George, Cohen e unul dintre preferatii mei...si da, ai cumva dreptate

Diana, multumesc pentru felul in care ai ales sa privesti aici.
seara buna! :)
0
@pop-simona-mariaPSPOP SIMONA-MARIA
\"inima unui animal încolțit. inima vulpii pe care am lovit-o într-o seară cu mașina. / ca și ea sunt o vulpe flămândă. nu e nimeni care să treacă în viteză.

foarte interesant modul in care o singuratate aproape insuportabila se construieste din elementele familiare ale unui decor intim. casa ta, camera ta, viata ta,tabieturile tale, lucrurile care te pasioneaza: locul in care cauti un refugiu cand esti satul de oameni. refugiu in care de obicei nu-i permiti nimanui sa intre. si poate tocmai de aceea singuratea de aici pare si mai intensa.

foarte originala am simtit invitatia dublata de o asteptare lunga si dureroasa ca cineva sa invadeze acest interior prin \"inima desenata pe geam\"

favorita mea este insa imaginea vulpii haituite de singuratate. capabila sa accepte orice, chiar si un accident care sa o raneasca, doar sa scape de foamea aceasta insuportabila de iubire.
0
@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka
frica este cada.....! bun!!! plastica tare expresia!
un poem de pus pe note!
0
@rodica-gavrilitaRGRodica Gavrilita
arati felul in care constiinta ta isi indeplineste functia, de altfel nu te-ai mai gindi la vulpea pe care ai lovit-o...
\"frica e cada plină cu apă fierbinte în care intrăm degerați și ne întindem pe spate.\" in versul asta ma simt in \"cada\" mea, simt intru totul caldura apei si atingerea ei cind degetele ne sunt amortite.
0