Ramona Rusenescu

Ești sărbătoarea trupului meu, cocoșii își strigă la încheieturi zorii, clopotnița gri geme de înălțare, mă înfășor sub obșteasca ta ținere în brațe. Începe-mă trist și răbdător, ca și

Ieri ne-am trezit în gară, am sfidat ultimul tren, banca verde, un nonsens al anotimpului, se încăpățâna să ne trezească din fierbințeala clipei. Ne îmbrățișam haotic știam că de această

nu are de-a face nimic cu monogamia surâsul meu fardat cu grijă doar o imagine îmi joacă feste cum cădeam străfulgerată pe banca roșie proaspăt vopsită și aveai impresia că am fost virgină

El se trece, cuvintele fuioare se destramă spre mine în gesturi. Sub bolte roz de încântare anii lui lasă urma unui singur pas în noi stări de evanescență cu straie purpurii. El are prezentul

Am marea rămasă prin mine, epave cu cești amorțite la un mic dejun sub corali, degetele imponderabil răsfirate îți mângâie ochiul tău lipsă de pe când făceai piraterie cu trupul meu. Era

Mă antrenez demult pentru această fugă ce-mi promiți că se va sublima în zbor. Vom pluti peste reliefuri mate, din trupuri încolțitele noastre aripi vor scrie cercuri olimpic luminate. Vom

Sunt tristă de poți sculpta în mine monumente funerare. Sunt albă numai bună de-nvelit catafalcul în falduri sonore. Sunt fericită întro artificială înflorire de împletit cu artă jerbe.

Mă sprijin cu gândul de tine, în suflet se face târziu, pornesc păsări spre marea încercare a drumului, mușcatele se ofilesc până la os, este toamnă. Pe trupul însetat de miere calci cu

Îmbujorată până la sânge mă îndop cu depărtare, ochiul tău liniștitor se frânge pe un superb gât de lebădă mare. Te ascult cu un mănunchi de cumințenie în pârg, lăsat la crescut pe

O priveam întro dimineață de luni cum își încolțea zilele și-și apăsa pașii prin dormitorul roz. Pereții goi prizau aroma de femeie singură cu ciorapii întinși languros spre

Drumurile stau mănunchi în vaza de pe noptieră, îmi pui vămi să te ating doar bâjbâind sub lumina stelelor de lemn dulce. Stoluri spintecă pielița cerului prin care înot. Pe trupul

Știu după cum mă chemi că am multe nume, puse de ursitori pe talere subțiri. Cântărind unul tandrețea, altul veșnicia, cele mai multe, depărtarea. Am regăsit corzile pleznite zăbrele pe

Vin la templul tau invaluit in iederi ruginite, pe trepte las ofranda asteptarea, febril ma amestec in scoarta copacilor, preling ani lungi in inele, adulmec mugurii stransi pe oase

Stau aici, proptita in coate pe marginea serii, ascult hip-hop-ul pustilor de la bloc, alaturi se aude o mireasa chiuind, nici nu-i trece prin cap cate mizerii va fi nevoita sa indure de la cel care

Mă aperi de liniște, zornăindu-mi cu aplombul depărtării, cruzimi infantile. Ochiul meu, ca un far al mărilor-speranțe, se acoperă de albeață. Îmbătrânesc, târându-mi piciorul sub

Mă așez pe gura ta cu îndăratnicia unei clipe, închipui colaje cu bujori, princiar gestul tău de-a îmi dărui acum un nume, de parcă ar mai conta că n-am sticluțe cu esențe de purificat

Nu-mi trebuie decât clipa tentacular zbătându-se pe plajă, pe plaja scânteiândă de un miros de soare. Nu-mi trebuie... doar clipa părând a fi o coaptă și caldă așteptare ce-și ține strâns

De m-aș putea numi Kati, cu accent pe i, să te prind în orașul roz cu balcoane în foc împletite și terase îndulcite de sud, alături de \"un cafe nomme desir\". Aș ști acum să-ți întorc

să mă ascund în brațele ploii udă să mă preling în tine prin cetatea cu zmeuri să găsesc umbrar descântat de lună iar pe trup tatuaje căutând întregirea să mi te înscrie

Ridici receptorul, n-ai afișaj dar mă iei tare: mă mai iubești? De parcă ar exista îndoială în veșnicia ce-o așez la pragul tău, ca și când n-ar fi de ajuns să joc

La mine e cald și război. Am scris un articol despre bombe. Am dat telefoane să mângâi oameni speriați. La 2 ore de zbor tu ești în natură, la înălțimea zeilor. Te plimbi prin flori galbene și pomi

Mă primești în sala tronului, purpuriu mă pudrez, pereții cu tapet înflorat se subțiază devenind vitralii, mă frâng la picioarele tale, scotocesc prin faldurile lipite de costumieră pe coapse.

Apleacă-te asupra oaselor mele, înmărmurit, continuă să le șlefuiești până dai de râuri cu pești îndărătnic urcând. La confluențele primenite pune verigi de aur să-mi prinzi definitiv alunecarea