duelul privirilor

nicoleta,
e altfel. e rusinat, e fragil, e cu privirea in sus, cu imortalitatea ca farsa a finitului dulce, caci avem soare, nu-i asa? are simbolurile clasice, dar explica (\"caci\") mai concentrat, mai simplu decat in ce ai scris pana acum si implica mai mult:) te-ai hotarat sa fii tu si asta e bine.

mă bucur încă o dată de a ta vizită. În ultima vreme încerc să mă simplific, să-mi reduc la absurd gândurile și să fac economie de cuvinte. Ce iese? Vezi și tu în această poezie, în \"Geneza credinței\" și în \"Fericire de-o clipă\".

Te mai aștept cu mult drag.

Vara trecută, la mare, te-ai scăldat în soare? Doar așa e reciprocitate. Dacă ai făcut-o, te rog să mă înveți și pe mine când mai vii. De multă vreme stau de vorbă cu soarele, dar n-am știut niciodată cum să fac să mă scald în ochii lui de pisică sălbatică.

Nicoleta, astept cu incantare sa vad ce se va intampla cand se va scalda si marea in tine, cand poienile or sa iti cera sa alerge pe trupul tau, cand ploile or sa te roage sa le ploi...

Da, m-am scăldat în soare, m-am contopit cu soarele; când m-am întors acasă nimeni nu mă mai cunoștea. Eram atât de Alta. Radiam. Aveam soare în toți porii. Cum se procedează? A se căuta un spațiu larg, cu mult cer. A se lăsa grijile și orice gânduri departe. A se așeza pe spate - tolănit - deschis spre soare. Naked. Vara. Fără prea multe suflete în jur. Doar El și tu. Atunci, tiptil, el vine și se scaldă-n tine, atingerea lui nemaiputând fi uitată vreodată. Dacă ești suficient de agil, poți fura nemurire. Pe riscul tău!

Cred că nici nu te-ai mai întors, dacă te-ai contopit cu el. Au mai încercat și alții. De aici mitul lui Icar. Nu știu cu cine te-ai contopit tu, dar mă îndoiesc că cu soarele. Nu prea obișnuiesc să mă așez așa neched în văzul lumii și nici al soarelui, dar dacă spui tu, musai că bietul soare a uitat de prea multele lui grade incendiare și a plonjat de pe boltă drept (peste nudul tău, era să zic) peste porțiunea aceea de plajă. Și apoi? Pe riscul meu, n-aș încerca așa ceva.

sunt atât de nemărginită în mărginirea-mi încât încape întreg universul, cu toate minunile și fenomenele lui în mine. Marea de mult mi s-a înghesuit în ochi, îmi aleargă prin vene poenile cu meri înfloriți, iar de plouat nici nu vreau să-mi amintesc... Sunt destule probleme în țara asta cu inundațiile așa că, mă opresc aici.

Pe tine însă te mai aștept, cu mult drag.

... Ca și pe Mariana Fulger căreia am uitat să-i mulțumesc de vizită, dar sper că ea știe că e o prezență așteptată și respectată în pagina mea.

trup naked voluptuos un cer albastru plin și discret puțin opac răsuflarea oceanului și ochii stau închiși au pleoape moi și străvezii vegetația arsă palmieri și nu mai vreau că mă apucă nostalgia de picioare

îmi place unde te-a dus gândul citind poezia. Plus că ai umor (l-am perceput!) :)

mulțumesc de vizită, te mai aștept cu drag

reciprocitatea...un fel de minciuna acceptata de amandoi, cand totul se termina hai sa mai simtim putin chiar daca nu simtim? promisiunea reciprocitatii ma distreaza, e o gluma buna:))

Scrii din ce în ce mai bine,lucru ce mă bucură deosebit.
Te voi mai citi.

Diana Călin,
îți mulțumesc pentru vizită și te mai aștept. Gluma nu era în legătură cu reciprocitatea. Dimpotrivă, soarele este și va rămâne în mine. Poezia în sine e o ironie fină, poate prea fină pentru a fi înțeleasă.


Gelu Bogdan Marin,
ca întotdeauna mă bucur că m-ai vizitat. Mulțumesc pentru încurajări. Sper să nu te dezamăgesc pe viitor. Te mai aștept cu mult drag. Nu uita că aștept și critici, fără supărare!

Totul este bine dar aș fi zis:
\"trișor cu nemurirea-n
sub buzunarul de la piept\" (referindu-mă la inimă).

mulțumesc pentru trecere și pentru sugestie. Mă mai gândesc. Poate buzunarul meu e chiar inima, te-ai gândit la asta? Te mai aștept cu drag.