Jurnal
înhămat la casa mea
text cu doar trei cuvinte cu literă mare
3 min lectură·
Mediu
am luat în chirie o noimă. am cazat-o (din lipsă de spațiu afectiv) în spatele genunchiului. ne împăcăm bine și nu mă incomodează la mers. ba, mai mult, acum pot spune că am și eu un sens. o femeie mă întreabă vădit intrigată: unde crezi că o să ajungi în felul ăsta? . eu trag fermoarele nopții să se facă lumină și zic: mamă, o să ajung la tâlc. undeva, în apropierea minelui!
*
mi-a cerut timpul subtitlu
cum că dacă nu-l explic de la început
n-am nici o șansă să înțeleg distanța.
așa că am luat o lespede
(îmi făceam casă în vremea aceea fără clepsidre)
am pus-o în calea aerului
și am pășit:
- na, măi, timpule, na subtitlu!
iarba iubea pământul și probabil amândoi șușoteau indignați
lacrima își căuta sarea dar își frână brusc curgerea
- ce subtitlu e ăsta nefericito,
dai tu cu lespezi în timp?
- da` de unde ... eu dau cu lespezi pe potecă
să știe Omul drumul pe care să vină.
- și ce am eu măi arhitecto cu omul tău?
- dorul de el ești tu, timpule, calculat în lespezi
și-n demolări de case,
în distanța dintre mine și tine.
din acele vremuri timpul nu se mai vrea scris.
a învățat să-mi pășească -
lângă Omul meu -
lespezile.
*
să nu crezi că inima e așa, un tot unitar, o gelatină fricoasă și palpitândă, un altar la care duci firimituri de prin cărți ca să îți găsești Dumnezeul sau o pivniță în care duci vinul ca să nu-ți uiți viile.
de pildă, eu am dat-o prin răzătoare.
mi-am dat inima prin răzătoare.
de ce ar face un om una ca asta cu inima sa?
ar face omul una ca asta ca să-și vadă multilată neputința de-a bate în același timp cu gongul soarelui.
ca să-și mărunțească întregirile și să le mestece mai bine întru Unu, întru foame.
ca, în fine, să-și înmulțească venele, că multe se înfundă când plouă și dau pe dinafară atâta iubire că-ți sare inima dintre coastele învelitoare.
de parcă n-ai ști, de parcă nu ai văzut-o plesnind a mugur
sub colții câinilor de toamnă.
*
dintr-odată peretele năștea: o gură flămândă se deschidea în perete și arunca pe podea un fel de istorie. se succedau scene casnice, de amor, scandaluri, somn cu îngeri și oameni cu stafii. din pricina aceasta, m-am simțit înghesuit în propria mea casă. zi de zi priveam derulându-se pe lângă lucrurile mele și, oarecum, în mine, scene vii, cu sunet și miros. de-atunci mi-au crescut picioarele peste măsură, le-am lungit pe sub fundație și m-am înhămat la casa mea.
l-am rugat pe Dumnezeul să-mi dea niște faruri ca să văd, nu l-am rugat mult, dar cu îndârjire. aveam nevoie de lumină, ce-i drept. Dumnezeu îmi dădu coarne cu ochi în vârf ca niște steaguri albe către pace.
acum sunt ridicol și, din pricina iubirii de verde, deseori lipicios.
nu produc nimic, eu doar nu renunț la istoria pereților mei, tot mai gravizi cu trecerea vremii.
sensul sunt eu,
zise melcul.
și părăsi frunza
fără grabă.
*
mi-a cerut timpul subtitlu
cum că dacă nu-l explic de la început
n-am nici o șansă să înțeleg distanța.
așa că am luat o lespede
(îmi făceam casă în vremea aceea fără clepsidre)
am pus-o în calea aerului
și am pășit:
- na, măi, timpule, na subtitlu!
iarba iubea pământul și probabil amândoi șușoteau indignați
lacrima își căuta sarea dar își frână brusc curgerea
- ce subtitlu e ăsta nefericito,
dai tu cu lespezi în timp?
- da` de unde ... eu dau cu lespezi pe potecă
să știe Omul drumul pe care să vină.
- și ce am eu măi arhitecto cu omul tău?
- dorul de el ești tu, timpule, calculat în lespezi
și-n demolări de case,
în distanța dintre mine și tine.
din acele vremuri timpul nu se mai vrea scris.
a învățat să-mi pășească -
lângă Omul meu -
lespezile.
*
să nu crezi că inima e așa, un tot unitar, o gelatină fricoasă și palpitândă, un altar la care duci firimituri de prin cărți ca să îți găsești Dumnezeul sau o pivniță în care duci vinul ca să nu-ți uiți viile.
de pildă, eu am dat-o prin răzătoare.
mi-am dat inima prin răzătoare.
de ce ar face un om una ca asta cu inima sa?
ar face omul una ca asta ca să-și vadă multilată neputința de-a bate în același timp cu gongul soarelui.
ca să-și mărunțească întregirile și să le mestece mai bine întru Unu, întru foame.
ca, în fine, să-și înmulțească venele, că multe se înfundă când plouă și dau pe dinafară atâta iubire că-ți sare inima dintre coastele învelitoare.
de parcă n-ai ști, de parcă nu ai văzut-o plesnind a mugur
sub colții câinilor de toamnă.
*
dintr-odată peretele năștea: o gură flămândă se deschidea în perete și arunca pe podea un fel de istorie. se succedau scene casnice, de amor, scandaluri, somn cu îngeri și oameni cu stafii. din pricina aceasta, m-am simțit înghesuit în propria mea casă. zi de zi priveam derulându-se pe lângă lucrurile mele și, oarecum, în mine, scene vii, cu sunet și miros. de-atunci mi-au crescut picioarele peste măsură, le-am lungit pe sub fundație și m-am înhămat la casa mea.
l-am rugat pe Dumnezeul să-mi dea niște faruri ca să văd, nu l-am rugat mult, dar cu îndârjire. aveam nevoie de lumină, ce-i drept. Dumnezeu îmi dădu coarne cu ochi în vârf ca niște steaguri albe către pace.
acum sunt ridicol și, din pricina iubirii de verde, deseori lipicios.
nu produc nimic, eu doar nu renunț la istoria pereților mei, tot mai gravizi cu trecerea vremii.
sensul sunt eu,
zise melcul.
și părăsi frunza
fără grabă.
053.733
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dacian Constantin
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 513
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Dacian Constantin. “înhămat la casa mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dacian-constantin/jurnal/142904/inhamat-la-casa-meaComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
O noimă luată de ocazie este și ea ceva în perioada asta de tranziție. Te îmboldește din spate ca orice șut ce te împinge înainte, chiar dacă mai dai din cînd în cind în brînci.
Cu lespezile-i mai bine, mai pui temelie. Și mai disciplinzi vremea. Să nu calce strîmb, să nu-și scrîntească glezna fină, să nu se murdărească pe conduri.
Inima - făină pentru azima vieții, aluat frămîntat din nou, mugur plesnind, încolțit doar sub colți de cîine...
Ei, așa cu casa-n spinare, unde te vei duce vei rămîne acasă. Cu pereții în frescă, plini de istoria sîngelui.
Asta ca să-ți caut în coarne, cum am auzit pe-aici.
Cu lespezile-i mai bine, mai pui temelie. Și mai disciplinzi vremea. Să nu calce strîmb, să nu-și scrîntească glezna fină, să nu se murdărească pe conduri.
Inima - făină pentru azima vieții, aluat frămîntat din nou, mugur plesnind, încolțit doar sub colți de cîine...
Ei, așa cu casa-n spinare, unde te vei duce vei rămîne acasă. Cu pereții în frescă, plini de istoria sîngelui.
Asta ca să-ți caut în coarne, cum am auzit pe-aici.
0
Monica,
Ai identificat cuvintele importante :) Ele contează.
Corneliu,
Al patrulea cuvânt - Iubire - pentru a primi majusculă cere alte câteva cuvinte tot cu litere mari. Dar atât de mari că... aproape căele nu mai există decât în forma cuvântului, și rar, foarte rar, în cea simplă și izbăvitoare, a faptei.
Mulțumesc.
prietenesc,
Ai identificat cuvintele importante :) Ele contează.
Corneliu,
Al patrulea cuvânt - Iubire - pentru a primi majusculă cere alte câteva cuvinte tot cu litere mari. Dar atât de mari că... aproape căele nu mai există decât în forma cuvântului, și rar, foarte rar, în cea simplă și izbăvitoare, a faptei.
Mulțumesc.
prietenesc,
0
un text relaxant, umor usor absurd, potrivit cu atmosfera creionata. totusi, sunt unele alaturari de cuvinte la care ai putea renunta, de ex \" mi-a cerut timpul\" sau \"sa-si vada mutilata neputinta\". Astfel de sintagme tradeaza o deficienta de \"simtire\", de gol nejustificabil, de suprafata ceea ce nu ...șade bine \"poetului\"
0
Dorin,
Mă bucur că textul acesta e reconfortant asemeni unui Pepsi. Deficiențe de simțire avem cu toții, deși... cred că ai vrut totuși să spui \"deficiențe de expresie\". Nu-i așa?
Cât despre gol... cine nu simte hăurile, nu cred că e în stare să vadă și înălțimea munților.
prietenesc,
Mă bucur că textul acesta e reconfortant asemeni unui Pepsi. Deficiențe de simțire avem cu toții, deși... cred că ai vrut totuși să spui \"deficiențe de expresie\". Nu-i așa?
Cât despre gol... cine nu simte hăurile, nu cred că e în stare să vadă și înălțimea munților.
prietenesc,
0

uneori nu mă împac prea bine cu forma pe care o iau textele tale, dar ăsta să fie tot baiul. conținutul e mai important aici.
Omul, Unu, Dumnezeu - să tot țeși la covorul acesta...
Cu prietenie