Întinși peste păsări

Foarte sugestiv! De ce, intotdeauna, iubire= tradare? Cu tradarea nu sunt de acord! O fi o pseudoiubire? Sau e doar viata in continua schimbare?

Vă citesc de fiecare dată poezia cu plăcere, nu-mi scapă nici una. Mai las doar semn din când în când. Perspectivele deschise de cea de aici sunt generoase, iar imaginile plastice sunt puternice. Titlul e excepțional, iar primele două strofe au un foarte bun contur poetic.

La a treia citire mi-a sunat puțin \"strâmb\" repetiția \"deplin\" / \"plini\". Finalul conchide tranșant și mă lasă ușor neîmpacat, nu sunt sigur dacă e rău sau bine.

Mariana, îți mulțumesc pentru trecere și pentru că ai înțeles sensurile mesajului meu (întrebărilor mele). Abia aștept să-ți urmăresc evoluția. În tine există un filon poetic, nu mă înșel. Succes și mai vorbim.

Călin, vă sunt recunoscător pentru atenția pe care mi-o acordați. Aveți dreptate, am îndreptat unde mi-ați zis, iar finalul, special l-am făcut așa. Poate se vrea ironic, amar.... Creșterea mea în ale poeziei(dacă există) se datorează și dumneavoastră, în măsură foarte mare.

Mulțumesc amândurora!

poate că aici trădarea este chiar taina, inefabilul iubirii...ce nu poate fi prinsă...pe panza...creatorului...poate de aici \"amărăciunea\" ...

\"Întinși peste păsări\"

citesc și mă gandesc la un fel de *cădere* a forței creatoare a iubirii În... materie...sau nu...

Despre trădare, ca un element ce completează sau nu portretul iubirii.
Iubirea umană, trădată de slăbiciunile ei.

Subliniez:

iar marginea nopții
mușca palmele noastre ca niște pahare de vin.

ca cele mai reușite versuri ale poeziei, forță, mister, expresivitate.