silabisim fiecare pe limba în care iubim

așa cum ți-am mai spus și-n alte vieți în care am trecut unul prin celălalt -
eu - ac vesel, ușor închipuit, tu - ață albă, înaltă și subțire -
noi trebuie să coasem gura lumii și-n tăcere
să ne coborâm Dumnezeul,
să fim deci serioși cu joaca de-a noi,
să demontăm luna și-n locul ei să prindem
în cuie, răstignită,
perechea ochilor noștri clipindă.

(această scriere coboară folosind pluralul pentru că în mine locuiește umbra unui om, cu pomul lui de popas cu tot,
cu ghete,
și cu o carte al cărei titlu nu-l pot vedea
pentru că o ascunde sub aripi)

oamenii nu mă lasă să îți scriu scrisori:
însă eu pe ascuns seară de seară
caligrafiez focul - vânez lumina - cartografiez venele -
să ai și tu o torță și-un fel de hrană pe drum,
să știi pe unde să vii și s-ajungi fără uimire
prin respirarea mea la tropice de fire.

cred cu încleștare de dinți și de pleoape
că atunci când dormi
degetele tale încă vorbesc, mințind timpul,
iar eu pătrund tiptil prin mișcarea de gene
ca într-un lan căprui,
cu tălpile goale îndes Vederea tot mai în tine
în zori să mă bei lacom dintr-o sorbire.

\"Lecție de mers printre băltoace\" sau \"De ce femeia trebuie să meargă uneori în urma bărbatului\":
- Uite, eu merg înaintea ta, pășesc direct în apă, în noroi, iar tu te-aduni toată pe urma pasului meu. Așa vei fi în siguranță, dar zborul nu pot să ți-l ajut. Zborul cere să uiți că ai vertebre și să aluneci pe pereți, adunându-te într-o floare. Zborul e pasul către uitarea de mers.

cred că în seara aceasta
Dumnezeu are un singur ochi o singură palmă
și-o singură pâlnie una singură auditivă
și-o pune la singura lui ureche spre a-mi auzi țipătul


silabisim fiecare pe limba în care iubim
eu măsor cu pasul numele tău