numădoare

fără îndoială, poezia Alinei Livia Lazăr – și aceasta – a început să fie judecată oarecum matematic; s-ar putea, probabil, elabora taxtelor ei grafice în care “necunoscutele” ar trebui validate prin valori biologice sau tehnice; pentru majoritatea, acest lucru este sau contradictoriu sau derutant și asta într-un climat în care cele mai “populare” creații sunt acelea care se pot “înțelege” la prima lectură (gen ziarul Libertatea).
poezia ei necesită un anume aparat de interpretare pe care nu toți îl avem sau suntem întotdeauna dispuși să îl utilizăm; însă gigantica ei mașinărie, stilizată după norme genetice, cântă! sub duritatea cuvintelor există un izvor subteran dezlănțuit și, în egală măsură, ținut în frâu, febril până la patetic, pătimaș până la încremenire.
Ea țese nexuri paradoxale, stridente prin simetrie, care au duritatea unui diamant și, ca și acesta, o formă închisă, inexorabilă; o astfel de structură nu dă sensuri, nici măcar nu le sugerează; le include, însă, în cuvinte de unde numai “abataje” minuțios alcătuite pot extrage Adevărul sau Eroarea.

Personal, îi pot reproșa acestui text începutul mult prea asemănător cu una dintre poeziile foarte cunoscute ale lui Florin Iaru: “Ea era atât de frumoasă/ încât vechiul pensioner/ se porni să roadă tapițeria/ scaunului pe care ea a stat în autobuz\".

\"Vor fi atinse oare de verosimilitate?
Virgina lor stupiditate e atât de neispititoare.
Vă rog, o, critici binevoitori,
Nu vă siliți să-mi procurați un public.\" (Ezra Pound)

De la \"hi li ha lo\" mi-am promis ca nu voi comenta ceea ce scrie Alina Livia Lazar. Daca as analiza ceea ce scrie, probabil as scrie in felul urmator: metafore care ma bat in cap si habar n-am ce inseamna, pentru ca nu traiesc viata altora, sentimente oarecum rarefiate, un fel de panica de a trai... Haideti, ma, s-o inchidem pe Li, s-o diagnosticam cu schizofrenie, sindrom maniaco-depresiv, autism,s-o legam de un pat la sectia Psihiatrie.Ii dam Valium, ii dam vodca sau orice. Bat pariu, cind medicii cred ca o sa fie vindecata(dupa vreo 10 ani de terapie), Li o sa fie aceeasi. Aceeasi chestie, acelasi stil metaforic. Vreau sa fiu doar obiectiv. Dincolo de toata aceasta framintare raminem noi, ce necunoscuti noua insine si cei goi. Nu vreau sa iau apararea nimanui.Cind scrii cu sufletul, te doare-n cot de ceea ce cred ceilalti. Conteaza doar sa gasesti un alt suflet
Punct

Iubirile imaginare sint halucinogene.Timpul se amesteca cu lumina si miscarea iar senzatiile devin de inteles doar pentru
cel ce le macina.Omul exterior este doar un privitor care,nu
intotdeauna,trebuie sa fie exigent cu simtirile celorlalti.
Spaima insoteste iubirea iar timpul oricum trece.
Toate cele bune!

Li,
nu mor caii cand vor ... altii.
Multumesc pentru:
- femeia caleidoscop
- pentru coloanele vertebrale din puzzle-ul refacut
- plajele care ard pe piele
- moleculele preferate ale lui andrei
- spaime

Pentru canutedoare si pentru poezie.
Cu drag,

Mulțumesc comentatorilor pentru timpul petrecut lângă acest text.
Lui Andu pentru echilibru,
lui Ionuț pentru patimă,
lui Vasile pentru văz și lumină,
lui Emilian pentru zâmbet,
lui Gelu pentru îngrijorare,
lui Ștefan pentru sinceritate,
Ramonei pentru rezonanță.

prietenesc,
li