de teamă, de dragoste, de nicăieri
nu pot pleca singură din mine cineva mă mai strigă cu numele tău în vremea asta caii nu își mai doresc morți libere ochiul stă deschis mai mult decât orice îndoială inima mea plutește ca un
CRcezara răducuapoi m-am mutat în mintea ta
mână lângă mână poveste mută ne înstrăinăm frumos două adevăruri nu pot locui aceeași clipă ți-am trădat copilăria arunc cu pietre înăuntrul meu nicio apă nu-mi răspunde împrăștii absurd
CRcezara răducutitlul l-am amestecat în ceai
poate aerul fals al orașului ne-a legat de vreo absență cândva cum altfel să îmi fie dor de câinele neștiut să mă așez lângă liniștea ta două margini înnodate săvârșind o
CRcezara răducuo istorie absconsă
două versuri ajung într-un poem unul era atât de posomorât...
CRcezara răducudragostea în timpul înfloririi
câțiva fluturi hrăneau felinarul din cafenea un străin ducea sub braț un bot umed de căprioară auzeam în urmă pașii unei umbre stârnite o zi cu un cer avortat un timp orb repetă după soare
CRcezara răducunoi doi și alte detalii
e un animal lipit de foamea noastră ne usucă iremediabil cuvintele ne șterge liniile din palmă e și umbra lui ne trece viețile unele prin altele dar nouă ne e teamă să nu ne
CRcezara răducuazi am respirat de mână cu un izvor
poemul acesta l-am râcâit dintr-o coapsă de cireș ca o filosofie orientală surâzând printre răni lângă o femeie împletind dimineața în păr vreau să înnoptez în povestea ta să-ți întemnițez o
CRcezara răducuEKG
ce puțină mi-ai rămas, dragoste punct alb între primăvară și toamnă linie închisă în trecut linie frântă într-o zodie împletită secundă moale cană de lut într-un han apus și ce întins mă
CRcezara răducuca o duminică așteptată
noi ruinăm distanțele între două ferestre, iubitule, prin poemul nostru împrumutat din frunze se înalță silueta unui oraș fără vise crăpate și stafia unui bărbat ce împrăștie anotimpuri
CRcezara răducuorice, dar viermele alb nu
mă legănau sufletele oamenilor dintâi libertatea noastră țopăind într-un colț certitudine cu mii de labii ce vină îmi trezește fiarele astea putrezite ce vierme alb îmi poartă cămașă
CRcezara răducuvezi tu, cuvintele sunt de hîrtie
mușc din carnea mamei nu vreau să îți dau nume te știu străin alergi înspre copilărie cu un steag de staniol înfipt în umăr suflet scânteie niciodată cu inima goală mâinile monument de
CRcezara răducumai jos de noi, rîul era un cristal verde
de ce am fi schimbat lumea iepurii de casă făceau dragoste o voluptate deplină o imensă gură lacomă ca o zi făcătoare de văduve o femeie închinîndu-și memoria arsă îmi tăiase drumul părea că
CRcezara răducucurs de fotografie oarbă
să îți lași uitată partea ta de înger cineva să o ajungă din urmă iată istoria călugării florii de cireș din pielea noastră
CRcezara răducude ce te iubesc doar noaptea
atunci pot să înfiez o umbră fericirii să fie și ea în rândul oamenilor nu de alta trec peste o mie de învieri și o singură moarte rup din carne prunci de marmeladă îți clătesc inima prin
CRcezara răducunu știu dacă am ajuns acasă
câteva secunde înghețate pe marginea ta porțelanată fereastra aceea ignorantă ce refuză să se închidă în noi și bărbatul acesta care a sosit primul în anotimpul meu doar vioara cu
CRcezara răducumă joc pe alee
degetul ăsta cu care ți-am atins copilăria este același care a hrănit și animalul și îngerul cu el am împins lumina am acoperit primul plâns cine își mai amintește frisonul? tata
CRcezara răducutablou votiv
sufletul își amintea o sentință adînc înfiptă ca spaima nopții în spate femei începură să se nască ca un păienjeniș de curbe și emoții bărbații strîngeau mările din calea lor degetul unei
CRcezara răducudenunție
și de m-aș fi trezit într-o altă închisoare a numelui tot te-aș fi ales ramură să înfloresc aș fi înălțat aceleași trofee pe marginea zăpezii mi-aș fi împărțit umbra în noapte și zi și aș
CRcezara răducuinfidela mea copilărie
e cert: așa cum vîntul are trup și umbrele sunt ființe vii eu am fost doar copil într-o viață anterioară pe atunci nu știam lumea era o pasăre mare cu aripile roșii pe cei dragi îi voi
CRcezara răducunu te apleca în afară
du-te înaintea întîmplării dintre noi e prea devreme să privim în același sens eu mai rămîn prin cuiburi desfac liniile ursitoarelor îți mai repar cîte un punct fals prin memorie a! să
CRcezara răducuca un animal în jurul unei idei năstrușnice
nu am nicio fotografie cu tine pe care să o scot uneori să o așez lângă oameni m-am ferit să mă îndrăgostesc la timp dintr-o înțeleaptă incertitudine care netezea aerul dintre noi era
CRcezara răducunici asta nu se pune
îmi plăceai așa cu gîndurile ieșite prin os cu slabiciunea ta volatilă pentru forme fatale îmbrățișînd pietre ștanțate în fotografii nu te voi mîntui eu de toate astea, dragule eu doar
CRcezara răducubliss
aș muri copil în sînge nu e loc prada vînătorului are chip de om lumina din jurul tău pe care,uneori, o apucam cu mîna nu va înțelege aș muri întrebare și ce drum anevoios de la
CRcezara răducucopilul care ne-a tăiat apa
strada încremenise o spovedanie în memoria unei cicatrici doar doi oameni se întîlniseră în arhitectura ei unul a rostit "da" - celălalt a tăcut "nu" ca o poveste perfectă nimeni nu a
CRcezara răducu