Jurnal
viscere turbate
miai
2 min lectură·
Mediu
ceață nesătulă la fereastra lui octombrie 16 în zori de ora cinci
jurnal stelar fără coordonate binecuvântate de sens
amibă ambiguă amplasată aliterat alături aievea
sunt mândră c-am descoperit sfiala în fața iubirii, lipsa cuvântului și lipsa poeziei.
o tăcere rușinoasă și exprimări stângace - asta e marea mea mândrie.
jena de-a face traduceri între pagini interioare și comunicări exterioare.
nu-mi mai iese nimic, nici măcar schema simplă
Subiect + Predicat + Complement,
la atribute am renunțat de bună voie:
prea multe atribute taie sărutul,
precum mișcarea inversă, maioneza.
sunt rece.
iubirea m-a facut sfioasă in fața limbii române.
Tu vezi ce privire am eu, mă, uită-te -
(click pe întrerupător, să-i spargă lumina retina și să vadă)-
am licărirea aceea, o știu, de fapt, nu o știu, știu că așa am visat să fie, era în mine, o vezi, hai, zi-mi că o vezi, zi DA...
el o vedea și pe-ntuneric, doar el o cosmetizase și inaugurase cu panglica ploii, Femeia-iubită-cum-trebuie-iubită.
*
debranșează-mă de tine leagă-mă de cruci
răstignită privire
mă uit dinadins printre copaci te rătăcesc
să-mi adulmeci inima hulpav să-i crească depărtării colți
cu care să sfâșie uitarea
și merg acum pe străzi cu spatele drept și văd cum bărbații care se uită prelung la mine
știu că te-am cunoscut, iar femeile mă taie c-o invidie nevinovată,
de te-ar cunoaște-o dată...
*
au pus preț pe capul meu,iubito, căci am avut trufia
să strănut a zeu, să-ți dau cep la vene,
nimeni nu s-a găsit bun de răsplată,
și nimeni nu m-a crezut
că-s străbătut de o câmpie verde în care colțul ierbii e roșu,
și-năuntrul privirii, coasta muntelui derapat către tine
e tot o câmpie
suntem striviți sub uși glisante, nici măcar sub roți de tun
viscere turbate
unde să mai fugim că, uite, secolul e-n arendă, pustiul populat
îți desfaci firea-n ospețe, dar eu tot flămând rămân
aș vrea să ne punem ochelari de soare peste cuvinte
să fim opaci, să ne vedem doar prin clorofilă
moartea-i plecată la iarmaroc și ne duce în canistre
sângele.
ce zici, îi tulburăm un sezon?
jurnal stelar fără coordonate binecuvântate de sens
amibă ambiguă amplasată aliterat alături aievea
sunt mândră c-am descoperit sfiala în fața iubirii, lipsa cuvântului și lipsa poeziei.
o tăcere rușinoasă și exprimări stângace - asta e marea mea mândrie.
jena de-a face traduceri între pagini interioare și comunicări exterioare.
nu-mi mai iese nimic, nici măcar schema simplă
Subiect + Predicat + Complement,
la atribute am renunțat de bună voie:
prea multe atribute taie sărutul,
precum mișcarea inversă, maioneza.
sunt rece.
iubirea m-a facut sfioasă in fața limbii române.
Tu vezi ce privire am eu, mă, uită-te -
(click pe întrerupător, să-i spargă lumina retina și să vadă)-
am licărirea aceea, o știu, de fapt, nu o știu, știu că așa am visat să fie, era în mine, o vezi, hai, zi-mi că o vezi, zi DA...
el o vedea și pe-ntuneric, doar el o cosmetizase și inaugurase cu panglica ploii, Femeia-iubită-cum-trebuie-iubită.
*
debranșează-mă de tine leagă-mă de cruci
răstignită privire
mă uit dinadins printre copaci te rătăcesc
să-mi adulmeci inima hulpav să-i crească depărtării colți
cu care să sfâșie uitarea
și merg acum pe străzi cu spatele drept și văd cum bărbații care se uită prelung la mine
știu că te-am cunoscut, iar femeile mă taie c-o invidie nevinovată,
de te-ar cunoaște-o dată...
*
au pus preț pe capul meu,iubito, căci am avut trufia
să strănut a zeu, să-ți dau cep la vene,
nimeni nu s-a găsit bun de răsplată,
și nimeni nu m-a crezut
că-s străbătut de o câmpie verde în care colțul ierbii e roșu,
și-năuntrul privirii, coasta muntelui derapat către tine
e tot o câmpie
suntem striviți sub uși glisante, nici măcar sub roți de tun
viscere turbate
unde să mai fugim că, uite, secolul e-n arendă, pustiul populat
îți desfaci firea-n ospețe, dar eu tot flămând rămân
aș vrea să ne punem ochelari de soare peste cuvinte
să fim opaci, să ne vedem doar prin clorofilă
moartea-i plecată la iarmaroc și ne duce în canistre
sângele.
ce zici, îi tulburăm un sezon?
001.735
0