prin tubermane

ar fi cazul să te încordezi plugule ară-mă am atât de multe parcele încât par a fi sosia mai peticită a cerului dă-mă pe spate întoarce-mă pe o parte și pe alta șterge-ți fruntea scrâșnește lumina dar fă-mă să rodesc ceva oricât de mic să stăpânesc mâine foamea asta cu colți și stomac a soldaților să-i legăn să mă umplu de rănile lor să îi îndes în mine dumnezeu aruncă spumă de ras pe cer și-mi rade visele cu stele cheală desăvârșire acolo unde cred că ești veștile mele ajung ivorii suflate prin tubermane