ou verde din pasăre rară

a adormit timpul în cizme

pășesc cu grijă să nu trezesc vreo scânteie

să nu iau foc chiar acum în muțenia mimului

mimul cel orfan de tată de litere cu simbrie codată

biciuită secunda are gropi prinse de spate

mă lovește-n piept cu puls de cuvinte

vineții cuvinte cu fuste și flinte

copilul lor alunecă din mine

ca un ou verde dintr-o pasăre rară

apoi îmi spală tălpile și se face drum

într-un teasc răbdarea are iz postum

de-am elibera curajul din pumni

de-am deschide palmele în fața privirii

am învăța să înotăm bras pe stele

fără cârje fără atele

(recunosc:

în somnul meu se strecoară vinerea un soldat, plantează bulbi drepți de pace și-mi paște patima pe valuri. eu mă prefac că nu-l visez, întorcând pe-o parte câmpiile să văd dinții ierbii cum mușcă din lună și-un ou verde de pasăre rară, luminându-se pe dinăuntru, cu torțe, mii de torțe, aprinse cu gura de femei cu coadă pe spate.

din sânii lor curg fluturate pagini de lapte.)

mâine cineva va avea urme de plasmă pe mâini

dar și puterea de a scrie

povestea omului altoit pe om

și-a urmelor lăsate-n palmă

de mersul timpului pe catalige

dintr-un ou verde poetul încearcă să strige