printre mine

sau ai mai simplificat spunerea. Curge mai ușor, nu mai ai întortocheri și prețiozități. Am și eu obsesiile mele, în primele trei versuri văd cum ai reușit să nu-ți scape norocul printre degete, cum ai făcut din el înotătoare de elită.

Imaginea cu bretelele este brand-ul tău, foarte sensibilă. Devine manieră. Bun oximoronul liniștii lunare.

Și nașterea prin plesnirea pielii e un gest mitic - Zeus și Atena.

Da. Poemul a fost rescris și repostat.
Ioan Peia m-a ajutat în acest sens, printr-un omentariu.
De aceea i l-am și dedicat. :)
Sper să nu mă ciufulească literar pentru asta. :)

Într-adevăr, imaginea cu bretelele îmi e dragă. Dar sunt atâtea tipuri de bretele, atele și cârje, încât aș vrea să pot exprima de fiecare dată altceva.

Prețiozitățile sunt un punct la care trebuie să lucrez. Recunosc.

Mulțumesc,
prietenesc,
li

Ce spuneți, Corneliu Traian Atanasiu? Livia are poeme mult mai bune! Dacă ăsta e sensul în care se îndreaptă poezia ei, atunci mie nu-mi place.

Ba să te ciufulească, Alina! Te-a inspirat(/comentat) prost.

Daniel,

Care sunt acele poeme mult mai bune?! :) Că nu lăsași semn nicăieri. Iar aici... nu mi-ai zis de ce nu e bine. Atât Corneliu, cât și Ioan, mi-au dat DOAR niște repere... Poate că am lucrat pe un suport prost din start.
Mi-ar plăcea, însă (și așa e firesc) să îmi și argumentezi cumva, ca să mai învăț câte ceva.
Ia în calcul faptul că am întins la tranșat cuvinte la care nu țin. Poate doar la starea care le-a generat. Dar ea va fi anulată/înăbușită, în favoarea unei critici atât de aspre, încât să mi se facă rușine! :)

Dar nu o văd! :)
Te-oi fi grăbit și tu...

prietenesc,
li

Dar asta ce e?

http://www.poezie.ro/index.php/personals/150996/index.html

Exact: prima dată când am intrat m-am îndrăgostit; de aceea nu mai intru... \"și asta mă doare\"

Dar dacă vrei neapărat, uite, te ajut să mai tranșezi niște cuvinte la care nici eu nu țin:

\"\"străbat o apă rea mă-nec pe buza ta
ca-n cazanul din soare
în permanentă zi și-n eroare\"\",

\"\"luna apasă pe trăgaci și-mi crapă osul de stele\"\"

Iar la sfârșitul poeziei ăsteia tu întrebi și tu răspunzi. Nu mai răspunde! Sau, mai bine, nu mai întreba.

Prin urmare, îmi place poemul tău masochist (adică \"poem masochist\"), nu-mi place \"poem cu feromoni\", ca să mă refer doar la ultimele. Ție ce nu-ți place?

Îndrăgostitule,

Să ne prefacem că acest poem nu există, dacă nu ajunge nimic din el la tine. Sau... nimic valoros, mai degrabă.
Să ne prefacem că suntem în bucătărie și am încercat împreună să facem ceva nou, o rețetă nemaiștiută de nimeni, așa, cu mâinile noastre.
Să ne prefacem că mâine, poimâine, când te vei trezi, te voi îndrăgosti iar. :) Știu că pot.

Imaginează-ți, până atunci, cum luna explodează și-n urma ei, stele drept cioburi... Imaginează-ți că toate astea se întâmplă sub tâmpla ta... Imaginează-ți că toată istoria ta se află în palme, acolo, lângă linia vieții, și că pe degete îți sunt încrustate, ca un tatu, cele mai importante întâmplări. Imaginează-ți că cele mai frumoase lucruri le-ai făcut cu mâinile. Că ai creat. Că ai PUTUT crea.
Această încercare de text este despre o imposibilitate. Despre un război și-o pace disperată, mută, rânjită.

Îndrăgostitule,

li dacă simte că trebuie să spună \"doare\", spune fără teama că ar fi un clișeu:
mai ales că are curaj să o spună atât de rar.

Cât despre înotătoare...
ca să înțelegi, trebuie să fi presimțit înecul.

Măcar o dată.

Îndrăgostitule,
mulțumesc.

:)

li