vasile salisteanu

Trebuia să-i prind zâmbetul, într-o pădure cuminte cu frunzele lipite de sărutări, în întrebările toate; să-i știu mâinile și suflarea, să-i văd florile-n păr, ochii de culoarea

În brațele cuvântului, poezia întoarce privirea la câteva dioptrii distanță, fulgeră versurile ca o lamă ascuțită sau un parfum fin. Croiește un înalt pe un dor, se îmbracă în zborul

Numai eu știu timpul acesta, cu sângele-mi care usucă pe nori, orele strâmbe. Și știu cuvântul care-și ascute dinții de lapte, peste gândurile mele subțiri, când peștii muți se întorc

Când vor vedea prima ceață de flori peste fluturi, să știi că pleoapa memoriei mele, se va deschide ca o privire de gheață. Cu gândul golit de cuvinte vor privi la coasa agățată de

Mă gândesc să scot lacul din poezia aceasta, să nu-mi mai stea umezeala și frigul, sub piele, dar nu știu ce voi face cu țărmul plin de bărci așternute pe nisipul gândului meu.

Am vrut s-o smulg din răspunsurile scârbei și s-o arunc în grația iubirii cu un zâmbet de dimineață. Am vrut s-o prind în încheietura sărutului, sub pădurea de inimi și

Planam amândoi, cu mâinile largi peste păsări, tezele despre inventarul vârtejurilor de stepă, susțineau zborul deplin. Cerul primea ochii tăi mari peste pietrele rupte de nori, marginea

Dacă te-aș fi cuprins mai demult într-o rugăciune, n-ar mai fi sângerat atâția pomi peste frunzele ochilor tăi. Am fi fost complementari cu luna sau cu soarele, dar nu atât de

Am vrut să adăp cu picături de ambrozie rădăcinile străbunilor, să crească viguros, din coapsele mele ropotul primilor fii. Dar ca o gheară m-a sângerat întrebarea: “oglinzile și

Mi-ai spus că drumul aceasta duce spre fericire, dar culorile lui mi-au străpuns tălpile. Ostenit am oprit, la un măr pe cale, dar ciocuri negre de păsări mi-au invadat cerul

Dacă voi stropi cu ambrozie pragul inimii tale, vom trece drumul luminii ca pe uscat. Dar vom îneca voința uitării și vom despărți sângele de apă din noi.

Poemul acesta, între două versuri albe se abate pe la țară să-și vadă mama. Vorbesc amândoi despre medicamente, vecini, neamuri și despre cine a mai murit. Se uită mirat la cireșul din

Noaptea te reinventez și nu sunt trist, mă ascund în toamnele cele mai îndrăznețe pe care nu le descifrez. Am urcat de multe ori în cer să te caut, dar de acolo nu cad decât

Cuvintele acestea nu mai au aripi, încheieturile lor le-am încrestat cu tăișul nisipurilor veșnice. Le-am furat cântul și l-am așezat într-o fântână seacă; au început să miroasă a sat

Cerul înfipt în aripile păsărilor își piaptănă norii înfloriți și cerșește la izvorul buzelor mele. Răspunsul meu încrustat cu briceagul pe o frunză destrămată crează granițe vinovate,

Prin ceața de flori, o coasă se plimbă pe spinarea de arc și îngheață ochiul peste făpturi. - Puteau să închipuie pentru moartea aceasta, un alt spațiu, mai eficient.

Într-un gând, pe o pernă de pământ reavăn visez un poem printre viori. Aici mă așteaptă conservat, basmul cu fluturi albi inventat pentru mine, aici măsor distanța dintre

Dăltuită în cumințenia pământului, o pasăre măiastră trezește muza adormită. Fiul risipitor șlefuiește o sculptură pentru un orb, în poarta sărutului. O focă-miracol din vinișoare cenușii

Plouă pe pleoape cu gânduri și întunericul vrea să-mi descheie gulerul minții. Cineva mi-a furat ochiul fără să simt, dinții mi s-au amestecat printre stelele de pe cer. Mănânc pe scaunul

Cât pe ce s-o prind trecând prin carnea mea slăbită de ierni, dar spusele mi s-au împiedicat de noaptea ca o cărare de iriși. Orbecăind prin cristal, drumul meu nu se intersecta cu al

De aici voi porni spre aripa ce se înalță printre versuri, ca iedera. O neclintire înaltă preferă ochiului-spion, jugul verbelor. Îmi limpezesc căutarea, ating liniștea cu

Cât pe ce să treacă prin privirea-mi sleită de ierni, dar s-a împiedicat pe cărarea de iriși. Orbecăia prin cristalin, dar drumurile noastre nu se intersectau. Cu roiuri de găuri negre a

Singurătatea unui cuvânt presară teamă peste prăpăstiile înaripate. Suie de la un capăt la altul al suprafeței sale ore întregi, ca un obiect al contemplației se