Gelu Bogdan Marin

negustorii și tîrfele lor îngeri născuți cu malformații păpuși din gumă cu buzele groase încep să viseze să vîndă să cumpere nu întîmplător o somnolență învăluie lumea ca și cum fiecare ar

carnea mea vinovată și sîngele meu anonim sînt macerate în burta unui cal troian o nuntă nesigură o împreunare uitată cu femei neștiute în liniștea nopților cade focul peste pielea lor

mă țin cu greu să nu mi se vadă spaima picior peste picior la capătul călătoriei într-o gară mică ticsită de lume străină grăbită nepăsătoare chestie de obișnuință cînd trăiești prudent din

judecînd după cele cîteva cuvinte ce îmi fierb prin intestine gust din plăcerile cărnii cu o poftă de tuberculos afectat de boală obsedat de foamete mă emoționez încercînd dar mă satur

ies din hotarele somnlui cu o blîndă apăsare pe trăgaci o altă natură sălbatică cu mese regulate chiloți tanga vin roșu animale anesteziate să zicem vorbe idioate trimise amantelor în

vorbele tale pîrjolesc aerul încrețitură cu încrețitură în adînc se nasc furtuni ce-mi lovesc măruntaiele ca un cîine voi scoate limba și voi respira

complice la mascaradele zilnice am degetul arătător ros de cangrene fără ca vreodată să facem ceva împreună în țara nimănui cu mînecile cuvintelor pînă la pămînt poticnit în oasele

încerc să înghit ce am de spus prefăcîndu-mă că îmbătrînesc dintr-un soi de misoginism dobîndit ideea de dragoste iese din mine urlînd eu în centrul vîrtejului va trebui să tac pentru

am căpătat trăsături de pasăre paiață cu trupul crud lehamitea celui sătul de mizerii înțepenit cu mîinile la ceafă numai bun de salubrizat un simplu efect de victimă iertătoare din

iubirea este o invenție epică prin care îmi sucesc mintea mintea mea sub un alt chip în altă parte feromoni epicul nu poate fi parcurs el poate fi spus în cuvinte cuvintele nu mă duc ele

endemicul rău de infinit este un inventar al neputințelor mele cînd mi se crapă tavanul și prind ploaia în căușul palmelor haznaua ce îmi umple casa sătul pînă în gît de cacofoniile pe care le

fără explicații viața mea într-o propoziție scrisă cu creta pe pîntecul proeminent

și totuși vorbești ce ți-am pus în gură încearcă să înghiți cuvintele vor învia digerate

o dată pe an plec la capătul lumii dincolo de arcul de triumf înfipt în carnea moale ca un sfîrc arămiu acolo unde dorm cît e ziua de lungă în solstițiul de iarnă numele meu în altă

ademenesc femei cît se poate de concrete ce răscolesc cearceafuri de aer și își revarsă patima ca la balastieră cînd se descompun atît de încet pînă la ultimul fir de nisip ce-mi roade gingiile

înghit saliva ca pe o otravă dor de carne dulce îmbătrînind între umeri goi jarul măduvei doar o iarbă încîlcită riduri țîfnoase crescute între șolduri un joc bizar între putere și

poate îmboldit de legi neînțelese și gînduri aiurea mă tem că va trebui să dau explicații cum îmi mai merge cum și încotro va fi să dispar în aroma atingerii tale o liniște rămasă doar

oglinzile respiră odată cu privirile tale păsările cu dinți de lapte fulguie funingine ca și cum ar descifra noaptea ce o duc pe umeri dorm pe un pat de struguri încolțit de ape un tărîm fără

înghit atîta frică zilnic încît epiglota mea și-a făcut culcuș sub o zodie halucinantă de sare vînătă trăind anapoda sub un semn de veșnicie și vin dulce singura șoaptă ce ajunge pînă la

eram la vîrsta la care în om coboară liniștea amestecată cu spaima veșnic tăiată de crivăț îl costă ceva pe dumnezeu vîntul îți intra în haine în păr în nări dracul să-l ia parcă se

da cred că mai pot gîndi ceva cum s-ar spune indiferent ce crezi tu venele de la tîmplă ating pereții ce mă înconjoară cu forța lor brutală sentimentul de vină față de lume lumea mărunțită în

înghețul timpului haxagonal în elitre roșii pudrate cu lumină din vămile de panică suportabilă metamorfoză pentru ochi dans barbar dilatat iluzoriu cu luare aminte elfi leneviți pe care îi