Poezie
Cât pe ce s-o prind trecând prin carnea mea slăbită de ierni
varianta 2
1 min lectură·
Mediu
Cât pe ce s-o prind trecând prin carnea mea slăbită de ierni,
dar spusele mi s-au împiedicat de noaptea
ca o cărare de iriși.
Orbecăind prin cristal,
drumul meu nu se intersecta cu al ei.
Am alergat câteva zăpezi și o tristețe
și am chemat o rază
să tragă oblonul peste fereastra ei de ceară,
dar fără rezultat.
Obosită s-a așezat în spațiile generoase ale ochilor mei,
cu scobitorile ascuțite
pe streșinile gata să plângă.
Nu pot să stăpânesc
ceea ce alții au hotărât
să împrăștie prin mine.
Sfârșitul nu are sfârșit.
084.932
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- vasile salisteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 92
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
vasile salisteanu. “Cât pe ce s-o prind trecând prin carnea mea slăbită de ierni.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-salisteanu/poezie/13901482/cat-pe-ce-s-o-prind-trecand-prin-carnea-mea-slabita-de-ierniComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Ge un text destul de fain. n-am citit commul lui calin pt ca e
prea lung si eu sunt
prea superficial la ora asta, dar uite
- cu scuzele de rigoare, stiu ca unii se ofuscheaza la d-astea etc. - imi permit sa rescriu textul cu mici modif. ca sa scurtez un eventual comm aplicat
Cât pe ce să o prind trecând prin carnea slăbită,
dar spusele mi s-au împiedicat de noapte ca o cărare de iriși.
Orbecăind prin cristal, drumul meu nu se intersecta cu al ei.
Am alergat câteva zăpezi și o tristețe
și i-am chemat și pe ei să tragă oblonul ferestrei
curată ca ceara, dar fără rezultat. Obosită
mi s-a așezat în spațiile ochilor, cu scobitori
pregătite, gata să plângă.
Nu pot să stăpânesc ceea ce
alții au hotărât să împrăștie-n mine. Sfârșitul
nu are sfârșit.
evident n-are prea mult miez și nici sens, dar așa cum e se citește anevoie (da, sunt superficial & mi-e lene etc. as I said)
prea lung si eu sunt
prea superficial la ora asta, dar uite
- cu scuzele de rigoare, stiu ca unii se ofuscheaza la d-astea etc. - imi permit sa rescriu textul cu mici modif. ca sa scurtez un eventual comm aplicat
Cât pe ce să o prind trecând prin carnea slăbită,
dar spusele mi s-au împiedicat de noapte ca o cărare de iriși.
Orbecăind prin cristal, drumul meu nu se intersecta cu al ei.
Am alergat câteva zăpezi și o tristețe
și i-am chemat și pe ei să tragă oblonul ferestrei
curată ca ceara, dar fără rezultat. Obosită
mi s-a așezat în spațiile ochilor, cu scobitori
pregătite, gata să plângă.
Nu pot să stăpânesc ceea ce
alții au hotărât să împrăștie-n mine. Sfârșitul
nu are sfârșit.
evident n-are prea mult miez și nici sens, dar așa cum e se citește anevoie (da, sunt superficial & mi-e lene etc. as I said)
0
NAde mult timp n-am mai citit un text care să se lege așa frumos și în același timp să mă impresioneze atât de mult. îți mulțumesc pentru starea creată. îmi pare rău că nu-ți pot da o stea! Yuanfen
0
CR,,Am alergat câteva zăpezi și o tristețe-,,
adulemec povestea acestui vers.
rara
adulemec povestea acestui vers.
rara
0
VS
Mă așez spre odihnă cu mulțumirea că cineva ca tine, adulmecă neodihna mea.
0
VS
Nu știu ce să spun, decât că Vă mulțumesc și Vă mai aștept.
v.s.
v.s.
0
MB\"curată ca ceara\", atentie! ca idee, fiindca inteleg ca esti din calarasi, mi-ar placea sa-ti propun sa-ti public cateva din creatiile tale in publicatia mea. te rog sa ma contactezi pe e-mail: grupex_2007srl@yahoo.com, pentru a-mi da cateva date personale. multumesc de aprecieri!
0
VS
pentru atenționare, am luat aminte. Te aștept pe la mine.
0
Al patrulea vers e un imn. Tonul elegiac te inundă, orice gest e parcă inutil și \"fără rezultat\". Planul de desfășurare al poeziei e unul onirico-simbolic, elementele casnice trădează intimitatea gândului: drum, zăpezi, brazdă, oblon. Scobitori sunt amintite surprinzător, dar și ele țes atmosfera. Ori înțeapă și trezesc.
Expresii poetice rarisime construiesc o sferă semantică translucidă și care încarcerează iremediabil cititorul în mrejele unei melancolice reflecții. Tinzi să spui că poezia e tristă, dar nimic din ceea ce nu e trist, nu are farmec. Spațiile descrise de poet sunt fabuloase: \"noapte - cărare de iriși\", \"am alergat câteva zăpezi și o tristețe\", \"spațiile generoase ale ochilor mei\", \"streașină gata să plângă\". Universul semantic devine, astfel, apăsător, încărcat de semnificații, descris prin spirale tot mai strânse.
\"Carnea mea slăbită de ierni\" e o metaforă perfectă a trupului îndoit. Îndoit de alegeri, de amintiri, de vise de ieri, de calitatea umană de a \"orbecăi prin cristal\". Aluneci din metaforă în metaforă dar poezia nu se îngreunează, ci dimpotrivă, devine o parabolă ce tinde asimptotic către sublim. Nu atinge, ci doar frizează nemărginirea. Ești \"cât pe aici să o prinzi\". Sunt acolo niște trepte, ori vămi ale unui destin privit retrospectiv și care nu poate fi \"stăpânit\". Cauți definiții: ale cărnii, ale \"prinderii\" în tipare, capcane ale ființei. Astfel se conturează o prezență abia definită, o identitate abia conturată și care poate primi orice chip. Prin înțelesul a ceea ce este defect ne apropiem de afect.
De aceea sfârșitul însuși, \"nu are sfârșit\", nu poate fi atins niciodată. Funcția nu are limită. Formula finală conchide în sine matematic, dar mai ales transmatematic, întinderea necontenită a \"cărnii slăbită de ierni\" spre acea limită care se numește \"taină\".