Nicoleta Iuhoș

Hai să nu ne hrănim demonii care abia așteaptă să ne dea replica: "Ți-am spus eu!" ...ție că iubirea se scurge printre degete. Nu stă. ...mie că doar respingerea este la ea acasă în sufletul

În cartea vieții, file-ntinse, Mii de cuvinte, sensuri prinse. Dar tu apari, un vers aparte, Un dar primit din altă carte. Ești un hapax legomenon, Unica notă, unicul ton. Raritate pură,

constant la granița dintre gând și noroc o zbatere caldă privirea ta prinsă în lațul iubirii mele fatidic

...aud pașii tăi sub fereastra mea și inima-mi tresaltă explodând fericire de-o clipă. Era doar gândul meu gonind în tropot spre tine...

... un sfârc erect și îndrăzneț sub buze arse de dorință în ochi îți naște-ncet-ncet lumină vie de credință...

Ce se poate ascunde-ntr-o inimă de mărimea pumnului meu drept? Tu – tot; speranța, primăvara în floare de cireș, nisipul din clepsidra ce-am spart-o omorând timpul, mama și iarăși Tu.

câtă nebunie în dorința de-a ne naște! și câtă nepăsare în pleoapa ce se-nchide peste-al meu chip cioplit în ochiul tău… mă prăvălesc cascadă printre șoapte sădesc o vară-n gândul tău

m-am trezit, căzută din pomul cunoașterii. soarele încerca să mă cuprindă într-o formă precisă dar eu eram încă insuficient materializată din visul tău în căușul palmelor, am luat apă rece să-mi

M-am schimbat; timpul mi-a numărat prea multe clipe. Cu ochi străin mă contemplu-n oglindă și mi-e dor de mine. Tu ești doar o amintire sau o frântură de vis și mi-e dor de tine ca

adunați toate scările din lume și aduceți-mi-le mie, cu-mprumut. le voi pune cap-la-cap și am să urc, să urc, să urc. apoi am să cad la picioarele Lui Dumnezeu.

îngerașului i-am dat liber: de-acu-nainte nu mai vreau paznic, m-am emancipat! de mâine nu mai vreau nimic nici zâmbetul tău izbit de tâmpla mea nimic mă voi așterne ca zăpada în fața

Mi-e noapte-n suflet, pământul îmi fuge de sub picioare; oare cu disperare de mă prind de cer trăgându-l peste mine îmi opresc scufundarea? Îmi vei spune: „iubito, e atâta cer pe a ta

în ochi am strâns cât am putut de multă mare și țărmurile ei le-am împletit în pielea-mi cu scoici și alge m-am înveșmântat, chiar și sărutul îmi este sărat călătorit-am mult prea mult –

Fluturi îmi zboară prin gând. E bine: împrospătează aerul, fac ordine, aduc mai aproape cerul, pictează-n culori pastel circumvoluțiuni. Fluturi îmi zboară-n stomac. E bine: mă-nvață din

un zâmbet așternut în calea Soarelui, o mângâiere colo - pe vrăbiuța ce-a zburat în zori, o amintire, o frântură de gând și optimism. o silabă împachetată-n staniol și flori de mină,

Cu părul încâlcit, prin iarbă năclăită de noroi, am alergat spre ceva, ca un bețiv împleticit: aveam tălpile prea fierbinți și a fugi mi-era atât de greu... nu știu de eram sau nu

Sunt vis, sunt puf de păpădie, sunt fumul spulberat de vânt, sunt amintire sau sunt amăgire, sunt gândul nerostit încă-n cuvânt. Doar tu mă știi și nici tu, nu prea bine… atât mă vei