Carpe diem!

Mi-au zis să nu mă uit în urmă! I-am ascultat. Apoi, multe supoziții m-au condus la o concluzie: Nu există mâine. Azi e zeul căruia mă-nchin, îi jertfesc zâmbetele mele alese, iscusite, sincere, clipă cu clipă, bătaie de inimă după bătaie. Azi închid ochii și te visez, mă strângi în brațe până-mi uit ființa, inimile bat în tandem. Deschid ochii: e iarăși azi. Ticăie ceasul anunțând secunde ce trec. Trec. Și orele trec și viețile trec și amintirile trec. Azi rămâne. Așa că trăiesc fiecare clipă ca pe ultima, cum savurezi ultima bomboană Ferrero Rocher, cum, știindu-te condamnat la moarte, privești ultimul răsărit. Mă-ntrebi unde mă grăbesc?... Nu mă grăbesc, iubesc momentul acesta, prezentul, Azi - la maximum, cu toată ființa. Trebuie să iau tot caimacul din viață. Din azi.