ziua lupilor de casă

impresionează feminitatea acestui \"bestiar\", care, chiar dacă nu excelează analitic, compensează din plin dpdv estetic, prin stil, dar mai ales prin această perspectivă \"de dincoace de ochi\", imagini redate ca într-o veritabilă cameră obscură a unui dispozitiv foto performant, capabil să surpindă microuniversul.

imaginația artistului este autodevoratoare; spiritul îngrozit de solitarul personalității multiple își cere dreptul la asociere, în-soțire (sugerată de folosirea pluralului) și la exprimare; totodată, avem de-a face cu o \"exorcizare\", cu un proces de redobândire a echilibrului interior, o imperativă nevoie a cunoașterii ființei interiore.

chiar că nu-mi mai vine să stau în pielea mea, pentru că mă simt mai bine dacă-mi ies din fire de fiecare dată, pentru că:
\"nu aveam picioare
să fugim pe dinăuntru
ne blestemase noaptea
să ne bată raiul
cuvintele mergeau invers înspre guri\"

da, așa este, cum a spus Silvia Goteanschii: tot poemul este o metaforă, iar \"carii în lumina din jur\", jur că mă face să fac ocolul pământului de mai multe ori, fără să urlu.

O nouă specie de lup: lupul de casă.

Talentul de poet al Rarei i-l știam. Aici excelează precizia observației ei de naturalist. Un naturalist al expresiei. Pielea care \"nu ne mai surprinde\" e cea care nu se mai înfioară față în față cu frica, ci ajunge să re-cunoască necunoscutul după miros și după umblet. Cariile rod \"lumina din jur\", de parcă niște colți blânzi ar roade o lună lucie. Iar \"somnul uscat\" \"voalează\" zilele direct din ochi. Atmosfera e construită din efectele pe care anumite simțuri le trezesc în noi, din tremurul temerii și din fiorul descoperirii.

Astfel devine natural ca fuga să fie \"pe dinăuntru\", iar noaptea \"să blesteme\" \"cu raiul\". Lucrurile sunt invers și înseși cuvintele vin \"invers\", spre guri. Aceste răsturnări ale percepției, care țin de artificiul poetic al unui talent indiscutabil, se revarsă în finalul denunțând o nouă specie de lup descoperită: Lupul de casă, \"ascuns în noi\", adulmecând Raiul, alergând în ascuns, urlând pe dinăuntru, înfiorând lumina cu colții-i rânjiți. Făcând din sălbaticul sălaș al lumii casă de adăstat.

De acest fel de lup e bine să-ți fie teamă și să-l ții la distanță, dar să nu te sperii, căci ți-e frate bun, odată ce te-a primit în casa lui, rescriind ritmul și tipologia ancestrală a lumii.

Dacă nu mă credeți, ascultați acest \"cântec de zori\" unde lupul e sol și călăuză a sufletului pe drumurile întortocheate care duc în Rai:

\"Și-ți mai va ieși
lupul înainte
ca să te spăimânte,
să nu te spăimânți,
frate bun să-l prinzi,
că lupul mai știe
sama codrilor
ș-a potecilor.
Și el te va scoate
la fecior de crai
să te ducă-n Rai!
C-acolo-i de trai;
În dealul cu jocul
c-acolo ți-e locul;
În câmp cu bujorul,
c-acolo ți-e dorul!...\"