Gelu Bogdan Marin

lehamitea cu picioare subțiri în trup de meduză meschină inocență prin care neghiobia își devorează propriile sunete cînd femeile se sparg în mii de voci în patul călăului feline amăgite

cerul gurii tale alb mă încape ca o teacă în aerul ce înfășoară pămîntul cu lăcomia trupurilor mișcătoare amanți suspendați printre straturi succesive de spaimă ochii înroșiți de

carnea mea va rămîne pe oase și va suferi inimaginabile chinuri fără ca o picătură de apă să-mi fi umezit buzele arse limba străpunsă de cuvinte mușcătoare pielea doar o cămașă de

mintea mea încarnată o bucată de ceară proaspăt coaptă printre bălăriile unui fluviu ce curge infernal în plasa unei cataracte plină de oase unde un geamăt masochist îmi captează vocea

la marginea cuvîntului prăpastia o foame teribilă ce mă acoperă cu o piele domestică inutil și vîndut celor din jur străbat această leprozerie în singurătatea mea orgolioasă ca o a doua

fără nori fără acoperișuri sîngerînda mărturie a cărnii neputința unui dumnezeu cuprins de rugina morții * * * țipătul unui gînd prin gangul vechi o dezertare dintr-un vas cu apă

gîndul acesta un fir de praf domesticit prin straturi succesive de lumină între muchiile tăioase ale feței o substanță străvezie prin care se scurg iluziile pe rînd ininteligibile în urma

cuvintele tale mă mușcă de mîini ca o ploaie rea ce cade în hăul unei singurătăți suferind de uitare lîngă urechea mea felina adulmecă sîngele proaspăt pumnalul din mîna ta e doar năluca

îmi văd suferința așa cum este limitată neînsemnată și rămîn nemișcat suferința mea nu se potrivește nicăieri suferința mea contează e o gaură de cheie această gaură e tot ce am cu

ca o adevărată declarație de dragoste în carne și oase firul de păpădie moare mustind de amintiri măruntaiele i se împrăștie în iarbă precum cuvintele din biblia profană ce iau durerea pe

curge precum sîngele pierdută în auz muzica oaselor care dor de prea multă emoție ațipesc fără dor de întoarcere în neliniștea ploilor decolorate otrava subtilă cade în genunchi sub

mă voi înfinge în pămînt așa cum un asteroid fulguind oblic îmi stinge chipul umbră gîfîitoare cu urme de foc pe creștet o clipă ca un strop de sînge trece peste mine precum un val

lesa e mult mai scurtă decît închipuirea ei stafidele din tort sînt dominate de instincte primare cînd evoluează razant cu solul într-un balet firesc așa cum o victimă atașată de propriul ei

timpul curge ca o lesă pe o singură lungime cu siguranță indolent uluitor de fals ibovnice lacome soți înșelați ori prea vicleni într-o risipă de mîngîieri visele bat cîmpii și mint

asemenea unui meteorit bastard al focului universal spaima se întinde pe fața mea cu ochi lăcrimoși de cîine înăbușiți între perne de gelozia unei văduve așa cum o noapte surdă lunecă sub

vinerea e ziua cînd îmi întind în spatele casei pielea cît o zi de post un fachir pe cuiele de iarbă lucruri de mult începute o bucată de carne așezată departe de capătul lumii prin care

eu și goliciunea mea supraviețuim între paranteze precum o durere de dinți o nebunie obeză înghesuită în cutia poștală unde realitatea s-a depus pe fese și abdomen ca o răzbunare cum nu mă

o haină veche codul tău genetic în care găsesc doza suficientă de lene cînd frămînt între palme forme schimbătoare o mașinărie moale într-o lume inventată de o femeie creier cu vulvă dintr-un

o disperare subțire alunecoasă călătorind ca un vierme dintr-o reverie în alta răsucește cuțitul în cea mai tainică flacără a unui orgoliu pierdut fără noroc indiferent mă usuc pe

ziua cade precum o buclă încremenită pe obraz urma unui zîmbet pierdut de o ursitoare grăbită dacă nu m-aș fi născut aș fi rămas doar o vorbă nerostită ca o nostalgie vagă sau o idee fixă

ca și cum aș purta o cămașă goală pe dinăuntru stărui asupra visului penibil prin care noaptea cade ca un mădular peste pădure incontrolabil verdele se împrăștie ciclopic îndrugînd vrute și