sonar

Este, cu siguranta, un subiect de mare actualitate si ma mir ca pana in ziua de astazi nu a reusit nimeni sa incerce macar sa abordeze aceasta problema.
Schema este foarte simpla – scheletul pe care se construieste aceasta teorie revolutionara pleaca de la o banala axioma – si anume:
Triunghiul isoscel este un patrulater cu doua laturi. Aceasta fraza este cheia de bolta pe care se sprijina toata argumentatia teoretica a acestui domeniu aflat, inca, la granita dintre stiinta si paranormal.
Vom incepe cu cercetarile privind forta centrifuga.
Daca acceptam conceptia lui Galilei ( si nu putem sa nu o acceptam; suntem in anul 2006, ce dracu! ) conform careia forta determina o acceleratie, este inevitabil ca orice modificare a vitezei si, in consecinta, orice modificare a unei directii de miscare ( determinata de trei componente ale vitezei, normale intre ele ) sa fie atribuita unei forte. Ca sa fiu mai explicit trebuie sa va dau un exemplu viabil din natura – si anume fulgerul.
Fulgerul este argumentul determinant privind teoria curburii timpului, deoarece el se capteaza cu un paratrasnet, care este pus in varful unei cladiri si are trei craci in patru directii, pentru a capta valentele celor trei dimensiuni, plus a patra, care stim ca este timpul.
In continuarea experimentului nostru teoretic sa incercam sa rotim uniform o piatra, legata de o coarda, miscarea sa curbilinie neputand fi altfel conceputa decat presupunand existenta unei forte care sa il abata incontinuu de la traiectoria sa rectilinie.
Aceasta forta este tensiunea corzi; ea deviaza corpul in mod continuu de la traiectoria rectilinie, atragandu-l catre centrul cercului.
Aceasta tensiune reprezinta deci o forta centripeta. ( sa nu imi spuneti ca nu stiti care este legatura dintre forta centripeta si rachetele americane…)
Pe de alta parte, tensiunea in coarda solicita si axa sau centrul fix al cercului si, prin aceasta, ea se manifesta ca o forta centrifuga.
Sa consideram acum un corp caruia i s-a imprimat o viteza si care este mentinut intr-o miscare circulara uniforma printr-o acceleratie orientata, in mod constant catre centrul cercului.
Ne propunem acum sa vedem de cine depinde aceasta acceleratie si care este legatura intre ea si viata de apoi.
Aceasta acceleratie depinde de cum reprezentam cat mai exact modelul miscarii circulare uniforme. Cunoastem deja ca acceleratia centripeta constanta are in sine ceva paradoxal. Paradoxul consta in admiterea existentei unei neintrerupte acceleratii, orientate catre centru, care nu provoaca nici cresteri de viteza, nici o apropiere reala de centru. Caracterul paradoxal este insa diminuat, daca ne gandim ca, fara aceasta acceleratie centripeta, ar avea loc o continua indepartare a mobilului de centru, ca directia acceleratiei este continuu variabila si ca ( asa cum vom vedea in discutia principiului fortelor vii ) o variatie de viteza ar antrena o apropiere a corpurilor care se accelereaza reciproc, ceea ce aici nici nu se intampla. Cazul complicat al miscarii centrale eliptice este, in acest sens, edificator prin exemplul mareelor.
Da. Al mareelor.
Viata de apoi influenteaza fara sa vrea fluxul si refluxul, care sunt niste ape foarte parsive, daca stam sa ne gandim bine. Ele daca prind un vapor, de exemplu, pot sa il bage cu botul in nisip de sa ii mearga fulgii !
Ceea ce am avut de demonstrat am demonstrat.
QED.