Curva satului

Nu mai țin minte cum se numea curva satului la care făceau coadă soldații. Trăia într-un bordei de chirpici, într-o curte minusculă înconjurată de un gard din pietre stivuite, prin Dobrogea. Se încălzea cu turte de bălegar și costa 10 lei. Avea curva în curte un prun și o fată de 12 ani. Săracă lipită, dar cu trei principii pe care le apăra cu toporul: „Nu!”, era NU; nimeni nu-și bătea joc de curtea ei și, mai ales, de prun; cine se uita la fată își risca viața.

Așa cum era ea, batjocorită de sat și de imberbii care-i treceau pragul, avea un mers drept și o privire sfidătoare care te făcea să-ți pleci privirea.
Curiozitatea m-a făcut ca într-o seară să-i trec pragul cu 10 lei în buzunar și o sticlă de bere, la litru. După două minute m-a întrebat ce aștept. „Eu n-am venit să..., ci voiam să te întreb...”. „Ce să mă-ntrebi, bă? E negustorie cinstită! Eu vă dau ce nu-mi trebuie și îmi prisosește. Vă iau banii și-mi țin casa și fata. Dă banii și ieși că n-am timp. Sictir!”. O asemenea reacție m-a făcut ca nici măcar în Amsterdam să nu mai am curajul de a păși pe ulița curvelor.
După o asemenea experiență, mi-a fost greu să înțeleg la început expresia „politica-i curvă!” deoarece se pare că prostituatele, în pofida stigmatului cu care au fost însemnate de către societate, au o motivație a lor care le plasează, cumva, deasupra societății care le-a creat pentru satisfacerea propriilor vicii.
Abia după treizeci și ceva de ani trăiți în democrație am realizat faptul că, acea expresie care-i atribuie politicii valențe de prostituată exprimă un neadevăr și că tagma curvelor are o umbră de demnitate care o clasează deasupra clasei politice. Omul politic, prin definiție, ar trebui să aibă același interes cu cel al cetățeanului pe care îl reprezintă, care însumează pentru el valorile „curvei satului”: „Nu!”, curtea și fata, despre care am povestit mai sus. Compromisurile politicianului pentru apărarea interesului celui reprezentat ar fi pardonabil, cel puțin în percepția cetățeanului. Alianțele ciudate, încălcarea acordurilor politice sau cine știe ce alte matrapazlâcuri săvârșite în numele cetățeanului și în beneficiul său ar revela o anume verticalitate, o loialitate față de cel care l-a votat. „Curvăsăria politică” ar avea dreptul de a fi înțeleasă ca fiind „strategie politică”.
Nu este cazul „animalului politic dâmbovițean” care încasează „10 lei” în nume propriu și care, în exercițiul democratic al ultimilor treizeci de ani, a creat pentru sine o nouă pătură socială, a politicienilor, dominată de câștigul propriu și al interesului de grup.
Compromisul, în cazul său, este doar o aparentă mișcare strategică ce pare să urmărească obținerea unor rezultate favorabile în timp. De fapt, prin acțiunile sale, „animalul politic” este un proxenet care își asigură avantaje sieși și apropiaților lui în detrimentul cetățeanului. De aceea, totul scârțâie în satul său. Autostrăzile inexistente, deficitul bugetar, creșterea taxelor, împrumuturile fără de sfârșit, cheltuielile exorbitante și secretizate pe timp de criză, imensul și parazitarul aparat de stat, birocrația inexpugnabilă, tragediile consecutive, legislația fluidă și interpretabilă, traficul de droguri sau țigări, sinecurile de zeci de mii de euro acordate protejaților..., sunt toate efectele scoaterii la produs a cetățeanului pentru profitul său.
Din păcate, nu există leac. Pepinierele partidelor cresc vlăstare după chipul și asemănarea mentorilor, pești cu ceafa lată, iar cetățeanului i se acordă iluzia că, la următoarele alegeri, prin vot conștient și asumat, va putea alege prezervativul cu care va fi scos la produs de către cei care se situează cu zece clase sub „curva satului”.

<a href="https://www.cotidianul.ro/curva-satului/" target="_blank" title="Cotidianul">