Poezie
Vis călare
1 min lectură·
Mediu
Îmi călăresc în picioare,
cu tălpile desculțe,
calul.
Nu-mi pasă de curg spumele din lume
sau cum îi va ajunge murgului meu halul.
Nu-i dau să bea,
nu-i dau să pască,
nu-i dau o șargă
ca să preacurvească,
o țin întins spre răsărit,
de două ceasuri
și simt în spate noaptea pusă pe murit.
Și dăi, și dăi,
și dii, și dii
în negură se urcă stelele din păpădii,
de sub galop,
de sub copită,
scâncește umbra mea în ceața luminii
risipită.
043.564
0
GN
