Paul Bogdan

Ai un fel de nestare. Îți miști buzele mărunt-mărunt, ca frunzele de plop bătute de vânt, te arcuiești boltă peste mine și mă cerți, cuvintele toate sunt grele și roșii ca niște

Drumul tău, pe toate verticalele posibile, ocolind capetele necunoscutului într-o voltă aparent liberă, este scurt. Te prăbușești, șurub, către toate punctele cardinale. Te risipești într-o stare de

Străzile sunt împărțite după sistemul american, strada unu... strada doi... strada... . Casele, ce-s încorsetate între aceste linii condamnate a rămâne pe veci fără semaforizare, locuri în care

Ești o femeie frumoasă, undeva în Bucureștiul ce ne desparte în relative distanțe, departe, aproape, sărut și doar vis, iubire neîncepută. Privirile de sub ploile dorinței mă vor leaga de

Alții fug primăvara, de nebuni pe câmpuri, trag aer tânăr în piept și, bezmetici, o iau cu firul crud de iarbă sub talpă la colindat verdele nou, așa aiurea, să-și caute perechea. Tu

Ciocănești cu degetele umede în voalurile baldachinului chircindu-te de frică. Pe spinarea ta curg dunări reci, te dor vintrele din cauza preaplinului. Sughiți, mormăi, îți faci avânt

Trosnește, pârâie, mârâie, gâfâie și parcă uneori fulguie. Se rupe, sfâșie, inundă și uneori înmugurește. Se coace, irupe, erupe și uneori te mângâie. Cam așa este iubirea mea într-un

Ești mică măi copilă, mică, pe fruntea ta de rouă crudă, se isc-o cută cumințică, ai întreba da-ți este ciudă. Nu te pricepi la nimicuță sărutul dai cu gura strânsă, sânul îl strângi tu

diminețile noastre au început să semene. Aceiași ochi împotmoliți, obosiți de-cu-noapte, de gândul că vine ziua și că nu-i a noastră, că ne va ține departe, ne privesc mângâindu-și

Eu sunt cel pe care îl cunoști după cum pășește în noapte cu pălăria de fetru în mână, cu ceafa puțin aplecată spre spate, căutând femeia ca tine în lună. Mă cunoști după haine și după umblet. Din

Îngerul treptelor mele dinspre Dumnezeu a obosit așa cum au obosit toate luminile care mi-au poposit vreodată în ochi. Am sufletul prea greu pentru umerii unui înger și mâna mult prea aspră

Anii, au trecut anii peste noi omule! Eram tineri și dulci și iubiți și tot ce ne doream. Purtam, orbi și surzi luptele noastre, ca fulgerii, ca demonii, ca arhanghelii iubirii.