Păstrez liniștea în cutii
închise
în iz de levănțică.
O tartă cu pere dispuse-n clepsidră
pe masa albă a plecării mele.
Făceam dragoste pe lumină,
acum strâng fulgere-n mănunchi
să mi te
Stau atârnată la intrare
cu umbra unui text
dospită-ntre riduri,
blazonul casei mele
are culorile neted amestecate cu rod,
coridorul pe piloni de plecare
adoarme.
Nu voi reveni,
am trupul
Senzația mea
este că te spulber
cu fiecare frază ce-o lungesc spre tine,
alintul mi se strânge
șomoiog pe la încheieturi,
am o stricătoare boală de oase,
devenind flexibilă pâna la
Ai rigori nebănuite
în a mă imortaliza
cu cerul gurii
deschis
ca aripile de pescăruș.
Îmi cauți
sămânța,
înaltele tale studii de biologie
îți folosesc până la punctul I
al intimității mele
Mă lipesc de tine
ca de un perete cu mușchi,
granița nordului
mi-e tunsă scurt,
breton peste îmbujorările mele.
Mă înnebunesc într-un șotron,
tu îți pui trotineta
drept gaj pentru
Mă scufund în golfuri adânci
de parcă m-aș implica într-o relație totală
cu tine.
Mă desferec
cu iarba fiarelor,
oregano pus cândva la uscat.
Scot la iveală epava -
limuzina albă, amfibie
Mă învelești
în zdrențe colorate,
fetișuri ale tinereții tale power-flower,
abandonate pe bastioanele răsfrânte fugar
conform opticii vârstei,
într-o ambiguă neștiință.
Te joci cu genunchiul
Am pierdut toți dinții de lapte
bolborosind în apa sălcie,
pe tine,
înalt zid de caramidă roșie șiroiește plânsul altei duminici,
am făcut la poarta ta franjuri de umbră
prin care-mi alin
Mi-e bine
și mi-e teamă
orice secundă are o urmare,
subțiate gesturi, de parcă-am exista,
cerșim împreună
mereu
o minune.
Am senzații de trenuri
despicând gări.
Te-am adus fugar
cu spatele
Stratul cu tarhon,
mierea prin salcâmi,
șarpele casei foșnind.
Eu.
Teluric aproape,
înmărmurită-n iarbă.
Un număr matricol stingher.
Citesc.
Norii.
Crescând,
mă desfoi
până la
Îmi așezi la picioare ofrandă
sâmburii
să fiu mama lor de suflet,
trasezi de-a dreapta și de-a stânga mea
livezi,
de-a latul îți pui palma,
chitara se zbate-n opreliști.
Aproape static
ce se
Am dureri ca de facere,
copilul
rămas de atunci în mine,
mereu slab, fără nume,
se zvârcolește-n somn
și mă iartă.
Ești o mamă bătrână,
îmi spune,
n-ai sân dezgolit, ca pe tavă
stau anii
Încă îmi rănesc palmele
prin colecția de roci sticloase,
pe masa din curte
dulcețuri se-mbie la iernat,
via se stoarce sub talpile tale -
teasc tandru.
Răsfir colecția de
Spinarea de jos a clepsidrei
se subțiază-n estuare,
țipar înaintând spre guri.
Foșnește alb stolul
ca la împrimăvărare,
cu maci întorși în limbi de foc.
Volatil,
omenesc aproape,
primesc
Înot prin ape adânci
sprijin am umărul tău,
epavă înaltă, sub stânci.
Primar
mă îndrept spre un pol
al curgerii tale,
fac ture în gol
sub poduri paralele.
Pui curse pentru gând,
îmbraci
Sosesc,
rămâne să mai lipesc pe geam un soi de curcubeu
în culori mate,
barba ta să-mi zgârie zâmbetul,
apropiindu-mă de roșeața unei vârste expirate.
Ascultă-mi
întrebările, au un oarecare
Am în jur ciori carbonizate,
este un ecosistem al locului în care mă detest
până la înnegrire.
Coloana de cer pe care alunecos încercam să urc,
s-a înmuiat ca o macaroană la fiert.
Tu, cu
mă izbesc de nori
ca această vară ciudată
de coloanele ploii
sau liliecii de peștera umedă
abia iubindu-te
gust dependența
suavă ca un menuet
și pasională ca un tango
așa
pot savura
Trag pe mine,
ca pe un șevalet strâmb,
pânza gri,
la gât am colanul de ani
picurând
greu peste piept
resemnarea.
Tu vii
de foarte departe,
nici nu-i chip de-a te ajunge gestul,
ai spatele
te găsesc
ghemuit într-o sinapsă lungă
faci șiraguri întregi în alb-negru
anonimul venețian concertează alături
alămuri se sparg în gondole
cadranele urcă în coarne
ore de-a valma
urnindu-le
Sădesc în curtea școlii
veri,
petunii și bănuți,
cravata cu tricolor zace destrămată-n gard,
port cămașa ta în carouri calde,
am panglici roz
și coroniță de margarete,
arăt de parca aș vinde
Îmi ling
restul de noapte
dintre degete,
degust sălbaticiunea virilității tale lumești.
Mă luminezi întreagă,
roșesc
și-mi slăbește vederea,
înfrunt zănateca lună cu rugii de mure
ce-mi
fiind ciudatul meu anotimp
și
fiind singura mea plantă de suflet
încerc să te cuprind
într-un
haiku surâzând
îți arunc la picioare silabe
cinci, șapte, cinci
zaruri de-acum cu
Ce zi frumoasă,
tinere domn,
ca fusta fluturând
a blondei Marylin Monroe.
Pe aleea de celebrități
îmi plantez bustul pictat
de maternitate
cu o nuanță pală de păcat,
apoi agăț
în loc de
RR