să nu te-mpiedici în frunze

te uită, toamnă, pe unde mergi, să nu te-mpiedici în frunze, să nu te risipești la tălpile lumii să nu mă-nchizi în ochiul tău flămând. într-una din zilele acestea am văzut cum timpul negocia cu rochiile mele. zestrea mea însă e la păstrare într-o ladă cu lacăt și priviri laterale. o deschid la amurg, din ea iese o lumină care-i îndrăgostește pe crai de buzele mele. în amurg, ei bat toaca sângelui și vin călări, rod temeliile firii, mă strigă, alină, pe mine. (orice poveste are-o trecere pe lângă sine.) într-una din nopțile acestea am văzut cum timpul tămâia mormântul unor mărgele roșii de sare. sunt prințesa lui subțire și nocturnă, am margini reci și priviri letale. (sunt o prințesă care își pedepsește o vină închisă-n arterele unui bol de lumină.) pășesc cu grijă, sunt beată și las înțărcată tăcerea dospesc uriaș o insulă cu trasee confuze te uită, toamnă, pe unde mergi, să nu te-mpiedici în frunze.