aluneci în mine ca liniștea în ferestre

poem fara usi, deschis asadar, prada usoara:):).imi place inceputul, poem fara usi, da, poem fara usi, e super ideea. apoi strofa a2-a vine cu un aer nonsalant/dezinvolt de femeie sigura pe sine, ceea ce si admir la o femeie, in spatele careia se deschid urme pe unde se preling vise. frumos.
mcm

eu am senzatia ca am in fata o scriitura trista, ca un fel de renuntare. da, usile mereu se deschid si inlauntru si in afara, da, pot navali sau nu pot visele, dat in final tot dispari.
interesanta pendulare.
cu prietenie,
andrei t

ușile au întotdeauna două sensuri.
carmen: tu mă bucuri de fiecare dată când treci pe la fereastra mea. mulțumesc pentru cuvinte.
andrei:ai dat un alt sens, cel din spatele ușilor, acestui poem. da, este o renunțare ca atunci când nu te așteaptă nimeni la ușa visului.mulțumesc pentru com.
cu drag vouă,

O casă aflată în construcție nu are uși. O casă neterminată sau pătăsită. De unde senzația de tristețe. O percep și eu. Lasă ușa deschisă și vor ajunge și visele! Puține cuvinte pentru mult. Bun poemul. Cu simpatie,

așa voi face!poate va trece un înger să să odihnească. cu aceeși ..empatie,

cezara,
ai rostuit un titlu superb

prima parte a poemului curge liniștit
și-n cea de-a doua schimbi discursul
vine apăsat, decizional. și asta îmi place...

\"ar trebui să opresc în loc
gleznele mele de franțuzoaică
să las o ușă deschisă în spate
poate așa
m-ar ajunge visele din urmă\"

bucuros de lectură
cu sinceritate,
teodor dume,

un titlu extrem de facil, o comparație facilă, pe o structură extrem de utilizată, să vedem:

aluneci în mine ca mercurul în termometru

aluneci în mine ca noaptea pe străzi

aluneci în mine ca lacrimile pe obraz

aluneci în mine ca umbrele pe pereți


deci mult prea facil

apoi, poemele care conțin cuvântul \"poem\" sunt ale optzeciștilor și ar trebui să ne fie un pic așa nu știu cum măcar rușine.

apoi, nicio legătură între titlu - care, așa cum e el, anunță totuși CEVA - și text - care este o pseudometafizică liricoidă fără șira spinării.

până și cuvântul \"franțuzoaică\" e strident și sare mult din schema vocabularului utilizat în rest.

totul bazându-se, de altfel, pe o antonimie simplă - închis/deschis - și pe o alunecare care n-am aflat nici cum se întâmplă, nici unde duce.

text extrem de sărac.

(și zic asta înainte să fi băut cafeaua, că aș mai fi găsit să spun.)

zic și eu(sper să nu fie cu supărare):

cred că forțezi inutil pe alocuri
încerci suavitatea dar ea se redă oarecum artificial aici

prima strofă o pune într-o lumină defavorabilă pe cea de-a doua...asta pentru că e mai bine realizată...chiar mai mult decât atât, cred că textul ar supraviețui păstrându-și echilibrul și fără cea de-a doua strofă unde gleznele de franțuzoaică par din altă piesă iar visele din final demolează trăgând textul spre o pantă alunecoasă destul de lipicioasă(lipicioasă în sensul negativ)

eu am citit textul tău uite așa:

acesta este un poem fără uși
ca un început
îmi plac începuturile
întotdeauna am o carte necitită pe aproape
de fapt oamenii nu pornesc niciodată de undeva
doar dispar


un titlu mai scurt și mai ales curățat de acel\"aluneci în mine\" pentru un text atât de redus ca număr de versuri ar fi fost mai inspirat



cu bine și cu apreciere pentru strofa primă,

dana

cred ca incă nebăuta cafea neliniștește oarecum. textul e frumos, o stare de așteptare a visului încă nedeslușit. și să fim serioși: rușinea n+are ce căuta în poezie doar pentru un cuvânt folosit predilect de o altă generație poetică. ar trebui să renunțăm la toaete cuvintele (inclusiv la cele cu care ne dăm cu părerea pe aici, că le-a folosit critica anilor dinainte) și, poate, să inventăm o altă limbă. așteptând poate noi începuturi

mulțumesc pentru sugestii.
teo:onorată ca de obicei.
alina: e doar o personală.atât. mulțumesc pentru comentariu.
dana:gleznele mele de franțuzoaică s-au oprit și te-au ascultat. departe de mine gândul de a asocia titlul cu ceva.freud, era doar o percepție a absenței.e confesiv poemul, adevărat. nu știu cât de forțat, dar dacă cititorul simte, îi dau dreptate. mulțumesc. ps: mâine vin la expoziție pe șelari.
cristian: mulțumesc pentru sensul dat cuvintelor.
cu drag,

care s-au străduit să îți lase comentarii pe text
luând această scriere despre TEXT,
să le spui că e o \"personală\"
și să te speli pe mâini, ca să zic așa.

și ce dacă e personală?!

dacă îl pui la un atelier literar înseamnă că tu intuiești că are niște valențe literare, cât de cât. susține-le sau fă ceva.

așa e onorabil, mă gândesc.

uf, nu era o scuză. doar spuneam despre stilul confesiv, despre conotații persoanle. pe care am încercat să le stilizez oarecum.eu chiar îmi respect comentatorii, și opiniile lor.
apreciez obiectivitatea ta, incisivitatea decentă în comentarii,și nu polemizez de obicei.mulțumesc. chiar iau în calcul toate criticile.
ps: chiar nu știam că optzeciștii foloseau cuvântul poem. mă voi documenta.

scriau poeme despre poeme

cu referire la poem
la propriul poem
ori la un alt text propriu
ori chiar la textele altora

un soi de scriere programatică, aș spune io, deși răzvan m-a corectat și a zis mai bine: \"autoreferențială\".

la poezie, de exemplu, alexandru mușina, traian coșovei, florin iaru
în proză, de exemplu, nedelciu crăciun

așadar, e vorba de un reflex postmodern care a consumat și ultimele resurse de supremație ale textului.

iar TEXTUL DOAR CU TEXT sau BAZAT NUMAI PE TEXT nu mai are putere referențială.

optzeciștii au teoretizat O AUTENTICITATE. care, autenticitate, aparținea individului sau cotidianului ÎN LITERATURÃ. și nu în viață.

nu trebuie să adoptăm obligatoriu asta, dar, mie personal (și altora, evident), mi se pare că textul are nevoie de realitate. și că numai dacă are legătură cu realitatea, textul funcționează în mod fundamental.

cum se realizează această legătură, alege fiecare.

acest comentariu l-am făcut prietenesc și pentru că m-am simțit datoare. :)

când un poem are viață, îl simte și mama. care n-are nicio legătură cu poezia și care nu are cine știe ce lecturi de gen la activ. și e minunat ca o poezie să ajungă la oricine. și ajunge la oricine, tocmai dacă vine dinspre oricine - înțelegând prin asta, VIAȚÃ.

este aiurea să scriem numai pentru cei care ne pot înțelege metaforele.

în fond, poezia trebuie să fie un soi de catalizator universal și să se adapteze și ea vremurilor prezente, ca să zic așa. poate ar trebui să vorbim pe mail:)

iartă-mă. :)

chiar am amețit. adresa mea e pe pagină.
mulțumesc pentru revenire.
vorbim, chiar m-ai făcut curioasă.

deși am în minte (și n-am cum să scap de frumusețea ei) imaginea ta din \"hotelul suspendat pe două trupuri\", nu pot să nu remarc și această personală (liniștitoare, în opinia mea), fragilitatea și delicatețea \"gleznelor tale de franțuzoaică\".
un text bun, \"ca un început\", unde \"oamenii nu pornesc niciodată / de undeva / doar dispar\".
frumos.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

și eu am să păstrez în minte comentariul tău, la fel de liniștitor. cu drag,

nicoleta: sensul îl alege cititorul.
ionuț:dacă zici tu și rămâi doar ce cele trei versuri, e de bine.
cu prietenie,

Cezara,
ce sa zic. am citit si eu textul. m/au cam ametit comentariile. nu e rau/nici textul , nici comentariu...
sa revinm. un titlu bun, chiar frumos(!). citind poema ai senzatia de stare activa, coparticipativa. trezeste emotie/a... la construcie mai e de lucrare...

incerc eu o forma>acesta este un poem fără uși
ca un început
îmi plac începuturile
întotdeauna am o carte necitită pe aproape


ar trebui să opresc în loc
gleznele mele de franțuzoaică
să las o ușă deschisă
poate așa
visele m-ar ajunge din urmă

n.b. e doar o, umila, parere... l

cu prietenie,

pt poemul acesta scurt, clar, limpede, cristalin si linistitor care iti merge la suflet.

parca ma deranjeaza putin si pe mine gleznele de frantuzoiaca, mi se pare mult mai percutant fara acel \"frantuzoiaca\", un cuvant care limiteaza putin textul.

cat despre optzecisti: nu cred ca au monopol asupra unor cuvinte, daca ar fi sa scoatem din vocabular toate cuvintele care au fost uzitate de un anumit curent literar am ramane mult prea saraci.

personal, cometariile legate de optzecisti mi se par aberante pe textul tau

succes si mai trec pt astfel de poezii

mulțumesc pentru comentariu.uite,așa , ca o justificare deși, nu prea fac asta, de la expresia gleznele tale de franțuzoaică, un compliment pe care l-am primit, a pornit acest poem.
ps:cred că avem multe în comun. întâmplător sau nu , mă cheamă maria. aș fi bucuroasă să vb pe mess.
cu drag,

acum am văzut com. tau. sinceră să fiu, nici eu nu mă așteptam la atâtea comentarii, ținând cont de faptul că poemul a fost scris plecând de la un compliment simplu, pe care un bărbat mi l-a făcut stând la fereastră. atât.
mulțumesc pentru obiectivitate.
cu drag,

\"de fapt, oamenii nu pornesc niciodată
de undeva
doar dispar\" -mi-a placut nespus de mult, remarcabil! Pe de alta parte e interesanta si formularea \"gleznele mele de franțuzoaică\". Gleznele sunt la fel, lasate fiind de acelasi Dumnezeu, doar limba in care le denumim difera!

mulțumesc pentru popasul la fereastra mea!
cu prietenie,

Imi place tot la acest \"poem fără uși\", chiar foarte reusit prin imaginile oferite. Chiar nu am ce spune mai mult de atat! Frumos si delicat, in stilul in care ne-ai obisnuit deja de a expune trairile sub forma unor poeme, de aceasta data textul fiind incadrat la personale.

Amical, Dia

întotdeauna ușa sufletului meu îți va fi deschisă. cu drag,