viii unei vieți oarecare

iubirea aceasta-i în sfârșit continuu
din ieri și-a făcut peste noapte atele
îi plânge pe umăr sughițat neputința
de a ne fi iubit și noi
o oră ca oamenii

cu propriul meu suflet în minte
mă merge pe spate un melc lunecos
iubito, să fim drepți în scrimă
acum la ce uzină ni-s topite armurile
la ce timp se conjugă iubirea aceasta?

i-am înfipt în gură un mănunchi de cuvinte
dar ea urlă din iris cum că îi e a fi
curge din canistră ulei albastru de ciumă
locuiesc în brațele ei
ca între două benzinării

e-o glumă palimpsestul acestei iubiri
vorbim despre ea privind din afară
cum două alte păsări se ciocnesc
de două alte ferestre de vară

în piept doar un ecuson de identificare:
aceștia sunt viii unei vieți oarecare