Îngerul treptelor dinspre Dumnezeu

Un poem al oboselii cu folos, intelectuale și afective. N-am auzit de mult vorbe lirice chiar de impact: "Îngerul treptelor mele | dinspre Dumnezeu a obosit | așa cum au obosit toate luminile | care mi-au poposit vreodată în ochi". Discursul meditativ și contemplativ vine pe linia lui Blaga, dar și de la Cezar, Mircea Ivănescu ori Virgil Mazilescu. Însă în versurile următoare ne întoarcem la Arghezi prin Nichita: "Am sufletul prea greu pentru umerii unui înger | și mâna mult prea aspră | pentru trupul său firav", din modestie eul poetic neputând să se compare cu predecesorii săi iluștri, dar încercând să-i ducă metaforic în cârcă.