În gară

te joci atât de frumos cu imagini foarte diferite adunate laolaltă încât nu m-am putut abține să nu rețin câteva:
\"nu-mi spune iar să privesc către sud
am lentilele sparte de dor\"

\"dar nu mă vrei
între coastele tale
nu-i loc de suspin\"

\"iubindu-te bezmetic cu purtătorul de chei\"

tentă de tristețe? dar și ironie. Frumos.

O precizare pe care trebuia s-o fac, e un dialog virtual cu un prieten drag si de departe.

Mereu trec prin gari cu destine fugare. Acolo ne grabim sa intalnim pe celalalt. El poate urca intr-o statie de munte cu un ziar si o pipa. Ea sta in compartimentul 12 aplecata pe o broderie.El zice Bunaziuadomnisoara. Ea ridica capul zambind .. si din clipa aceia orice continuare e posibila intre doua destinatii. In cazul de fata, femeiea nu mai suporta trecutul ei derulat pana la aceasta intalnire aleatorica, iar el o crede iubindu-se ad hoc cu oricine are cheia inimii. Complicat..Garile astea .. tare ne dau ele de furca, personajele Nu. Frumos text Ramona !

Ai prins legatura? Era un nod de cale ferata ce sta la panda sa inghesuie destinele in vagoane. Imi pare bine c-ai trecut pe aici.

stări complicate, răsucite
pe imagini trunchiate, dorul
protagonistul clipelor tale, te duce în flash-uri rapide,
alunge amarul cu un gest cu mâna, ca pe o pânză de paianjen
nu faci decât să-i trezești încâlcirea, o spanie ostilă care ține_probabil_un Adrian despre care ai vrea să-ți intre în catedrala ta tainică, dar...!A uitat rugăciunea și îi este foame de timp să și-o amintească
-sau nu!
cheile îl închide-deschide în secunda care dorul amorțește!
Nu știu, este cumplit \"măsurătorul timpului-oricare ar fi el\" când trece prin raionul \"dor\" din inima ta \"iunie\"!

nu-i poet fără gara lui, este locul unde trenul pare că nu mai vine niciodată
alteori
trec toate trenurile-inclusiv cele galactice- și acarul nu întotdeauna-i poetul!

cu drag și flori de câmp-nerupte! Valeriu D.G.

Ai dreptate, am fost chiar confuza! Am scris impreuna cu Adrian aceste randuri.
\"Prietenii stiu de ce\"
Multumesc pentru flori, a devenit mai \"prietenos\" peronul, o interfata intre calator si soarta.

o reusita poezie la patru maini,
Felicitari!

\"dar nu mă vrei
între coastele tale
nu-i loc de suspin

cu un gest plictisit de ieși afară
din visul meu

dar nu mă vrei
ești dincolo de gară
iubindu-te bezmetic cu purtătorul de chei\"

Interesant spus, Erika. Multumim. Doua maini, patru maini, nici nu conteaza. Un fel de dicteu insuflat reciproc.