Paul Bogdan

Actul I Personaje: -Eu pe scenă, șezând pe un scaun auster cu trei picioare, fără spătar ce are natură morfonemă. Într-un colț întunecat al scenei se vede un computer. Sunt îmbrăcat în

Actul al II-lea Scena este formată dintr-un oraș de provincie, o depresiune. Spectatorii se află pe munții din jur la o distanță relativă față de mine, lucru ce face posibilă vizionarea. Scaunul cu

Și-a întins buzele către mine, o căpșună mirată cu miros de căpșună, cu miros de sticlă, cu miros de fată. Și-a întins mut aerul din jurul nostru către mine. Miroseam amândoi a rană

O ucid și ea râde, o iubesc nebunește și iarăși râde ca un curcubeu hohotind a ploaie. Femeia mea este ciudat de frumoasă și vie. Plânge doar când nu sunt iar, când sunt altul

a trebuit să plec. Nu știu de unde, poate din lipsă de dragoste, poate din simplul fapt că așa sunt eu, mi-a crescut în inimă un semn de întrebare, un surâs stins și o cărare spre lume,

S-au îmbulzit plini de sfială să-mi spună ca nu mai pot primi ajutor. Pe undeva prin toamnă, mai devreme de frunză sau poate mai târziu de ultima zăpadă va trebui să mor. Acum stau și

Amurgul se-aplecă să soarbă zorii din lumina ochilor tăi. Te înserezi, te întuneci încet-încet prin ungherele ce tainic te arată femeie, cețuri târzii, se ridică pe sânii tăi dulci,

S-a înnorat și este firesc, perdele grele ascund de ochii lumii o nuntă și ochiul alb al lumii crâncen se încruntă în neputință de-a vedea alaiul cel ceresc. Bătrână lumea, bătrână de troiene de

Graurii zboară întotdeauna în stol, niciodată nu ai să vezi unul singur căutându-și hrana. Asta îmi spunea tata. Era una dintre puținele învățături cu care m-a blagoslovit. Nu eram acasă când îmi

Îmi călăresc în picioare, cu tălpile desculțe, calul. Nu-mi pasă de curg spumele din lume sau cum îi va ajunge murgului meu halul. Nu-i dau să bea, nu-i dau să pască, nu-i dau o șargă

Nu poți să mă ții în zăbală din nebunii și nici călcâiul tău moale, de culoare ovală, nu mă mai poate struni. Pe spatele meu se zbate ceață-sudoare de nopți ticăloase, printre pete,

E tinerețea de vină, tinerețea cu foamea ei de greșeală, cu nepriceperea ei voită, dulce-amară. E tinerețea de vină! Îmi ascund părul alb sub sprâncene mirate și mă mint, și te mint:

Baba oarba! Baba oarba! Strig chemând, fugind prin tine, hohotind fără rușine, când îți văd sub cea năframă, ochii tăi închiși cu teamă, mâinile întinse-n mine cum mă pipăie de-a valma,

Dacă mor astăzi Fi-va ziua de mâine Eternitate

Din motive tehnice, Dan Mitrut (magul) nu a putut posta textul in prima pagina. Poezia cosmosului în opera lui Tudor Arghezi Vă rog să accesați acest text, scris de Dan, folosind linckul de mai

Nu te uit. Cu toate eschivele tale din ultimi ani, de când încerci să te ascunzi după cearcăne, după șuvițele albe din tâmple și după experiențele mele rele sau bune. Nu te uit. Þi-ai

Orchestra albastră de coarde Se aude aproape Iar noi ca pe ape, Valsăm cu mișcări leoparde. Rotiri de aburi purtate de vânt Ne ridică tandru Sub policandru, De la pământ.