vasile salisteanu

Ca ortacii în mină, timpul se lasă în pojghița veșniciei mele. Bucuriile toamnei îmi caută izvorul sângelui, în speranțe. Amurgul mă caută acompaniat de câteva spânzurători

Nu știu când ai pătruns pojghița orelor și ai furat cristalul veșniciei, dar în izvorul cu mii de speranțe, pulberile rămase au ascuns bucuriile rănite.

Nedescifrat, fără memorie, și-a ridicat blazonul peste cer. O frunte încrețită vrea să-i alunge străbunii, precum păgânii sfinții din catedrală. Oprit lângă o clipă născută din

Genunchii plăpânzi și podelele rugăciunii, o jertfă a fericiri. În cămara singurătății calde, îngerul bun stă la geam lângă un anotimp-lacrimă și acompaniază noaptea de pământ cu un

Nunta nu avea cum să mai înceapă, iubirea aceasta a debutat - ca viermele într-un măr - în pântecul sterp: \"oglinzile și împreunarea trupească sunt abominabile, fiindcă sporesc numărul

Cuferele cartierelor se deschid, genunchii gem rugăciunea, ochii mi se aburesc.

Mai mici decât o iotă, iubiri în vitrine căzute în orbire.

Voi închide fereastra gândurilor, întorcând oglinda spre un trecut nemaivăzut.

Dimineața aceasta, care se împrăștie pe pământ, va sfârși într-o vină întunecată.

Am stricat bolta cerului cu noi căi lactee și i-am silit pe bieții marinari să naufragieze în grădinărit.

Aș adăpa cu picături de nectar rădăcinile mormintelor să crească viguros, în casele mele, parfumul primului ropot de fii.

Cu rugăciunile nefăcute, Cerul spart între măselele vântului Își așterne rugina Peste plânsul unui copil. Dintr-un lințoliu fără căsuță poștală Aruncă petale de brumă Ca lacrima frigului

Singur nu mă scot din drumul fulgerului nedomesticit. Nu mut și nu schimb nota cântului-prim, dar din aprinderea luminilor la față, surâsul meu dă suflarea harului peste frunțile

Mă scăldam într-o dezamăgire surâzătoare, ca în apele unei dimineți întârziate și-mi ghiceai. \"Oamenii răi sunt grei, - spuneai ca dintr-un înalt - numai zborul porumbelului alb poate intra

Îmi vor multiplica tăcerile tinereților, plisându-mi ideile pe clapele din dreapta norilor. Mă vor obliga să înghit cerul și să mă întorc în lume cu mâinile împleticindu-se în mine. Sub

Cu câteva aripi de am măsurat distanța dintre remușcări, printre nervii întinși ca stepa. La fiecare limită, un glas îmi acoperea rănile cu un sărut cast. Oprit lângă rezultatul dezamăgirii

Între noapte și mine zâmbetul fecioarei bate un cui pe ramul visării. Din patul viran al încrâncenării adulmecă pumnalul care se înalță țâșnind ca săgeta din arc și înmoaie pătrunderea

Cu privirea-ți blândă, ai înălțat cerul ce apăsa greu pe umerii mei, să văd ziua de aur a primăverii. În după-amiezile de stropi, el cădea iar și mă posomora, dar creai ceasuri

Vara aceasta ne-a dăruit un cer mai larg și mai clar. Am încercat din răsputeri să-l păstrăm cât mai mult cu putință. Mâinile tale mângâiau soarele, iar eu îți închinam ode de

Poeziile închise sub lacăte mari de proză scurtă, prin cârciumi îmbătate de prea mult alcool, zac amestecate cu străchinile sparte de stele. Avocații graseiați caută zadarnic să le

Zilnic, șiroaie de gânduri mi se preling de sub piele pe bulevardele străine, suflând incertitudini sonore. Cu amurgul inocenței umplu câteva căni de versuri în întunericul fricos și las

Mi-ai mușcat visul dimineții ca să-mi îndrept privirea spre fereastra înnegrită de corbi. Mâinile mele se țineau strâns de brațele deșertăciunii și te-ai repezit cu șuierături de

În chipul dimineții te îndrepți către cer să iei un semn de la înger. Aprinzi zariștea cu un chibrit de stea, cobori să mă înnobilezi și abia apoi mă îndemni să naștem