Dacian Constantin

bărbaților uimiți le spun că visului meu i-au căzut bretelele umblă cu sânii în rouă visul meu scandalizând sângele îngenunchindu-mi lumina favorizez căderea-n păcat dau brânci oricui mi-o cere în

aș vrea să-ți amintesc că te-ai născut într-o dimineață de 9 octombrie un exercițiu de rememorare este casa celei mai frumoase cruzimi să reconstitui drumul din urma ta pietrele ce stau cu

plăsmuiri de sânge spulberatic de trei ori trag clopotele de cozi neînnoptatele zori din toamnă și dimpreună cu lumea * am ajuns în vie tălpile mele mustuite au învățat să ajungă la timp în

dacă ar fi să mă iau după urletul din interiorul trupului... doamne, nu începe așa povestea copilului tău domesticește-ți murgii adu baloane clipocește o clipă a sete în chiuvetă spală podelele dar

vinovată. uitați-vă cât de înalt e gradul de vinovăție al femeii care se uită la mine ca să se uite pe sine, domnule general a ajuns aici făcând găuri în cer sfințind tranșee sărind pârleazul

te uită cum zilei îi cad pantalonii a slăbit în lumină de când nu mai ești adie-mă căci voi trăi curând pe râul sfințit al sângelui meu trece azi o moleculă de crin mă merg ideile în compas de o

subiectul care beneficiază de o largă atenție ești tu, predicatule altfel spus acționezi năpraznic în clipe de real senin anatomic se-ntâmplă să nu ne știm și totuși eu să-ți simt cheile aruncate cu

tremurul meu e un țambal în care îți sângerezi coasta am pielea dacă de la întâlnirea cu zgura istoriei privește aici e groapa comună în care ți-am îngropat frustrările temerile trecuturile știrile

așa cum ți-am mai spus și-n alte vieți în care am trecut unul prin celălalt - eu - ac vesel, ușor închipuit, tu - ață albă, înaltă și subțire - noi trebuie să coasem gura lumii și-n tăcere să ne

desfă-ți buzunarele, tată mi-ar trebui câțiva arginți indiferenți la surâsul lui iuda e drept vreau să îmi cumpăr cercei să te-atârn de lobii lunii și să te plimb prin luneta aceea a ta

un animal cu solzi străvezii e depărtarea cu tălpile-n coastele vremii o domesticesc de dragul merindelor calde de dragul foamei tale prinse-n piroane între geană și pas o femeie a uitat să te

am luat în chirie o noimă. am cazat-o (din lipsă de spațiu afectiv) în spatele genunchiului. ne împăcăm bine și nu mă incomodează la mers. ba, mai mult, acum pot spune că am și eu un sens. o femeie

fii atent la cuvinte fii atent cum se întâmplă ele pune mâna fiecare obiect are o muchie tăioasă dincolo de care durerea e mută până la care îmi place să-mi testez trucurile încordez privirea

nu stă în puterea lui Dumnezeu să mă coboare în mine. de aceea, ție aș fi vrut să mă rog, bărbatul meu dus prin lume să adoarmă soldații, aș fi vrut să îngenunchez în litera morții să mă

(noapte de noapte mă ascund în păstaie. locuiesc cu boabele, sunt și eu o boabă, ca și ele. e locul în care mă ascund și locul în care mă găsesc. boabele și eu - într-o înfrățire simplă, visăm la

eu rătăcesc printre cuvinte ca să le văd înăuntrul eu n-aveam înger colindam fără rău sau bine fără gri (am învățat toate poveștile într-o zi cu ploaie și două curcubee) dacă aș săpa

clănțănesc silabele pe piele de pofta de-a le face rugă îți rimează până și zbaterea de gene, 1 cu 2 si 2 cu 4, treizeci și șase de revărsări - îți calculez extazul la scară

te uită, toamnă, pe unde mergi, să nu te-mpiedici în frunze, să nu te risipești la tălpile lumii să nu mă-nchizi în ochiul tău flămând. într-una din zilele acestea am văzut cum timpul

pe margine brună mă călăresc idei am șaua roasă de genunchii lor am coasta nedreaptă, adame am fost aseară să văd licurici cum tresărind lipeau potcoave luminii s-o vezi și tu acolo de

mai am cinci minute cinci bătăi cinci ferestre cinci șovăiri până la dreapta judecată a mâinilor sunt nevinovat onorată instanță umblă vorba cum c-am atins țipătul că mi-a făcut

ridică fruntea încă un bărbat învins nu e o noutate eu o să fac primul pas vom ieși din tranșee cât ai zice Nu cred Mi-e teamă Nu cred să nu cobești pe câmp vor răsări năluci la fiecare

nimeni nu răscumpără amănuntele vieții mele nimeni nu le vrea eu adun cunoașterea din palmele profetului nici țipenie de om nici aripă de înger care să îmi dea dreptate bineînțeles

controlăm împreună timpul îmi ești dator cu un botez mama stă ghemuită în poala răstignirii ce va să vie îngânând izvoarele căutându-mi tatăl și trecătoarea fiica ei n-are chip s-a lipit de