Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

M-am lăsat de moarte

fantei mele dintr-un strigăt

2 min lectură·
Mediu
Și din și cu din cireșe umblă pe la gard de peste soarele purtând adidași razele lele legate-n feșe dintr-o depărtare-n alta zis-am despre tot ce mișcă cum despre urzici urzică o femeie mă despică și împarte jumătate pe mine mă
ori din ori dedinspre așezarea unui alt pornit la drum bărbat când pe scaun este pus la răsturnat să stea dreptrotund pământul da pe scaun el pământul să-l încheie la șireturi lumea și se-mparte la jumate pe tine te
măsurăm cu piciorul șapte pași fiecare rază fiecare fașă se dă înapoi luminătorului se așează pe scaun pământul și-l încheie la șireturi desigur cuvântul
e bine așa
mi-e dor să vii acasă la tine mi-e sete acolo să plec și împreună să trecem într-o zi peste podul acela parcă bruclin știi bine știe știe și el ce mult sunt fericit că mă suni și că răspund iată iubito ești varză și sunt
em nebuni la pătrat
m-am lăsat de fumat și de moarte mai ales la magazinul din centru una cu țâțele mari a aflat din ziare că mă iubești și a zis uite al dracului și poetu ăsta ai fost amânat de uniune că nu ai trei cărți de poezie ci numai două și dom manolescu a zis să aștepți și eu aștept fericit că dacă m-am lăsat de moarte am vreme să-l strig pe numele mic pe numele mic pe numele mic să-l strig pe Dumnezeu
ce frumos e pe afară din timp știi mi-e teamă de mama și de sorela aia a ta mișto și dibace cu viața că eu cum sunt nu par om serios da tu ai văzut doar că merg prin ploaie ca unul ce se arată hotărât să te iubească cu mâinile și cu semafoarele alea după care ne rotim uneori cu vecinii tăi de oraș care se uită mirați a frumos
și din oră se arată limpede la căpătâi singurul minut al acestui nimănui doar a noastră doar a noastră dragostea noastră
044.025
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
330
Citire
2 min
Versuri
9
Actualizat

Cum sa citezi

florian stoian -silișteanu. “M-am lăsat de moarte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-stoian-silisteanu/poezie/186399/m-am-lasat-de-moarte

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dana-stefanDSDana Stefan
\"Și din și cu din cireșe umblă
ori din ori dedinspre așezarea unui alt pornit,
măsurăm cu piciorul șapte pași.\"

Ce frumos e pe afară din timp
și din oră se arată limpede la căpătâi singurul minut al acestui nimănui ca unul ce se arată hotărât
să..

..să-l strig pe numele mic pe numele mic pe numele mic să-l strig pe Dumnezeu

sa ai grija de tine, omule
Linea
0
știi că nu pot minți știi asta și ar fi neîmplinit să mă bucur dacă nu aș striga cum te-am strigat să însemnezi despărțirea mea lîsatî de moarte fiindcă știi că în sfârșit vreau să devin fiindcă a sosit sorăî dragă mi-i dor de pălincuță broscuță dorini mame și orădeni mi-e dor de o patrie și mi-e bine fiindcă a sosit în sfârșit patria
0
@nicoleta-iuhosNINicoleta Iuhoș
ironie și răzvrătire. Ce e foarte bine e că te-ai lăsat de fumat și de moarte. Dragostea, chiar dacă uneori provoacă dureri, e mai constructivă. Înflorește-o!
0
îți las puțin din fericirea vrăbiilor ca să știi când nu înfloresc de mai cireșele
0