Nicoleta Iuhoș

Mulțumesc pentru sugestie. Într-adevăr, pare că sar de la dialog interior la declarație, însă de fapt întreaga construcție este adresată iubitului care tinde să fie distras de teama de abandon și să uite de imaginea de ansamblu: binecuvântarea iubirii. De altfel, eu risc sa fac același lucru, daca mă las furată de teama de respingere. Poezia poate fi privită și in cheia sugerată de tine, însă in acea situație, ar trebui într-adevăr adaptată.

Mie chiar mi-ai transmis și am simțit profund această nevoie pe care o descrii

suuper! nu capul tău e baiu\' ci de unde cumpără mama fesurile! Ai umor. Ține-o tot așa! Și de-ai avea capul mare, n-ar fi o problemă, doar să nu fii căpos.
:)

Aș îndrăzni să spun că acest text e foarte reușit și e păcat că a trecut neremarcat, prea puține vizulizări, nici un comm! Cu puțină șlefuire, îl puteai trece la \"poezie\".

\"timpul se naște cu prima mea clipire.\" (mi-a plăcut această idee - când dormi, nu conștientizezi trecerea timpului)

Visul (coșmar?) descris de tine e viața cu zbaterile ei, încercarea de a răzbi spre lumină, spre cunoaștere - înțelepciune. Ciotul - cuțit este bastonul de mareșal pe care îl are fiecare soldat, ascuns? :) E șansa dată a priori pe care trebuie să știi/să înveți să o folosești?

Pe plajă, îmi place multiplicarea eului de fiecare dată în poziția de cugetător (\"toți sunt diferiți și toți sunt Unul\"). Privirea este ghid spre cunoaștere, e puntea spre creier și încă un îndemn la cugetare.

Țipăt de nou-născut apoi urlet de moarte: succint ai surprins călătoria prin viață care de fapt e o căutare a iubirii: Afrodita sau Athena? În momentul contopirii cu iubita, te regăsești și căutarea încetează, nimic nu mai contează. Ea e matricea. E începul și sfârșitul.

Ți-a reușit foarte frumos portretul nud. Cu imagini simple dar pline de savoare.

Mi-a plăcut mult:
\"creionez într-un zâmbet nud
linia frântă într-o respirație\"

o sugestie:

Am murit pe o foaie de hârtie...nu puteam mai mult;
mi-era ziua târzie
și trupul obosit - durere.
Îmi amorțise-n suferință sufletul,
mi se uscară oasele
și chipu-mi mi-a căzut din Tine.

Scăldată în lumina Ta,
înfășurată-n raza Ta,
simțit-am căldura cucerindu-mi trupul,
topindu-mi glasul...
Nu înțelegeam... cine ești Tu??????

Cu mâna-ntinsă, m-ai chemat pe nume...
și-am înțeles că Tu ești Totul,
ești azi și mâine, Tu ești necuprinsul;

Eu m-am născut să nu mor niciodată,
ci să trăiesc prin Tine!

Eu, singură, n-am rost: pământ/eternitate,
eu, obosită cad de-atâta drum;
mă confund cu semenii, cu altul,
din mine parte parcă nu-s...

de n-ai fi Tu...
singură sunt nimic.

Te rog, confundă-Ți viața cu a mea,
dar nu eu să-mi fiu regele, ci TU!

Te iubesc
cu dragoste de Tine, Dumnezeule!



am simțit că e nevoie de puțină cosmetizare în textul tău. Încearcă să fluentizezi versurile pentru a fi ușor și plăcut citite. Nu fi atât de explicită, poezia se simte mai mult decât se scrie. Preferabil, folosește diacriticile. Încearcă să eviți construcții de genul: \"chipu-mi mi-a\", \"cum imi cucereste\" etc (sunt greoaie). În rest..., ca să nu rămâi cu o impresie greșită a trecerii mele, mi-a plăcut ideea, dar mai ai mult de lucru.

Succes!

Se apropie deci ziua ta de naștere (LA MULȚI ANI!), mi-a plăcut cum ți-ai amintit de venirea pe lume, cu mult umor.

Foarte reușită construcția:

\"i s-a rupt apa
(precum mie vinul, ceva mai târziu)\"

Mulțumesc, Gelu Bogdan Marin. Nu știu dacă ai recitit Coșmarul, dar am făcut modificări, încă nu e chiar ce ar trebui să fie, dar e mai bine. Așa că îți sunt recunoscătoare pentru sugestii și ești întotdeauna binevenit.

Ai reușit în cuvinte puține să aduci atmosfera creată de Garcia Marquez. Mi-a plăcut și, cum cuvinte critice nu am, mă retrag cu un gând frumos și un zâmbet.

Acest testament e diferit de tonalitatea din celelalte două. Să zicem că e mai sobru. Dar sunt de acord: iubind muzica învățăm să iubim oameni, viața etc.

această poezie o iau ca pe o glumă, am râs, deci funcționează!

simpatică ideea, poate macabră, dar în același timp, ironică. La fel ca întreg tonul poeziei.

Interesante ideile prezentate în poezie, îndeosebi ultima strofă mi-a plăcut. O sugestie: încearcă să simplifici poezia. De asemenea, ai prea multe repetiții. Părerea mea.

Dacă ai vreodată nelămuriri în privința unui cuvânt, folosește cu încredere:

http://dexonline.ro

Draga mea, cred că ești la Atelier datorită greșelilor de ortografie:
\"...eram sǎ mǎ împiedic de ele\", dar corect este: ERA să mă împiedic

apoi: \"de nu se înǎmoleau\", corect este: înnămoleau

Am și o sugestie pentru remodelarea poeziei:

Asearǎ am plâns
lacrimi înnodate
pe lângǎ cǎlcâie
cât pe ce sǎ mǎ împiedic de ele
și sǎ cad
de nu mă deznǎmoleam
în răstogoliri
spre mântuire

Îți mulțumesc de apreciere și sugestie. Eu așa am simțit, că ar fi nevoie de paranteza respectivă. Așa că o păstrez.

Nu te recunosc în această poezie dar asta nu înseamnă că nu îmi place. Cuvinte simple, demne de o rugăciune. Fie ca ruga să ți se împlinească!

Mi-a plăcut mult acest poem. Finalul e în acord cu gândurile mele.

\"pentru că tu nu mai poți fi tu
iar eu nu mai pot fi eu
decât iubindu-ne\"

Sunt de acord cu dumneavoastră în ce privește anonimatul. E într-adevăr o mască a lașității.

Cu respect, vă atenționez că, din grabă, probabil, v-au scăpat câteva greșeli de ortografie:
\"ca să ști cu cine vorbești\"
\"ar trebui să fi poate mai atent\"
\"crezi că le ști pe toate.\"

În speranța că nu v-am supărat, mă retrag.

Vă trimit însă un zâmbet din Arad.
:)

O fi mai comod cu avionul dar parcă tot trenul are farmecul lui nealterat. Totuși, am o nelămurire: destinația e nicăieri sau singurătate? Spre prima destinație te-aș însoți pentru că îmi pare o provocare. De singurătate însă m-am umplut suficient, acum alerg departe de ea.